Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Omul de afaceri Augustin Oancea, al cărui grup de firme Tinmar a făcut în această dimineață obiectul mai multor percheziții ar deține circa 200 de proprietăți în Dubai, metropola de lux din Emiratele Arabe Unite, a declarat o sursă G4Media.ro. ”Confirmăm că s-au făcut investiții în UAE, dar este confidențial ordinul de mărime al acestora”, a transmis pentru G4Media.ro Carla Corb, Marketing & Corporate Communication Manager Tinmar. Dubaiul este recunoscut pentru opacitatea autorităților în relație cu solicitările altor țări de a comunica proprietarii de imobile suspectați de spălare de bani sau externalizarea în condiții suspecte a profiturilor din țara de origine sau pentru refuzul de a extrăda infractorii dați în urmărire generală. Corb a negat orice legătură între aceste investiții și controale ANAF la Tinmar, respectiv dosarul penal întocmit pe numele grupului.

Sursa Foto: Facebook
Românul care are în portofoliu cele mai multe proprietăți în Dubai – circa 200 – este, foarte probabil, omul de afaceri Augustin Oancea (53 de ani), patronul Grupului de firme Tinmar, a dezvăluit o sursă de încredere de pe piața imobiliară pentru G4Media.ro. O adresă din cartierul Jumeirah First din Dubai era și domiciliul declarat de Oancea într-un document postat la finalul lui 2024 pe site-ul uneia dintre societățile la care este acționar – Solprim. Conform unui document publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a, tot în Dubai s-a ținut, pe 28 martie 2025, o ședință a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor societății Tinmar Energy SA, cea mai importantă firmă din grup.
”Confirmăm că s-au făcut investiții în UAE, dar este confidențial ordinul de mărime al acestora”, a declarat Carla Corb, Marketing & Corporate Communication Manager Tinmar, negând orice legătură între aceste investiții și controale ale ANAF și/sau perchezițiile din această dimineață: ”Ancheta penală vizează aceleași fapte/acuzații care au fost cercetate de către ANRE (în februarie 2024, această instituție a aplicat o amendă de peste 200 de milioane de euro pentru patru traderi de energie care au avut profituri record în contextul crizei energetice, printre care grupul Tinmar. Furnizorii au contestat în instanță amenzile n.r.). Este un linșaj mediatic. O ciorbă reîncălzită prin care se dorește discreditarea companiilor din grupul Tinmar”, a afirmat Carla Corb.
O societate de pe piața imobiliară românească care intermediază achiziții de imobile în Dubai a anunțat că prețul mediu al unui apartament cu 2 camere variază între 1,7 milioane AED și 2,5 milioane AED (moneda locală), ceea ce înseamnă aproximativ 415.000 euro – 615.000 euro, 200 de astfel de apartamente putând ajunge la un preț total de peste 100 de milioane de euro.
În 2022, ”bijuteria coroanei” Tinmar Energy a înregistrat o cifră de afaceri record de 9,1 miliarde de lei și un profit de 523 milioane lei, în 2023 o cifră de afaceri de circa 3,1 miliarde lei și un profit net de 311 milioane lei, iar în 2024 raportul a fost 1,4 miliarde lei – 388 milioane lei.
De-a lungul timpului, mai mulți membri ai familiei Oancea (Augustin, soția și fratele său) au fost verificați de Direcția Persoane Fizice cu Risc Fiscal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inspectorii stabilind că aceștia ar fi deținut sume mari de bani pe care nu i-au declarat și pentru care nu au plătit taxe. În cazul lui Augustin Oancea, spre exemplu, Fiscul a stabilit că, pentru 2011 și 2012, acesta trebuia să plătească la buget obligații fiscale cu titlu suplimentar de 5,5 milioane lei. Aceste impozite au fost contestate la instanță. ”Toate deciziile ANAF privind persoanele fizice din familia Oancea au fost anulate de instanțele de judecată”, a transmis reprezentanta grupului Tinmar.
UPDATE Citește integral dreptul la replica transmis de TinMar
”Avand in vedere continutul articolului din preambul, dorim să formulăm următorul drept la replică, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 544/2001, Legii nr. 190/2018 și al dreptului la informare corectă a publicului.
Proveniența sumelor investite de dl. Augustin Oancea este licită, documentată și ușor de verificat.
Sumele de bani investite de dl. Augustin Oancea în achiziții imobiliare în Dubai sunt fonduri a căror trasabilitate este clară și complet documentată prin acte corporative, situații financiare și documente bancare. Aceste sume provin exclusiv din dividendele încasate de dl. Oancea în calitatea sa de acționar în cadrul societăților pe care le deține;
Toate aceste fonduri au circulat exclusiv prin sistemul bancar, cu o trasabilitate completă, facil de urmărit, la care autoritățile fiscale și instituțiile competente din România au acces permanent.
Dividendele încasate de dl. Oancea au fost supuse impozitării în România, fiind achitat atât impozitul pe profit datorat de societăți, cât și impozitul pe dividende, conform cotelor legale aplicabile la data fiecărei plăți.
Astfel, afirmațiile sau insinuările privind o posibilă neregularitate în proveniența sumelor sunt neîntemeiate și contrazise de documentația fiscală și contabilă oficială.
Subliniem faptul că nu există nicio acuzație formulată de vreo autoritate împotriva dlui Augustin Oancea referitoare la proveniența sumelor de bani utilizate în investițiile din Dubai.
În condițiile în care fondurile au o sursă licită, clar documentată, au fost integral impozitate și sunt perfect trasabile prin operațiuni bancare, orice asociere cu fapte de tip “spălare de bani” este complet nefondată și contrară realității.
Articolul menționează în mod incomplet și lipsit de context controalele ANAF desfășurate în trecut. Precizăm că:
• decizia de impunere emisă pe numele dlui Augustin Oancea a fost contestată potrivit legii, iar contestația a fost soluționată favorabil, anulând integral obligațiile stabilite;
• deciziile de impunere emise membrilor familiei Oancea au fost contestate în instanță, s-au parcurs toate gradele de jurisdicție, iar toate instanțele au admis acțiunile, dispunând anularea deciziilor ANAF.
Prin urmare, orice insinuare privind existența unor obligații fiscale certe sau definitive este inexactă și contrară hotărârilor oficiale ale autorităților și instanțelor române.
Concluzie:
Pentru informarea corectă a publicului, solicităm publicarea integrală a prezentului drept la replică, în aceleași condiții de vizibilitate precum articolul inițial.
Apreciem respectarea standardelor jurnalistice și a obligației legale de a reda realitatea într-o manieră factuală, completă și echilibrată.
Context
Începând de luna trecută, G4Media.ro publică o serie de articole dedicate românilor care au făcut achiziții imobiliare de amploare în Dubai:
In timp ce Burduja explica prostimii că plafonează prețul la energie pentru binele lor, banii statului (de fapt tot ai poporului) poposeau in buzunarele private prin plata diferenței între 0.68 și prețul ummmmflatt al șmecherilor din domeniu. Suma plătită sau de platit a statului către firme este atât de mare încât daca aceasta ar fi rămas la buget, deficitul scădea considerabil. Și uite așa, in timp ce prostimea credea că e ajutata, de fapt era furata, iar taxele crescute de astăzi sunt rezultatele creanțelor pe care guvernarea le are, o mare parte din aceste creanțe datorandu-se „plafonării” sau „ajutării” persoanelor vulnerabile. Pentru 12 lei pe lună ajutor acum plătim 2% in plus TVA, taxe pe proprietate dublate etc. Felicitări celor care au înțeles că sunt furați, ceilalți continuați să mergeți la vot, că descurcăreții au nevoie de isteți că voi.