Home » Articole » Dominic Fritz anunță că va contesta la CEDO decizia Înaltei Curți care îi interzice candidatura până în 2030 / Șeful USR va cere un vot de încredere la congresul partidului

Dominic Fritz anunță că va contesta la CEDO decizia Înaltei Curți care îi interzice candidatura până în 2030 / Șeful USR va cere un vot de încredere la congresul partidului

615
Dominic Fritz anunță că va contesta la CEDO decizia Înaltei Curți care îi interzice candidatura până în 2030 / Șeful USR va cere un vot de încredere la congresul partidului
Sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat joi că va contesta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție care are ca efect interzicerea candidaturii sale la orice funcție aleasă până în anul 203, potrivit unui comunicat al USR.

Dominic Fritz a mai anunțat că va solicita un vot de încredere atât în Biroul Național al USR, cât și la Congresul partidului programat în luna octombrie.

- articolul continuă mai jos -

Sancțiunea este una administrativă, nu reprezintă o condamnare penală și nici nu conduce la pierderea mandatului de primar al Timișoarei, arată comunicatul citat.

”Raportul ANI, rămas definitiv cu sentința ICCJ, a constatat un conflict de interese în urma unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) elaborat în întregime înainte de preluarea mandatului său de primar. I se impută o singură faptă: a semnat, în a doua zi de mandat, dublura unui referat deja semnat de predecesor. Cu această semnătură, deși complet inutilă și fără vreo valoare juridică, ANI spune că Dominic Fritz a adus beneficii unui arhitect care a lucrat ca proiectant la PUZ și care împrumutase campania USR cu 25.000 de lei, sumă restituită de Autoritatea Electorală Permanentă”, arată comunicatul USR.

Fritz critică Agenția Națională de Integritate (ANI) că ”nu a văzut cele 8 apartamente cumpărate de părinții primarului Daniel Băluță chiar în ziua în care fiul lor a înaintat spre aprobare Consiliului Local blocul în care se aflau apartamentele. Nici pe premierul desemnat Adrian Veștea care, în calitate de primar, a aprobat construcții pe terenurile pe care chiar el personal le vânduse beneficiarului”.

”În schimb, ANI l-a văzut pe Dominic Fritz, care a semnat un duplicat al unui referat, parafat deja de predecesorul său în funcția de primar al Timișoarei. De asemenea, sancțiunea de astăzi survine într-un context care ridică semne de întrebare asupra imparțialității ei, după ani în care USR a susținut eliminarea pensiilor speciale, inclusiv pentru magistrați, și după poziționări politice care au afectat interesele sistemului politic tradițional”, se mai arată în comunicatul citat.

„Fiecare dintre aceste elemente, luate separat, ar putea fi considerate coincidențe. Împreună, însă, ridică semne de întrebare cu privire la motivația și momentul acestei decizii”, a declarat Dominic Fritz.

Președintele USR arată că interdicția produce efecte exact în perioada alegerilor din 2028 și 2030 și amintește că și în trecut candidaturile sale au fost contestate prin diverse proceduri administrative și juridice.

Dominic Fritz a mai spus că își va continua activitatea politică și administrativă. El a spus că va duce la capăt mandatul de primar al Timișoarei, obținut în urma alegerilor locale din 2024, și va utiliza toate căile legale pentru a-și apăra drepturile.

Dominic Fritz va solicita un vot de încredere atât în Biroul Național al USR, cât și la Congresul partidului programat în luna octombrie. „Drumul nostru nu se oprește la o sentință pe care o consider nedreaptă. Viitorul se decide prin votul cetățenilor și prin încrederea oamenilor pentru care muncim în fiecare zi”, a transmis președintele USR.

Comentarii
  • Trifan Marcel

    Mă mir cum de nu l-a sancționat că a traversat strada la 2 metri de trecerea de pietoni. Suntem de râsul Europei. La CEDO va câștiga sigur Dominic. Și tot noi proștii vom plăti! Bun venit în Epoca de Aur pe care ne- o servește PSD(PCR)

  • Din păcate nici CEDO nu mai este ce a fost….în ultimii ani foarte putini Români și au găsit DREPTATEA la CEDO, este o politică urâtă a CEDO, as spune BLAT și cred că asta are legătură și cu….PREDOIU, SĂ NU UITĂM CĂ JUDECĂTORUL DIN PARTEA ROMÂNIEI LA CEDO ESTE FOSTUL CONSILIER AL LUI TRĂDOIU…

  • Neamtule, aparate corect. În Germania nimeni nu raportează cazul sau la alții, gen ,ete ce a făcut ala , ADU ARGUMENTE CA ESTI NEVINOVET , NU IMPROSCA PE ALTII

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole