Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Campionatul European de Fotbal, care a început în urmă cu trei zile, e și scena unor tensiuni politice și diplomatice între țări europene care au relații încordate. Primele două cazuri vin din estul Europei, unde patru țări se ceartă pe simbolurile înscrise pe tricourile fotbaliștilor.
Rusia vs. Ucraina
Primul scandal a izbucnit între Rusia și Ucraina încă dinaintea debutului campionatului. Rusia a fost nemulțumită de simbolurile și inscripțiile de pe tricourile jucătorilor din Ucraina.
Federaţia Rusă de Fotbal a sesizat UEFA cu privire la echipamentul ucrainenilor la Campionatul European, care include harta ţării, inclusiv Crimeea, regiune anexată ilegal de Moscova în 2014, precum şi sloganurile patriotice “Glorie Ucrainei! Glorie eroilor noştri!”, care au legătură cu rezistența Ucrainei în fața invaziei ruse din estul țării.
După mai multe zile de negocieri, Federaţia de Fotbal din Ucraina a anunţat vineri, chiar în ziua în care a început campionatul, că a ajuns la un „compromis” cu UEFA privind tricourile de joc. Astfel, sloganul „Glorie eroilor” va face parte din noua emblemă adăugată pe tricou, a afirmat șeful federației ucrainene, lăsând să se înţeleagă că această frază va fi retrasă de pe gulere. În schimb, harta Ucrainei a rămas neschimbată pe tricouri.
Tensiuni și între vecinii Grecia și Macedonia de Nord
Nikos Dendias, ministrul de externe din Grecia, a trimis o scrisoare către omologul său nord-macedonean, în care solicită ca echipa de fotbal a Macedoniei de Nord să respecte acordul Prespa, prin care numele țării a fost schimbat, transmite Gazeta Sporturilor.
Oficialul grec a transmis că nu este normal ca reprezentativa Macedoniei de Nord să joace la turneul final sub acronimul „MKD”, indicat fiind ca acesta să reflecte actualul nume al țării, Republica Macedonia de Nord. Printre posibilele alternative se numără „NM”, de la North Macedonia, sau „RNM” – Republic of North Macedonia.
Grecii au continuat demersul și la nivelul UEFA iar ministrul elen al sportului a trimis o scrisoare către Aleksander Ceferin, președintele organizației fotbalului european.
Foto: Suporterii din Macedonia la Campionatul European de Fotbal Euro 2021 (InquamPhotos / Octav Ganea)
Grecii au o fixatie grava. Situatia e similara cu Moldova ca regiune din Romania si Republica Moldova. Pe ei ii obsedeaza faptul ca tara de langa ei are denumirea unei regiuni din tara lor. Am avut ocazia sa vorbesc cu ceva greci si pur si simplu se infurie cand apare subiectul. Dupa lupte lungi au reusit sa ii faca sa isi schimbe numele ca tara. De cascadorii rasului.
Nu e același lucru. E ca și cum Republica Moldova ar fi populata in totalitate de o etnie diferită, mongoli sa zicem, iar aia ar pretinde ca Ștefan cel Mare a fost de-al lor.
E normal sa te infurii cel putin cand cineva își insuseste istoria, fura simbolurile si profita de cultura și civilizația de secole a altui stat…dar ca sa emiti păreri trebuie sa cunosti mai întâi…
Alexandru cel Mare, zis Macedon, era cumva grec?
Wikipedia zice ca regele macedonean Filip al II-lea (tatăl lui Alexandru) a supus Grecia continentala.
Cât despre acronimul utilizat la afișarea scorurilor, grecii sunt penibili. Acronimul trebuie înțeles de telespectatori, nu trebuie desprins din constituția statului respectiv.
Cea mai tare propaganda a uzurpatorilor, inundarea stadionulu la antrenamente a fost voita pentru calirea jucatorilor.