
Kelemen Hunor: România concurează cu Bulgaria și Polonia, nu cu Germania. Taxele mici sunt cruciale pentru a atrage investitori / Crede că se va întoarce cota de TVA la 19% doar după 2027
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că dacă România reușește reducerea deficitului și o colectare mai bună a veniturilor, trebuie să deschidă perspectiva creșterii economice, cu stimularea investițiilor, a sectoarelor care pot produce și pentru export.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Întrebat, joi, la Europa FM când vor trăi românii mai bine, Kelemen Hunor a spus că cel mai repede în a doua parte a anului 2026 sau în 2027.
”Eu cred că după ce vom închide PNRR și toate acele sume care trebuie date pe cofinanțare se vor elibera și poți să mai deschizi și alte investiții, după care putem să mergem într-un ritm mai diferit cu investițiile publice, dacă reușim să reducem deficitul și prin creșterea GDP-ului și printr-o colectare mai bună, trebuie să deschidem perspectiva creșterii economice, cu stimularea investițiilor, a acelor sectoare care, în acest moment, pot produce ceva și pentru piața internă, dar și pentru export.
2026, a doua parte a anului, 2027, așa văd cel mai repede”, a spus Kelemen.
Acesta a explicat că ulterior se impune revenirea la taxe mai mici, fiind adeptul acestora deoarece au ca efect păstrarea competitivității în regiune și atragerea de investiții mari, inclusiv investiții noi și a capitalului străin.
”Avem nevoie de așa ceva. Dacă ai taxe mari, nu există predictibilitate și birocrația e mare, investitorii nu vin aici. Noi suntem în competiție cu regiunea noastră, nu cu Germania, Italia sau Spania, ci cu Bulgaria, Ungaria, Polonia, cu țările baltice, eventual, cu Slovacia. Aceștia sunt competitorii noștri și de aceea trebuie să ne uităm foarte atent la nivelul taxelor și impozitelor.
Eu aș fi dorit și în 2025 să mergem cu taxe mici, dar nu am avut răspuns, până când economia începe să se miște, de unde vom aduce venituri, fiindcă eram într-o încurcătură foarte mare.
Doar dobânzile plătite în acest an se ridică la 53-54 de miliarde, deci peste 10 miliarde de euro”, a precizat liderul UDMR.
Întrebat, în continuare, dacă crede că se va întoarce cota de TVA la 19%, Kelemen Hunor a spus că așa speră să se întâmple la un moment dat.
”Nu în 2026, poate nici în 2027, dar pe termen mediu acesta trebuie să fie dezideratul, să fii atractiv. Dacă nu ești ataractiv, în momentul în care se dislocă foarte multe uzine și fabrici și linii de producție dinspre Asia spre Europa, și se apropie de Europa și se vede că investitorii caută locații bune, condiții bune, și dinspre Europa de Vest investițiile vin spre Europa Centrală și de Est și noi suntem cu taxe foarte mari și lipsă de predictibilitate, e o greșeală”, a conchis Kelemen Hunor.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.