Home » Articole » Grindeanu: Într-o săptămână vom prezenta și ”pachetul PSD” / ”Nu o să mă convingă niciodată, nimeni, că dacă lucrezi la înmatriculări auto, la poliție, trebuie să ai pensie specială”

Grindeanu: Într-o săptămână vom prezenta și ”pachetul PSD” / ”Nu o să mă convingă niciodată, nimeni, că dacă lucrezi la înmatriculări auto, la poliție, trebuie să ai pensie specială”

Grindeanu: Într-o săptămână vom prezenta și ”pachetul PSD” / ”Nu o să mă convingă niciodată, nimeni, că dacă lucrezi la înmatriculări auto, la poliție, trebuie să ai pensie specială”
Sursa foto: Facebook / Poliția Română
Ascultă articolul

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri seară, într-un interviu acordat Digi24 că partidul pe care-l va conduce va prezenta coaliției de guvernare un ”pachet PSD” cu măsuri economice.

” Încă nu s-a reușit până în această săptămână ca propunerile care au venit dinspre structurile asociative, primari, să fie preluate. Nu doar primarii PSD au spus lucruri. Și primarii PNL și președinții de consilii județene UDMR au avut observații pertinente, care de altfel au fost preluate. Dar s-a mers mai încet.

- articolul continuă mai jos -

Știu că va trebui să existe un pachet, un pachet PSD, un fel de condiționare pe care PSD a făcut-o, la modul constructiv vă spun, în momentul în care vorbim de zona de magistrați, vă spun că nu sunt singuri, mai sunt și alte zone care beneficiază de pensii speciale.

Nu o să mă convingă niciodată, nimeni, că dacă lucrezi la înmatriculări auto, la poliție, trebuie să ai pensie specială.

Că lucrezi în stradă, în teatre de război da. Dar la ghișeu, nu.

Acest lucru va fi clarificat la pachetul PSD”, a spus Grindeanu.

Liderul social-democrat a mai anunțat că PSD va propune și un pachet de relansare economică.

„Vom avea și un pachet de relansare economică. În toate aceste luni a trebuit să facem ajustări, și era nevoie, dar în același timp e nevoie și de relansare economică. În momentul în care prezinți totul dintr-o perspectivă negativă, prăbușești consumul, iar investitorii se vor gândi de ce să mai vină în România.

Atunci trebuie să vii cu politici de relansare. Vă anunț că propunerile noastre, pachetul PSD pe relansare, pe finalul săptămânii viitoare va fi finalizat și o să-l prezint. Așteptăm și îmbunătățiri”, a explicat Grindeanu.

Comentarii
  • Nerusinatii de la PSD – cu Grindeanu in frunte – cred ca noi am uitat ca ei au fost (alaturi de PNL si UDMR) inventatorii tuturor pensiilor speciale nesimtite de care nu mai putem acum scapa?

  • Doar să nu-și dea mâna legislativul și executivul și specialii lor, care sunt mai mulți și murați la bani, să pună gheara în gâtul puterii judecătorești. Acesta este drumul sigur spre dictatură.

    • *mufați la bani

    • Într-o astfel de țară, în care parlamentul și guvernul au lucrat mână în mână ca să fure cu legea de parte lor, cum sa ne așteptăm ca puterea judecătorească să fie imaculată ?

    • Providentia Augustorum

      Eheee. Mai tari ca magistrații au fost întotdeauna gradații din MApN (mai ales acoperiții ăia veniți din Est ante 89), foștii securici și foștii melețieni. Ăștia sunt specialii puterii executive, și cu ei își face executivul treaba brici.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole