Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Economiei a publicat joi un proiect de Ordonanță de urgență prin care urmărește desființarea actualului Program de Promovare a Exporturilor, în cadrul căruia s-au constatat anomalii grave, precum subvenții mai mari decât afacerile beneficiarilor, legături între intermediarii organizatori și beneficiarii participanți și faptul că aproape jumătate din beneficiari nu sunt exportatori. Ministerul mai susține că beneficiile din PPE au mers către firme deținute de membri din Consiliul de Export, tocmai cei care iau decizii cu privire la acest program.
Cheltuielile cu contractele PPE au crescut de aproape trei ori din 2015 până în 2019, de la 25 de milioane de lei la 71 de milioane de lei.
Între anii 2015-2019, numărul mediu anual de beneficiari PPE participanți la târguri a fost de 395. În același timp, numărul mediu anual de beneficiari participanți la misiuni economice a fost de 67, dintre care aproximativ 50% au fost simultan și participanți la diverse târguri. În realitate, numărul beneficiarilor scade atunci când sunt identificați participanții cu aceiași asociați, din același grup de societăți, cu aceiași administratori sau cu adrese identice, afirmă Ministerul.
Citește integral pe economedia.ro
Articolul continuă mai jos
Hahaha…se inchid robinetele…sa vezi acum latrinele cum or sa urle…😄😄😄
Important este sa puna ceva in loc. Lucrez in Abu Dhabi si vad prin supermaketurile de aici cascaval din Ungaria, iaurt din Ucraina, gemuri din Franta, branza dulce din Lituania, branza telemea din Bulgaria, mezeluri din Germania si Cehia, zacusca din Bosnia, carne de porc din Anglia samd. N-am vazut vreun produs din Romania si ma oftic rau pe chestia asta. Suntem ultimii din clasa, din pacate.
Exact. Până și prin restul UE (Belgia, Anglia) abia am văzut ceva prin supermarket-uri. În Belgia România e la grămadă cu Polonia în cel mai bun caz. Nu înțeleg de ce nu promovează brânza în primul rând, i-am dus cel mai tare dorul. Bine că vezi cozonac, pate și pufuleți.
Deci de-asta il ataca PNL pe Nasui in ultima vreme, ca le inchide mafiile.
PENTRU populatia generala: NIMIC!
Nu statul roman s-a prefacut , caci statul sintem noi cetatenii ; institutiile de rahat ale statului roman ( pline de scursuri sociale , tilhari si mincinosi ) s-au prefacut .
nu confundati PPE -ul asta cu PPE ( Partidul Popular European )