Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Editorii de presă din România ar urma să resimtă la fel ca cei din restul Europei problemele care vor apărea în relația cu Google, dacă nu vor exista schimbări în textul viitoarei directive europene privind drepturile de autor, la capitolul referitor la așa-numita „taxă pe link”, a avertizat, într-un interviu acordat HotNews.ro, un înalt oficial al companiei americane. Mai mulți bani pentru editorii mari, mai puțini pentru cei mici, afirmă Richard Gingras, vicepreședinte pentru News în cadrul Google. El spune că această companie nu vrea „neapărat” o prelungire a negocierilor, dar încurajează România – țară care preia președinția Consiliului UE într-o perioadă când ar trebui finalizate discuțiile pe tema directivei – să susțină o „soluție adecvată și eficientă” a disputelor pe această temă.
În discuția purtată prin telefon cu HotNews.ro, reprezentantul Google a expus punctul de vedere al corporației americane, punct de vedere contestat de organizații ale marilor publisheri europeni, care invocă inclusiv posibilitatea unui abuz de poziție dominantă din partea corporației americane.
Una dintre pozițiile grupurilor ce reprezintă editorii de presă: „Nu trebuie să mire pe nimeni modul cum Google își intensifică opoziția, având în vedere că modelul afacerii sale în sine se bazează pe refolosirea la liber a conținutului valoros al editorilor și al altora, dictând în același timp termenii și condițiile”.
Tratativele la nivelul instituțiilor europene, referitor la viitoarea Directivă privind drepturile de autor pe piața unică digitală, au intrat în prelungiri. Documentul, care actualizează reguli vechi de două decenii și asupra căruia, în cea mai mare parte, părțile interesate au căzut de acord, include articole care sunt în continuate disputate, în special:
– articolul 11, referitor la așa-numita „taxă pe link” – o obligativitate a companiilor de internet să plătească atunci când preiau elemente din conținutul publisherilor, cum e cazul rezultatelor Google sau al articolelor distribuite pe Facebook
– articolul 13, referitor la responsabilitatea pentru materialele purtătoare de drepturi de autor, publicate de terți pe platforme de distribuție online.
În perioada imediat următoare sunt programate noi discuții la nivel de Parlament European-Comisie-Consiliul UE pe tema directivei europene privind drepturile de autor, după ce negocierile de luna trecută au rămas fără rezultat. Una dintre problemele fierbinți este actuala formulă a articolului 11, ce oferă editorilor de presă dreptul să pretindă bani de la platforme precum Facebook sau Google, pentru linkurile sau textele de trimitere către articolele de pe site-urile respectivilor publisheri. Această chestiune capătă amploare în condițiile în care editorii de presă se plâng, de multă vreme, de distorsiunile din piața globală de publicitate online, unde majoritatea banilor se îndreaptă spre platformele mari de tehnologie (Google, Facebook) și doar o mică parte ajunge la furnizorii de conținut.
Potrivit lui Richard Gingras, „a fost mereu în interesul nostru să ne asigurăm că avem un ecosistem sănătos pentru jurnalism. E important pentru că oferă valoare serviciului de căutare pe care îl oferim și pentru afacerile nostre în domeniul publicității – milioane de publisheri folosesc tehnologiile nostre în domeniu.” El spune că, în opinia Google, modelul actual este amenințat de unele prevederi ale Directivei, în formula actuală a proiectului.
Potrivit vicepreședintelui Google, compania este pe deplin de acord cu nevoia de actualizare a regulilor în domeniu și este „angajată să contribuie la găsirea unei soluții funcționale”. Dar, spune el, sunt probleme cu actuala formulare, ce pot duce la „consecințe nedorite”.
Principalele probleme ale Directivei în privința relației Google-editori de presă, din punct de vedere al Google, în descrierea lui Richard Gingras:
Citește articolul integral pe Hotnews.
Sursa foto: Google
Europenii sunt nevoiti sa constate ca nu pot tine pasul cu viteza astronomica cu care se dezvolta si cresc companiile americane din domeniul it,internet,etc si atata pot face sa le mai opreasca ,punand taxe ! Bravos, Europa ,halal sa-ti fie! Faceti si voi ceva mai creativ ,nu puneti piedici!
” Mai mulți bani pentru editorii mari, mai puțini pentru cei mici” este mai bine decât nimic pentru toți. Cat privește ignorarea editorilor mici, aceștia pot oricând sa solicite taxa zero și nu exista atunci nici un motiv sa nu fie preluați de Google. Decizia trebuie sa fie la creatorul de conținut, nu la Google. In Spania Google a refuzat sa plătescă si a închis demonstrativ serviciul pe principiul ca pe spanioli o sa-i doară mai mult decât pe el. Vom vedea dacă UE este la fel de ușor de înghițit.