De ce s-au așezat ucrainenii de-a lungul litoralului românesc/ Oamenii care trăiesc lângă apă, cazări compacte și situația financiară bună, câteva dintre explicații

Constanța numără a doua cea mai mare comunitate de refugiați ucraineni, după București, conform sumelor decontate de autorități pentru cazarea și hrana acestora, scrie Info Sud-Est.

Aproape toți ucrainenii care aleg să rămână în Constanța au intrat în țară pe la punctul de trecere Isaccea, din Tulcea, una dintre cele mai tranzitate vămi de către refugiați. În total, din perioada pre-conflict până la începutul lunii decembrie, aproape 240.000 au intrat în România, prin Tulcea, conform Poliției de Frontieră. Un sfert dintre ei sunt copii și adolescenți.

Mariupol, Zaporojie, Nikolaev, Herson, Harkov și Odesa sunt regiunile de unde vin în proporții covârșitoare. Cei mai mulți dintre cei rămași au plecat din Tulcea și s-au așezat de-a lungul litoralului românesc. Cum se explică acest lucru?

Oamenii care trăiesc lângă apă

Cei mai mulți ucraineni s-au așezat în municipiul-reședință Constanţa, apoi în Năvodari (un oraș puternic dezvoltat, lipit de reședință, practic un ”cartier” constănțean), urmat de Costinești, Eforie, Mangalia, Techirghiol și Tuzla.

 

O primă explicație și foarte importantă pentru a înțelege cum și de ce se așază ucrainenii în localitățile cu ieșire la Marea Neagră este dată de antropologi în lucrările de specialitate care analizează și justifică modul în care evoluează omul în funcție de locul unde s-a născut: câmpie, lângă apă, la munte etc.

Un om născut la mare va fi întotdeauna legat de apă și va simți nevoia să se întoarcă mereu într-un loc cu ieșire la mare. Oamenii născuți la câmpie nu se vor simți, în majoritatea lor, confortabil într-o zonă muntoasă, vor simți nevoia să vadă linia orizontului cu care sunt obișnuiți. La fel cum, oamenii de munte, mai aspri și introverți, se vor adapta greu în zone cu altitudini joase. Teoriile antropologilor care explică natura umană prin locurile în care se nasc și trăiesc oamenii sunt susținute de antropologia biologică (sau fizică).

Astfel, specialiștii arată, spre exemplu, cum organismele oamenilor care trăiesc la altitudini foarte înalte au suferit, de-a lungul generațiilor, schimbări fiziologice și genetice importante, cu precădere în sistemele respirator și al circulației sângelui (Human Adaptation and Accommodation, Roberto Frisancho; Human Evolutionary Biology, Michael P. Muehlenbein). Ei trăiesc foarte diferit și s-ar adapta cu mare greutate la câmpie, unde organismul uman e obișnuit cu oxigen din abundență.

La fel se întâmplă și cu oamenii care sunt obișnuiți cu apa (specialiștii semnalează inclusiv diferențe de temperament între oamenii de apă curgătoare și cei din preajma apelor stătoare), ei vor avea nevoie tot timpul să vadă, să se plimbe sau să trăiască în preajma unei ape.

Mariupol, Herson, Nikolaev și Odesa sunt toate regiuni cu ieșire la Marea Neagră. Refugiații de aici s-au așezat în proporție foarte mare în localitățile din Constanța care au ieșire la Marea Neagră și care le amintesc de locurile de acasă. Nu de puține ori, ucrainenii întrebați de jurnaliștii locali de ce au venit la Constanța au răspuns fără să stea pe gânduri că ”locurile și marea” le amintesc de zonele de unde vin (vezi și cazul inginerului ucrainean de mai jos).

Localități turistice, cazări compacte, comunitate unită

O altă explicație pentru așezarea ucrainenilor în localitățile cu ieșire la mare este că acestea sunt toate turistice.

Disponibilitatea de cazare este foarte ridicată, cum Info Sud-Est a arătat într-un articol precedent. Cazarea refugiaților este profitabilă nu numai pentru proprietarii de pe piața imobiliară, dar și pentru hoteluri, pensiuni și vile turistice, mai ales în contextul în care Horeca a fost zdruncinată puternic, doi ani consecutiv, din cauza restricțiilor impuse de pandemia COVID-19. Din cele 289 de entități (la 22 noiembrie, n.red.) dispuse să primească refugiați ucraineni în baza programului 50/20, peste 50% sunt unități de cazare pentru turiști în sezonul estival.

Este un win-win fără dubii, pentru că, pentru ucraineni, acest lucru înseamnă formarea unei comunități unite, compacte, o secvență de „acasă”, un spațiu comun unde își pot vorbi limba, își înțeleg obiceiurile, își pot trăi și împărtăși trauma. Deseori, pe litoral găsești pensiuni sau vile ocupate în întregime de refugiați. Pentru gazde, acest lucru înseamnă un câștig financiar mare, nesperat în afara sezonului estival (care este oricum din ce în ce mai puțin profitabil în ultimii ani).

 

Valul de refugiați cu condiție financiară bună

Pe de altă parte, raportat la restul țării, Constanța este cel mai apropiat centru urban important de la granița cu Ucraina. Din Isaccea, localitatea tulceană unde se află punctul de trecere a frontierei ucrainene, până la malul mării ajungi în aproximativ 2h-2h și 15 minute, cu mașina.

Localitățile unde ucrainenii au ales să se așeze sunt și printre cele mai ”bogate” din județul Constanța, el însuși un județ cu resurse multe și printre cele mai urbanizate din țară. Prin comparație, cei mai puțini ucraineni s-au așezat în județele sărace de pe linia de sud a țării, cum ar fi Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin, Teleorman, Ialomița, Olt, Giurgiu, dar și în Harghita și Covasna, ambele cu resurse financiare reduse.

Acest lucru se explică în principal datorită veniturilor financiare ridicate pe care le-a avut primul val de refugiați care a ajuns în România, comparativ cu valul de refugiați care ar putea să vină în această iarnă, fapt semnalat și de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Potența financiară a acestora se poate observa în primul rând în mărcile mașinilor cu care aceștia au părăsit Ucraina, încadrate în general la categoriile de lux, în hainele pe care le poartă și brandurile lor sau în magazinele de unde își fac cumpărăturile.

În ce privește Constanța, ucrainenii cu o condiție financiară bună au căutat să se așeze în locuri unde găsesc toate condițiile sau aproape toate ca acasă și au încercat să păstreze un stil de viață relativ similar.

Astfel, s-au așezat în localități mari, curate, cu spații verzi, parcuri, cu infrastructură completă (canalizare, apă curentă, electricitate, internet, opțiuni smart), cu mai multe branduri de hypermarketuri, cu notariate și clinici medicale sau chiar spitale și, în general, cu condiții care asigură confort. Toate localitățile sunt aproape și foarte aproape de municipiul reședință Constanța, cea mai îndepărtată fiind situată la 40 de minute de mers cu mașina.

Tulcea, boemă dar cenușăreasă față de ”metropola” Constanței

Situată pe șapte coline, Tulcea, o zonă cochetă și cu un aer romantic, boem, este totuși un spațiu mic, sărac și lipsit de oportunități comparativ cu ”metropola” Constanța. Suprafața orașului este de aproape 10 ori mai mică decât a Constanței, iar populația de patru ori mai redusă.

Fără niciun mall, fără branduri de fast food celebre (McDonald’s, KFC etc), fără un cinematograf modern, fără un complex de agrement și petrecere a timpului liber pentru tineri, Tulcea este abandonată în fiecare weekend de proprii locuitori care vin la Constanța pentru shopping, cheesburgeri sau un film și ”plimbări” în mall-uri.

Județul, de aproape două ori mai mic decât Constanța (exceptând Delta Dunării), este ruralizat considerabil dar, spre deosebire de Constanța, oferă o gamă mult mai diversificată de petrecere a timpului liber (pescuit, excursii în Deltă, triunghiul mănăstirilor, turism ecvestru în Munții Măcin ș.a.).

Ucrainenii nu au fost însă impresionați de aceste lucruri și nici de faptul că în Tulcea există, mai ales de-a lungul liniei Deltei, o comunitate minoritară importantă de ”haholi”, așa cum localnicii îi numesc pe ucraineni pentru a-i deosebi de rușii-lipoveni și ei concentrați în număr mare în mai multe localități din județ. Puțini dintre refugiați au ales să rămână aici, cei mai mulți coborând în sud, în Constanța.

 

Doar trei ucraineni angajați în Dobrogea prin Forțele de Muncă vs. restaurantul ucrainean deschis după război, cu angajați refugiați

Conform informațiilor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, în Tulcea, un singur refugiat ucrainean s-a angajat prin intermediul acestei instituții, iar în Constanța doi refugiați. De precizat este că alți ucraineni și-au găsit locuri de muncă cu ajutorul anunțurilor sau voluntarilor, dar nu este clar numărul acestora.

Ce este clar însă este că, în unele cazuri, trauma și tragedia au fost înlocuite de speranță și succes. Este cazul Restaurantului Chernomorka (”Marea Neagră”, în ucraineană) deschis în centrul vechi al Constanței de Olga Kopylova, o femeie de 40 de ani.

Lanțul ei de restaurante a funcționat inițial în Ucraina și Republica Moldova, dar după izbucnirea războiului femeia a deschis un local și în Constanța, acolo unde a angajat în mare parte refugiați ucraineni.

Inclusiv Ivan, directorul tehnic al lanțului din Constanța, este refugiat. Bărbatul de 35 de ani, născut în Lugansk, locuia în Hostomel, lângă Kiev, „chiar acolo unde a început războiul”, a declarat acesta pentru Financial Times, într-un reportaj realizat de Paula Erizanu, citat de Economedia.

Soția lui Ivan era însărcinată în opt luni când a început războiul și au petrecut trei săptămâni într-un subsol pentru a se feri de bombardamente. Fetița lui Ivan s-a născut într-un spital mic, unde femeile au născut inclusiv pe coridoare, asta deși soția sa suferă de o afecțiune cardiacă și ar fi avut nevoie de îngrijiri speciale.

Ivan a încercat să-și scoată familia din țară printr-un coridor verde coordonat de Rusia, Ucraina și Crucea Roșie, dar podul pe care urmau să meargă a explodat în fața lor. Soția sa vrea să se întoarcă în Ucraina, dar Ivan nu pentru că dacă s-ar întoarce nu ar mai putea părăsi țara. Inițial a putut fugi din calea bombardamentelor pentru că avea un copil nou-născut iar soția era bolnavă.

Konstantin are 39 de ani și este de profesie inginer constructor avea o afacere de cinci ani în Odesa. Acum este barman la Chernomorka sau ”inginer de băuturi” cum mai spune el. Din cauza unei afecțiuni medicale era inapt pentru serviciul militar și a putut pleca din țară când a început războiul. Soția sa, născută în Reni, un oraș ucrainean în care se vorbește limba română, își folosește cunoștințele de română, ucraineană, rusă și engleză ca hostess și manager.

Anastasia are 24 de ani și a fost manager la o companie IT din Herson. Înainte de război, era client fidel Chernomorka în Ucraina, ”unul dintre locurile ei preferate”. După război a părăsit Ucraina, s-a așezat în Constanța pentru că ”voia să fie aproape de mare” (Herson este o regiune cu ieșire la mare, n.red.) și la scurt timp a văzut un anunț conform căruia se deschide Chernomorka. Nu a lipsit de la deschiderea restaurantului și atunci a aflat de ofertele de muncă. Azi este sous chef (al doilea la comandă în bucătărie, sub bucătarul șef, n.red.)