Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Curtea Constituțională (CCR) a admis joi sesizarea depusă de PNL împotriva legii PSD care prevedea plafonarea dobânzilor la credite, au declarat pentru G4Media.ro surse din cadrul Curții.
Potrivit acestora, legea a fost declarată neconstituțională în ansamblul său din cauza redactării neclare. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.
Proiectul prevedea că, în cazul creditelor imobiliare, dobânda anuală efectivă (DAE), nu poate depăși cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referință a BNR. De asemenea, mai prevedea actul normativ, în cazul creditelor de consum, DAE nu putea depăși cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referință a BNR.
UPDATE: Comunicatul oficial al CCR:
În martie 2019, CCR a mai respins o lege similară inițiată tot de PSD.
Sesizarea a fost formulată şi transmisă Curții de către grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal în luna mai a anului trecut, după ce, în aceeași lună, Camera Deputaţilor a dat a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege al PSD privind ”protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne”.
Una dintre prevederile legii (art. 5) statuează că dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.
Deputaţii au adoptat un amendament respins iniţial de comisiile de specialitate, potrivit căruia, „prin excepţie de la prevederile art.5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate.
Au votat pentru amendamentul iniţiat de deputatul minorităţilor naţionale Iulius Marian Firczak 177 de deputaţi, 80 au fost împotrivă şi cinci s-au abţinut.
Potrivit unui alt amendament, creditor financiar este o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.
Un articol modificat de deputaţi prevede că „dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă”.
În cadrul dezbaterilor din plenul camerei, deputata USR Cosette Chichirău a calificat proiectul de lege ca fiind populist şi neconstituţional.
„În martie 2019, CCR a declarat, cu unanimitate de voturi, ‘pachetul de legi Zamfir’ neconstituţional. Acest proiect reia una dintre ideile din acest pachet – şi anume plafonarea dobânzilor. (…) Prin acest proiect, unii parlamentari îşi rezolvă problemele de familie sau cele de interes personal, de natură penală”, a argumentat aceasta, cerând respingerea proiectului.
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a subliniat la rândul său că proiectul are ca obiectiv plafonarea dobânzilor în România, în condiţiile în care, pe alocuri, media dobânzii este de 4 ori mai mare faţă de media Uniunii Europene. ”Cred că e momentul ca românii să nu mai plătească cele mai mari dobânzi din Europa”, a susţinut Simonis.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
un proiect neconstituțional și populist 🙂 …însă, respectă toate prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014 🙂 …vor modifica / declara neconstituțională și populistă OUG 52 2016 ??? 🙂
Grupare de impostori ordinari ce musamalizeaza acte teroriste de distrugere si condamnati la CEDO pentru atrocitati.
Încă o UE luată de români de la liberalii portocalii
Nu stiu după care principii judecă cauzele, pensiile speciale să spunem că sunt subiectivi ca nu o să își taie singuri beneficiile, dar în cazul de fata este o directivă europeană și trebuie pusă în aplicare și la noi.
Sub plapuma faraonului Isarescu s-au protejat o grama de banci imputite care in anii 2007 – 2009 au dat credite facand evaluari false, incalcand prudenta bancar. Totul cu acceptul BNR. Te evaluau la o dobanda promotionala, iar dupa 1 ani iti faceau dobanda dubla. Gradul de indatorarea exploda la peste 100%. Asa au ajuns in strada multi oameni pacaliti cu clauze abuzive. Deci legea a fost bine elaborata, chiar am avut rabdarea sa o citesc, fiind menita sa aduca un echilibru intre banca si consumator, a fost trantita jenant. Nu era nevoie de aceasta mascarada pentru ca deja a devenit un fenomen faptul ca in Bucuresti, Cluj, nu se mai castiga pe clauze abuzive. Toate dosarele sunt trantite de magistrati iar CSM stie de acest aspect. Se calca legea in picioare, probe clare, pe traseul Judecatorie – Tribunal – Curte Apel. Culmea pe protectia consumatorului au avut grija tot PSDistii sa faca 2 tururi si sa nu mai ajungi niciodata la Inalta Curte cu dosarul. Evident totul este in favoarea bancilor. Caz concret banca nici nu si-a formulat aparare si a castigat. Cu asa justitie stati departe de banci. Sa crape cu totii.