Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice angajamentele propuse de Mehilainen Oy pentru a elimina îngrijorările concurenţiale identificate pe piaţa serviciilor de reproducere umană asistată, în contextul preluării companiei Centrul Medical Unirea SRL (Grupul Regina Maria), conform unui comunicat de presă, transmite Agerpres.
În urma analizei, autoritatea a constatat că tranzacţia poate afecta concurenţa pe piaţa serviciilor de reproducere umană asistată, putând genera creşteri de preţ ale serviciilor oferite consumatorilor.
Astfel, achizitorul se angajează, pentru o perioadă de trei ani, să plafoneze preţurile serviciilor de reproducere umană asistată în clinicile din Bucureşti şi judeţele Braşov şi Constanţa, cu excepţia indexării anuale a inflaţiei şi a ajustărilor de costuri justificate (impozite, modificări ale costurilor cu medicii).
De asemenea, achizitorul se angajează să nu condiţioneze procedurile de reproducere umană asistată de achiziţia altor servicii complementare şi să nu adopte strategii comerciale de grupare a mai multor servicii sub forma unei oferte mai scumpe.
Astfel, orice reducere aplicată pachetelor care includ tehnici de reproducere asistată împreună cu alte servicii medicale Regina Maria trebuie să fie disponibilă şi pacienţilor care le achiziţionează separat.
Articolul continuă mai jos
Angajamentele formulate de Mehilainen Oy sunt publicate pe pagina web a autorităţii de concurenţă.
Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate să trimită observaţii cu privire la angajamentele propuse până la data de 27 noiembrie 2025, la adresa instituţiei.