Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mai multe persoane au murit, iar alte câteva sunt date dispărute în urma unei explozii produse în Tennessee la o fabrică de explozibili militari, au relatat vineri CNN şi alte agenţii de presă, citând oficiali locali.
Serviciul de gestionare a situațiilor de urgență din comitatul Humphreys informează că „toate agențiile pentru situații de urgență au fost mobilizate în acest moment”.
Se desfășoară o „operațiune comună” între comitatul Humphreys și comitatul Hickman, deoarece instalația care a explodat se află la granița dintre cele două comitate.
Deși numărul exact al persoanelor dispărute și decedate este încă necunoscut, există atât „victime, cât și persoane dispărute”, a declarat pentru BBC purtătorul de cuvânt al echipei de gestionare a situațiilor de urgență din comitatul Humphreys, Grey Collier.
„Familiile așteaptă la sediul central pentru a afla vești, pentru a afla ce s-a întâmplat cu cei dragi”, a spus Collier, adăugând că autoritățile se concentrează în prezent pe informarea celor „care știu cu siguranță că familiile lor au plecat la muncă și nu au mai primit vești”.
Stire în curs de actualizare