
Lider sindical: Pe 8 septembrie va fi un boicot în educaţie. Vor fi şi cazuri în care unităţi de învăţământ vor fi goale, în Bucureşti, pentru că profesorii au decis să fie în stradă / Festivităţi nu vor fi, asta este ideea boicotului
Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), a declarat că în data de 8 septembrie, aşa cum au anunţat, va fi un boicot în educaţie şi vor fi şi cazuri în care unităţi de învăţământ vor fi goale. El a dat exemplul din Bucureşti, unde profesorii au decis să fie în stradă. Hăncescu spune că părinţii vor fi anunţaţi din timp despre ce se întâmplă în prima zi de şcoală şi dacă îşi duc sau nu copiii la ore, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
”Pe 8 septembrie, aşa cum am anunţat, va fi un boicot. Vor fi şi cazuri în care unităţi de învăţământ vor fi goale şi vor fi în Bucureşti, pentru că profesorii au decis să fie în stradă, dar vor fi anunţaţi în timp, ca să nu vină la şcoală, dar vor fi, aşa cum a spus domnul ministru, probabil şi unităţi de învăţământ unde vor fi activităţi. Cert este că noi n-am spus şi nu spunem că elevilor le este interzis să vină la şcoală”, a spus reprezentantul sindicatelor, într-o intervenţie la Antena 3.
Simion Hăncescu a precizat că ”festivităţi nu vor fi, pentru că tocmai asta este ideea boicotului”.
”Vreau să tragem un semnal de alarmă. Este o altfel de deschidere. Cei mai afectaţi sunt profesorii de la gimnaziu şi liceu. Şi copiii sunt afectaţi şi profesorii”, a menţionat Hăncescu.
Întrebat ce vor face copiii de la clasa pregătitoare, Hăncescu a răspuns: ”Aşa cum v-am spus, vor merge la şcoală, noi nu le spunem să nu meargă la şcoală. Şi veţi fi informaţi, vă garantez, de ce se va întâmpla”.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.