
Guvernul schimbă regulile de intervenție asupra urșilor. Profesor: „Se rezolvă problema responsabilității juridice, primarii pot decide împușcarea imediată”
Guvernul a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea OUG nr. 81/2021 privind intervențiile în cazurile de atac ale urșilor. Noua variantă aduce schimbări esențiale: echipele de intervenție vor putea acționa direct, inclusiv prin împușcare sau eutanasiere, atunci când exemplarele intră în intravilan și pun în pericol oameni sau bunuri, fără să mai fie obligate să parcurgă etapele succesive (alungare, tranchilizare, relocare). Excepție fac doar puii sub un an.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Totodată, proiectul interzice hrănirea urșilor în intravilan și extravilan, iar amenzile pentru încălcarea regulii vor fi între 10.000 și 30.000 de lei.
Ce prevede proiectul de ordonanță
Potrivit documentului publicat pe site-ul Ministerului Mediului, modificările vizează în principal:
- Eliminarea obligativității intervenției graduale: în intravilan, echipele pot aplica direct oricare dintre metode (alungare, tranchilizare și mutare, tranchilizare și relocare, extragere prin eutanasiere sau împușcare). Excepție fac puii mai mici de un an.
- Clarificarea responsabilităților primarilor: aceștia pot decide, împreună cu echipa de intervenție, eliminarea imediată a ursului habituați, care nu mai are frică de oameni și devine agresiv.
- Interzicerea hrănirii urșilor atât în intravilan, cât și în extravilan, în scop de fotografiere sau filmare. Sunt exceptate doar hrănirile complementare sau de abatere realizate de gestionarii fondurilor cinegetice.
- Introducerea de amenzi între 10.000 și 30.000 de lei pentru persoanele care hrănesc intenționat urșii.
- Debirocratizarea comunicării: membrii echipei de intervenție pot folosi mijloace electronice pentru coordonare, convorbirile fiind înregistrate și păstrate ca dovadă.
- Definirea noțiunii de urs habituat: exemplar care a pierdut frica naturală de om și accesează frecvent surse antropice de hrană.
Scopul declarat al Guvernului este reducerea numărului de incidente și atacuri din localități, protejarea vieții și integrității corporale a oamenilor, dar și a bunurilor private și publice, fără a afecta statutul favorabil de conservare a speciei.
Potrivit notei de fundamentare a ordonanței, măsurile luate până în prezent nu au răspuns eficient problemei atacurilor unor exemplare de urs brun asupra persoanelor, iar statutul actual de conservare a speciei urs în România a determinat o creştere a numărului de exemplare ale căror acţiuni în intravilanul localităţilor pun în pericol siguranţa şi securitatea persoanelor, precum şi a bunurilor acestora.
Opinia specialistului: Relocarea nu a funcționat, primarii erau trași la răspundere
Profesorul Ovidiu Ionescu, de la Facultatea de Silvicultură a Universității Transilvania din Brașov, menționează că ordonanța a fost discutată încă din mandatul fostului ministru Mircea Fechet, iar modificările au venit și ca urmare a problemelor juridice apărute în anii trecuți:
„S-au făcut peste 200 de relocări, urșii fie au dispărut, fie au creat probleme în zonele unde au fost mutați, fie au revenit în localități. Costurile sunt mari, iar responsabilitatea juridică a căzut pe cei care au aprobat relocarea. Au existat cazuri în care atât cei care au mutat ursul, cât și cei care l-au primit au fost dați în judecată pentru pagubele provocate ulterior. În aceste condiții, nimeni nu mai vrea să primească urșii problema.”
Profesorul explică faptul că noua ordonanță rezolvă această situație:
„Dacă un urs intră în localitate și pune în pericol viețile sau bunurile oamenilor, primarul poate decide eliminarea imediată, fără să mai fie obligat să încerce întâi alungarea sau relocarea. Este o schimbare aliniată cu Directiva Habitate, art. 16 lit. c, care permite intervenții pentru sănătatea și siguranța publică. Practic, se scurtează procesul, etapele progresive, că te-ai dus, l-ai speriat, l-ai capturat, l-ai relocat și de-abia pe urmă poți să iei decizia să-l împuști/eutanasiezi, pentru că au fost foarte multe accidente în ultimul timp.”
În privința amenzilor, Ionescu avertizează că rămân unele neclarități:
„Sunt introduse sancțiuni mari pentru hrănirea urșilor, între 10.000 și 30.000 de lei. E corect să fie pedepsiți cei care îi hrănesc intenționat pentru fotografii, dar trebuie clarificat dacă aceste amenzi se aplică și pentru tomberoanele neamenajate. Acolo responsabilitatea nu e întotdeauna individuală, ci ține și de autorități. În plus, valoarea ridicată a sancțiunilor trebuie validată juridic de Ministerul Justiției.”
La depunerea proiectului de OUG în transparență, Diana Buzoianu, ministra Mediului, a postat pe Facebook un mesaj că modificările sunt necesare și echilibrate.
„Viața fiecărui om are prioritate! Nu trebuie să alegem între om și urs, ci să luăm măsurile amânate ani de zile. (…) Eliminăm condiția de intervenție graduală pentru urșii habituați din intravilan, debirocratizăm procedurile, introducem amenzi mult mai dure pentru hrănirea lor și continuăm planul de management, inclusiv sanctuarul de la Brașov pentru urșii habituați. Studiul genetic în curs arată deja o populație de 10.000–12.000 de urși în România, cu o populație mult mai mare de urși decât ce poate fi gestionată în acele zone”, spune, pe scurt, ministra.
Proiectul de ordonanță de urgență este pus în transparență decizională timp de 10 zile începând cu 18 septembrie, și se pot trimite opinii/ sugestii/ propuneri. El poate fi consultat AICI.
Context
Pe 4 iulie 2025, un turist italian în vârstă de 48 de ani a fost ucis de o ursoaică pe Transfăgărășan, una dintre cele mai spectaculoase șosele montane din lume, dar și locul din România unde există o mare populație de urși care coboară frecvent la șosea, atrași de turiști și de hrana lăsată intenționat sau din neglijență.
Bărbatul, aflat pe motocicletă, a oprit pentru a fotografia ursoaica, intenționând, potrivit presei, să posteze imaginile pe rețelele de socializare. După ce a făcut câteva fotografii, animalul l-a atacat, l-a târât într-o râpă și l-a ucis. Corpul victimei a fost găsit după aproximativ o oră de căutări, la care au participat echipe mixte de jandarmi, pompieri și polițiști.
În timpul operațiunii de salvare, ursoaica a devenit agresivă și a atacat și echipele de intervenție. A fost împușcată ulterior, fiind localizată în zona lacului Vidraru. Totuși, doi din cei trei pui ai săi nu au fost găsiți.
Incidentul a generat o dezbatere în societate despre pericolul reprezentat de urșii habituați, despre lipsa de cunoștințe a oamenilor, în general a străinilor, care pierd noțiunea de autoconservare, precum și a amenzilor care sunt fie nesemnificative, fie neaplicate de către autorități.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.