Home » Articole » Liderii PNL, USRPLUS și UDMR care vor participa la negocierile pentru formarea Guvernului vor face teste antigenice pentru COVID înainte de întâlnire / Tudorache: Am fost testați și la întâlnirile de ieri / Ce spunea Ludovic Orban despre testele rapide

Liderii PNL, USRPLUS și UDMR care vor participa la negocierile pentru formarea Guvernului vor face teste antigenice pentru COVID înainte de întâlnire / Tudorache: Am fost testați și la întâlnirile de ieri / Ce spunea Ludovic Orban despre testele rapide

Liderii PNL, USRPLUS și UDMR care vor participa la negocierile pentru formarea Guvernului vor face teste antigenice pentru COVID înainte de întâlnire / Tudorache: Am fost testați și la întâlnirile de ieri / Ce spunea Ludovic Orban despre testele rapide
Sursa Foto: Facebook/ Gabriela Firea
Ascultă articolul

Liderii PNL, USRPLUS și UDMR care vor participa, sâmbătă, la negocierile pentru formarea Guvernului vor face teste antigenice pentru COVID înainte de întâlnire.

Dragoș Tudorache, președinte executiv al USRPLUS, a precizat, la Antena3, că într-adevăr, atunci când vor sosi la discuții, participanții vor face teste rapide.

„Am fost informat că vor fi teste rapide chiar acolo. Și ieri, la întâlnirile la care am fost, am fost testați. Un coleg care trebuia să vină mâine ne-a informat că are soția pozitivă și nu va veni”, a precizat Tudorache.

- articolul continuă mai jos -

Liderii PNL, USRPLUS și UDMR s-au întâlnit joi cu președintele Klaus Iohannis.

Conform unor surse din partid, Andrei Lupu de la PLUS nu va putea participa la negocieri, din cauză că soția sa este confirmată cu COVID. El făcea parte din echipa de negociere a USRPLUS pentru distribuția din Parlament.

Care a fost poziția Guvernului Orban în legătură cu testele rapide antigenice

În 17 noiembrie, premierul Ludovic Orban spune că, din discuțiile cu specialiștii, „nu s-au degajat suficiente argumente” pentru a declanşa o testare în masă în România.

„Testele care îţi dau răspuns în aproximativ 15 minute sunt relevante, adică au precizie mare, numai în condiţiile în care boala este într-o fază în care dă simptome. Sunt foarte multe teste false în faza asimptomaticilor şi e posibil să faci o testare, mai ales la asimptomatici, să nu se identifice că persoana este pozitivă, să se considere sănătoasă din cauza testului negativ şi să se comporte în continuare ca o persoană sănătoasă. Noi avem o situaţie diferită. Uitaţi-vă la explozia de infectări din Austria, uitaţi-vă cu ce s-a confruntat şi Slovacia înainte de decizia de testare! Noi creştem capacitatea de testare pe aparatele RT PCR, care sunt singurele care au precizia necesară pentru a stabili dacă persoana este sau nu este bolnavă şi folosim această metodă”, declara Ludovic Orban.

În 25 noiembrie, Ministerul Sănătății preciza, într-un comunicat, că încurajează extinderea utilizării testelor rapide pe bază de antigen pentru Covid, dar într-un cadru reglementat și că experți din minister, Agenția Medicamentului, INSP și Colegiul Farmaciștilor lucrează la adaptarea legislației pentru comercializarea și utilizarea acestor teste în condiții adecvate.

Secretarul de stat Raed Arafat spunea de la începutul lunii noiembrie că a fost demarată licitația pentru 3 milioane de teste rapide pe bază de antigen. Deocamdată, au fost cumpărate câteva zeci de mii de teste pentru unitățile de primiri urgențe ale spitalelor, astfel încât să fie redusă aglomerația de la acestea prin obținerea unui rezultat rapid privind infectarea cu noul coronavirus.

Slovacia este prima țară din Uniunea Europeană care a folosit pe scară largă testele antigenice prin care a testat aproape toată populația adultă, într-un timp foarte scurt. Concomitent cu introducerea unui lockdown pe o perioadă scurtă, Slovacia a reușit să scadă major numărul de cazuri de COVID.

Ulterior, și alte țări, precum Franța, Cehia, Austria sau Germania, au anunțat că vor folosi testele antigenice pentru testare masivă a populației din regiunile cele mai afectate de epidemie sau în anumite domenii, cum sunt școlile.

Citește și

EXCLUSIV Cum ignoră România recomandările Comisiei Europene și ale OMS: testează mai puțin decât capacitatea pe care o are, nu testează masiv în focare și nu asigură accesul ușor al populației la teste

Testele rapide antigen pentru detectarea coronavirusului: la ce sunt bune și cum pot contribui semnificativ la limitarea răspândirii virusului

Comisia Europeană: Folosiți testele rapide pentru Covid dacă rata de pozitivare a celor PCR depășește 10%. România a ajuns la o rată de pozitivare medie de 27%

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole