Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Zăpada şi gheaţa acumulate în Alpii Elveţieni în timpul iernii trecute s-au topit deja, a anunţat vineri un serviciu de monitorizare, marcând cea mai timpurie sosire calendaristică a unui moment de cotitură din punct de vedere climatologic, denumit „Ziua pierderii gheţarilor”, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Orice nouă topire ce va fi înregistrată de acum înainte până în luna octombrie va duce la o reducere a dimensiunii gheţarilor elveţieni, potrivit serviciului de monitorizare a gheţarilor din Elveţia (GLAMOS).
Pragul critic este atins de obicei în luna august, iar sosirea sa timpurie din acest an reprezintă o nouă lovitură pentru cei aproximativ 1.400 de gheţari elveţieni, care s-au micşorat într-un ritm alarmant.
„Ziua pierderii gheţarilor a fost atinsă în Elveţia”, a anunţat pe reţeaua de socializare X directorul GLAMOS, Matthias Huss, explicând că ninsorile au fost slabe şi că iunie 2025 a ocupat locul al doilea în clasamentul celor mai călduroase luni iunie înregistrate vreodată.
„De acum, orice topire a gheţarilor până în luna octombrie este nesustenabilă”, a adăugat Matthias Huss. El a precizat că singura dată când punctul de cotitură a fost atins mai devreme în decursul unui an calendaristic a fost în „anul record 2022”, când acest prag a fost atins pe 26 iunie.
„Trebuie să ne aşteptăm la pierderi semnificative de gheaţă din cauza prelungirii sezonului de topire”, a adăugat el.
Gheţarii din Alpii Elveţieni au început să se retragă în urmă cu aproximativ 170 de ani. Acea retragere a fost la început modestă, dar, în ultimele decenii, ritmul de topire s-a accentuat considerabil.