Home » Articole » Elevul real este absent din această programă, spune profesoara Florentina Sâmihăian despre proiectul la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a pus în dezbatere

Elevul real este absent din această programă, spune profesoara Florentina Sâmihăian despre proiectul la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a pus în dezbatere

1861
Elevul real este absent din această programă, spune profesoara Florentina Sâmihăian despre proiectul la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a pus în dezbatere
Florentina Sâmihăian / Foto: Teach for Romania
Ascultă articolul

Florentina Sâmihăian, profesoară la Facultatea de Litere de la Universitatea din București, atrage atenția că programa propusă nu se adresează elevului real, iar lipsa educației media și a analizei discursului public reprezintă un pericol pentru elevi, care rămân astfel „vulnerabili la manipulare și dezinformare”. Într-un editorial pentru Vocativ.ro, Florentina Sâmihăian analizează noua programă de clasa a IX-a pentru limba și literatura română care este pusă în transparență publică zilele acestea de Ministerul Educației.

- articolul continuă mai jos -
  • Amintim că Ministerul Educației și Cercetării a publicat în dezbatere publică, până pe 12 decembrie 2025, noua programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, prima actualizare curriculară majoră la nivel de liceu, după mai bine de două decenii. Documentul marchează trecerea de la modelul tematic, introdus în anii 2000, la un model diacronic, centrat pe evoluția istorică a limbii și literaturii române cu texte de cronicari, din 1600. Vezi aici ce propune programa
  • Într-un interviu acordat recent, profesoara universitară Oana Fotache Dubălaru a anunțat că organizarea cronologică a literaturii pentru clasa a IX-a nu a fost decisă în grupul de lucru de la Ministerul Educației și Cercetării, pe care l-a coordonat științific, ci în discuții cu 30 de profesori de liceu organizate de ea anul trecut la Facultatea de Litere.

Florentina Sâmihăian, conferențiar universitar, a analizat programa propusă la liceu pentru clasa a IX-a și aduce critici legate de modul în care a fost gândită. „Elevul real este absent din această programă. În ciuda încercării de îmblânzire a viziunii diacronice, accentul rămâne pe acumularea unor cunoștințe de istorie literară și de limbă, cu impact limitat asupra dezvoltării personale și a gândirii critice”.

Ea atrage atenția că unul dintre cele mai mari riscuri îl reprezintă eliminarea textelor nonliterare, deși ele fac parte din viețile elevilor.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole