Home » Fashion » H&M se va extinde în Brazilia şi India, pe fondul reducerii cheltuielilor de consum în Europa

H&M se va extinde în Brazilia şi India, pe fondul reducerii cheltuielilor de consum în Europa

H&M se va extinde în Brazilia şi India, pe fondul reducerii cheltuielilor de consum în Europa
Sursa Foto: H&M
Ascultă articolul

Grupul suedez Hennes & Mauritz AB (H&M) caută să se extindă pe pieţele emergente, cum ar fi Brazilia şi India, deoarece în Europa, regiunea sa de bază, se reduc cheltuielile de consum, iar taxele vamale americane afectează cererea în SUA, a anunţat directorul general Daniel Erver, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Extinderea în diverse regiuni face parte din strategia celui de-al doilea mare retailer de îmbrăcăminte din lume de a-şi redresa performanţele şi a-şi spori profitabilitatea prin îmbunătăţirea atractivităţii mărcii şi implementarea mai rapidă a celor mai recente tendinţe din modă.

- articolul continuă mai jos -

Al doilea mare retailer de îmbrăcăminte din lume a înregistrat, în perioada martie-mai 2025, un profit operaţional de 5,91 miliarde de coroane suedeze (627 milioane de dolari), faţă de un nivel de 5,88 miliarde de coroane suedeze previzionat de analişti. Marja de profit s-a situat la 10,4%, de la 11,9% în urmă cu un an.

Compania încearcă să facă faţă concurenţei din partea grupului spaniol Inditex şi a platformei online Shein.

În august, H&M a deschis primul său magazin în Brazilia, într-un mall din Sao Paulo. Alte două unităţi urmează să fie inaugurate în noiembrie, şi încă patru în 2026 – inclusiv în Rio de Janeiro.

„În unele din aceste pieţe vedem mari oportunităţi de creştere, una fiind Brazilia, în general America Latină are o evoluţie bună, iar alta este India”, a declarat Erver pentru Reuters. Acesta şi-a exprimat prudenţa faţă de cererea în SUA, taxele vamale determinând unii retaileri să majoreze preţurile, pe fondul scăderii încrederii consumatorilor. SUA sunt a doua mare piaţă a H&M după Germania, fiind responsabilă anul trecut pentru 13% din vânzările grupului.

În America Latină compania va deschide magazine în Venezuela şi Paraguay, după ce a inaugurat unul luna aceasta în San Salvador.

Expansiunea în Brazilia şi în alte pieţe emergente vine într-un moment în care H&M şi-a redus semnificativ prezenţa pe plan global. De la nivelul de vârf din 2019, numărul magazinelor H&M pe plan mondial a scăzut cu 19%, la 31 august fiind 4.118 unităţi, cel mai redus din 2016. Şi Inditex a redus numărul magazinelor la 5.528, la 31 iulie.

Pe lângă intrarea pe noi pieţe, H&M deschide magazine de lux în zone ca Le Marais (Paris) şi Huaihai Road (Shanghai), pentru clienţii înstăriţi.

După două trimestre consecutive de scădere a câştigurilor, profitul operaţional al H&M în perioada iunie – august 2025 a urcat la 4,91 miliarde de coroane suedeze (523 milioane de dolari), de la 3,51 miliarde de coroane suedeze în urmă cu un an. Analiştii se aşteptau la un profit operaţional de 3,68 miliarde de coroane suedeze.

În schimb, vânzările au scăzut de la 59 la 57 miliarde de coroane suedeze, în timp ce analiştii estimau un nivel de 56,8 miliarde de coroane suedeze.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole