Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Echipa masculină a României s-a calificat, sâmbătă, în finala Campionatul European de seniori, de la Zadar (Croaţia), transmite News.ro.
“MOMENT ISTORIC! Echipa masculină a României s-a calificat în premieră în finala unui Campionat European destinat echipelor, iar performanţa a fost reuşită la ediţia din 2025, în Zadar, Croaţia!
România se mândreşte cu echipa care a atins o bornă remarcabilă pentru tenisul de masă autohton. Sâmbătă, tricolorii şi-au câştigat dreptul de a visa la titlul continental, odată cu prima calificare din istorie în finala unei ediţii de Campionat European”, notează FR Tenis de Masă pe Facebook.
Eduard Ionescu, Ovidiu Ionescu şi Iulian Chiriţă au învins clar Slovenia, scor 3-0:
Iulian Chiriţa – Darko Jorgic 3-2 (9-11, 11-8, 8-11, 11-6, 12-10)
Eduard Ionescu – Deni Kozul 3-0 (16-14, 11-6, 11-4)
Ovidiu Ionescu – Bojan Tokic 3-0 (11-7, 12-10, 11-4)
România, favorita #6 din Zadar, a mai jucat şase semifinale de-a lungul istoriei, la ediţiile din: 1958, 1964, 1966, 2005, 2007, 2009.
Duminică, în finală, România va întâlni Franţa, de la ora 18:00.