G4Media.ro

De ce coronavirusul ar trebui să schimbe modul în care privim China

De ce coronavirusul ar trebui să schimbe modul în care privim China

La vreo două luni de la primele ştiri privind apariţia unui nou virus în centrul Chinei bilanţul morţilor a depăşit 1.000, eclipsând numărul celor decedaţi la epidemia SARS din 2003. Estimările recente vorbesc de 40.000 de oameni infectaţi, dar aceasta e probabil o subestimare şi cu siguranţă cifra va creşte. Provincia chineză în care a apărut virusul, cu o populaţia mai mare ca a Coreei de Sud, este în carantină, cu străzile goale şi fabricile inactive. Ce va ieşi de aici nu e sigur, dar ce e cert e că virusul are potenţialul de a schimba fundamental China – şi chiar de n-o va face, ar trebui să schimbe modul în care privim noi China.

(analiză preluată din The Washington Post, via Rador)

Dincolo de tragedia umană, impactul imediat al virusului e preponderent de ordin economic. Singura întrebare este cât de mult va încetini economia Chinei şi pentru cât timp. Estimările sugerează că perturbarea ar putea elimina cea mai mare parte dacă nu toată creşterea prognozată a Chinei pentru primul trimestru sau chiar mai mult, un efect care va încetini totodată şi creşterea globală, având în vedere cât de mare şi de integrată a devenit economia Chinei. Puţine lanţuri de aprovizionare nu au măcar câteva componente chinezeşti. În această lume interconectată, puţine lucruri rămân locale pe termen lung.

Impactul cel mai de durată al virusului va fi probabil asupra politicii din China. Legitimitatea politică în China contemporană se bazează în mare măsură pe performanţa economică. Cetăţenii sunt dispuşi să accepte constrângeri asupra libertăţii lor personale şi politice în schimbul unui sistem care le asigură un nivel de trai mai bun. Creşterea economică a Chinei încetinise deja înainte de izbucnirea epidemiei, ceea ce înseamnă că o situaţie nu tocmai ideală se agravează rapid.

În cea mai mare parte, conducătorii Chinei nu se pot învinovăţi decât pe ei. Răspunsul lor la focarul iniţial de la începutul lui decembrie spune mult. China suferă de o mentalitate de tip „împuşcă mesagerul”: criticile, indiferent de validitatea lor, sunt considerate un atac la adresa conducerii politice, iar Partidul Comunist caută să reducă la tăcere dizidenţa. Drept urmare, Li Wenliang, unul dintre primii medici care şi-au făcut îngrijorarea cunoscută public, a fost pedepsit.

S-au pierdut astfel săptămâni preţioase, autorităţile locale refuzând să-şi asume responsabilitatea pentru ca autorităţile centrale să nu dea ulterior vina pe ele. Această paralizie e o consecinţă a consolidării puterii preşedintelui Xi Jinping, care a făcut ca oficialii provinciali să fie incapabili sau refractari să-şi exercite autoritatea fără binecuvântarea conducerii centrale. Celebra campanie anticorupţie a lui Xi, despre care se poate argumenta că e mai degrabă o epurare politică, a substituit în multe cazuri tehnocraţi capabili cu activişti loiali de partid. O caracteristică tipică a sistemelor autoritare este dificultatea de a-şi admite greşelile şi de a se auto-corecta, iar în această privinţă China e un exemplu de manual.

Coronavirusul scoate la lumină contradicţiile din inima Chinei moderne. Este necesar să fie informată populaţia pentru ca oamenii să-şi poată lua măsuri preventive şi să reacţioneze adecvat dacă se îmbolnăvesc, însă guvernului îi e frică să permită larga difuzare a informaţiilor, întrucât acest lucru poate alimenta tulburări, precum şi ideea că populaţia n-a fost ajutată de conducere. Politicile menite a opri răspândirea virusului – carantina şi izolarea la domiciliu – reflectă aceeaşi dilemă.

Întotdeauna este o greşeală să subestimezi capacitatea Chinei de a se ridica la nivelul unor provocări, iar după poticnirea ei iniţială a dat dovadă că are o abilitate unică de a mobiliza resurse. Însă coronavirusul s-a transformat deja în cea mai mare provocare cu care se confruntă Xi. El a concentrat puterea în propriile mâini într-o măsură nemaiîntâlnită de pe vremea lui Mao Zedong; e dificil să-i învinovăţeşti pe alţii atunci când te-ai pus pe tine însuţi în poziţia de primul între inegali.

Este de asemenea şi cea mai mare provocare cu care se confruntă Partidul Comunist de la protestele din 1989 din Piaţa Tiananmen. Dacă autorităţile nu vor reuşi să aducă situaţia sub control şi să restabilească creşterea economică foarte curând, criza are potenţialul de a deveni mult mai semnificativă decât Tiananmen, deoarece acum nu mai e vorba de mii de studenţi care cer reforme, ci de milioane de cetăţeni care solicită o competenţă elementară. Oamenii disperaţi pot face lucruri disperate.

Prezentul capitol ar trebui de asemenea să schimbe şi modul în care văd China cei din exterior. Practic, tot ce se scrie şi se spune despre China pleacă de la premisa creşterii ei economice continue. Dar a presupune că creşterea Chinei va continua într-o manieră consecventă înseamnă să ignori istoria ţării. Ascensiunea ei economică, ajunsă acum în al cincilea deceniu, a început doar după ce Deng Xiaoping a anulat multe dintre politicile lui Mao. Potenţial de instabilitate politică există, întrucât China este un sistem fragil. Comparaţia cu India este instructivă. India nu s-a mobilizat şi organizat nici de departe la fel de bine precum China, iar creşterea ei medie din ultimele decenii a fost doar jumătate din a Chinei, însă democraţia şi societatea civilă îi oferă Indiei un amortizor care Chinei îi lipseşte.

Guvernul SUA are nevoie de un plan pentru posibile scenarii viitoare în care ascensiunea Chinei va fi întreruptă. Putem vedea China condusă de Xi întorcându-se spre naţionalism pentru a crea o diversiune, într-un scenariu de tip „Wag the Dog” [titlul unui film în care preşedintele SUA, implicat într-un scandal sexual în ajunul alegerilor, fabrică un război extern pentru a deturna atenţia electoratului – n.trad.] în care ar pune presiune pe Taiwan ori Hong Kong. Sau am putea vedea China reorientându-se spre interior, pe fondul unor convulsii politice provocate de contestarea lui Xi. Cât ar putea dura o astfel de situaţie şi ce ar rezulta din ea nu putem şti. Singurul lucru care este cert e că nu putem presupune că viitorul Chinei va semăna cu trecutul ei recent.

Articol de Richard Haass (preşedintele grupului de reflecţie Council on Foreign Relations)

Traducere: Andrei Suba

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

7 comentarii

  1. Virusul a fost manglit de o chinezoaică dintr-un laborator”divers”în cel mai tâmpit mod/concept de stânga, din cu toți colaboratoarea Canada trudeauiană și cărat în China dimpreună cu documentația aferentă într-un laborator militar care l-a lucrat pe lilieci ca să-l adaptezs la oameni.Dublat de un vaccin , ar fi fost o armă nucleară selectivă extrem de eficace.Din păcate sau din fericire, laboratorul era folosit de un personal chinez obișnuit cu „nu eu am făcut asta”, expresie extrem de utilizată în china.Dublată de jamais fisch echipa, având în josul ierarhiei un îngrijitor de lilieci mai întreprinzător, a reușig o contaminare în masă, liliecii fiind un fel de junk food local.În consdcință, când autoritățile vă spun să nu intrați în panică, faceți provizii și înarmațivă, nu cu răbdare ci la propriu.Să vă fie socialismul ușor, mai ușor ca sfânta prostie, amin.

  2. Sunt sceptic în ce privește lecțiile pe care China – ca stat – le va invăța din coronavirusul actual. Nu ar trebui să uităm că virusul SARS, un alt coronavirus, a izbucnit tot în China la 16 Nov. 2002 în provincia Guangdong, în imediata apropiere de Hong Kong. China a anunțat epidemia abia la 10 Februarie 2003. În plus a întârziat foarte mult să publice date și măsuri de protecție propriilor regiuni și deci populației proprii. Nu s-a întâmplat nimic deosebit în prezent, față de modul cum s-a comportat atunci !
    Dacă aș spune că statul chinez – din cauze obiective bineștiute – privește cu alți ochi și alte unități de măsură pierderile umane, aș părea cinic, dar faptele din păcate nu mă pot opri să gândesc astfel. Cred că în primul rând China, ca stat, ar trebui să se privească altfel. După aceea, mai vedem.

  3. Ascensiunea economica a Chinei trebuia oprita, cu tot riscul care deriva de aici. Problema mare este ca toate marile corporatii occidentale depind de productia din China. Insa, in caz de tulburari politice mai mari in China, aceste companii isi vor reveni rapid prin reorientarea fabricilor catre propriile state sau alte zone. Ce se intampla acum in China ar trebui sa fie o lectie pentru orice regim comunist, actual sau viitor. Utopiile si concentrarea puterii nu au viata lunga, iar finalul este tragic.

  4. „Dacă autorităţile nu vor reuşi să aducă situaţia sub control şi să restabilească creşterea economică foarte curând, criza are potenţialul de a deveni mult mai semnificativă decât Tiananmen, deoarece acum nu mai e vorba de mii de studenţi care cer reforme, ci de milioane de cetăţeni care solicită o competenţă elementară. „–> Granita dintre revoltele spontane si cele puse in scena in laboratoarele serviciilor de informatii este foarte subtire… De aceea, „terenul” trebuie pregatit inainte cu ajutorul unei „lebede negre” sau prin constrangeri diverse. Apoi, nu mai este nevoie decat de o mica scanteie pentru a declansa explozia.

  5. Orice regim comunist are crima și incompetența în ADN iar astea sunt niște lebede tip 747 și negre cât încape.Morlokul chinez nu diferă de Stalin sau varianta lui germană , Hitler.Țările comuniste sânt raiul birocrației atât de stufoase, inepte, suprareglementate și anchilozate încât la ofice problemă reacționează ca prostul pe calea ferată:-când aude trenul, se întoarce cu spatele și-și îndeasă degetele în urechi-de frică că dacă s-ar mișca, s-ar fisura și s-ar sparge blocul monolit din jurul Partidului unic și sfânt

  6. si nu prea ne intereseaza cum vom privi China, trebuie sa ne intereseze ce fac cretinii care ne conduc sa nu ajungem in situatia in care daca aia se duc naibiii, se duc si toate afacerile dependente de productia chineza de produse, de la ace si brice pana la karice- situatia de la momentul actual. Toata planeta incetineste daca aia nu se duc la serviciu!

  7. da de ce si mai ales de catre cine e haituita omenirea sa creasca continuu,pe baza de consum desantat. Va e frica sa spuneti? bancilii?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.