Cum s-a ajuns la decizia CEDO în cazul Kovesi. Câteva detalii semnificative din episodul demiterii șefei DNA

Statul român era capturat de infractori în 2018, cu Liviu Dragnea în frunte. Disperat să pună mâna pe DNA, pe justiție, pentru a opri anchetele, pentru a scăpa de închisoare și pentru a-și crește puterea, fostul lider PSD a cerut insistent și public demiterea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea procurorilor anticorupție.

Ministrul justiției de atunci, Tudorel Toader, parlamentarii PSD, ALDE și UDMR, majoritatea judecătorilor Curții Constituționale susținuți de ciomegele mediatice Antena 3 și RTV,  l-au ajutat în cele din urmă pe Dragnea să scape de Laura Codruța Kovesi. Raportorul deciziei din vara lui 2018 a fost însuși președintele CCR, Valer Dorneanu.

Cu toții au lăsat în urma lor una dintre cele mai rușinoase decizii pentru un stat, pentru care România a încasat marți o condamnare răsunătoare la CEDO. Curtea Constituțională s-a comportat atunci ca un grup de mardeiași politici care au ciomăgit juridic la ordinul unui infractor un procuror șef. De neimaginat într-un stat membru UE.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05:35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Aceasta este esența deciziei CEDO pronunțate marți, care îi dă câștig de cauză fostei șefe DNA. Curtea Constituțională a măcelărit un procuror șef fără a-i da posibilitatea să se apere, să conteste decizia, încălcându-i, prin urmare, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, inclusiv dreptul la exprimare.

Cum să mai poată garanta CCR că veghează la respectarea Constituției din moment ce, printr-o singură decizie, a reușit să încalce atât de multe drepturi fundamentale? Prin urmare, apar total justificate ieșirile celor care au solicitat demisii în lanț.

Asociațiile de magistrați, fostul ministru al justiției, Ana Birchall, senatorul liberal, Laura Scântei, au cerut, după decizia CEDO, demisia președintelui CCR, Valer Dorneanu, demisiilie judecătorilor care au votat și susținut o decizie atât de rușinoasă pentru statul român, demisia lui Tudorel Toader din funcția de rector al Universității. Ministrul justiției, Cătălin  Predoiu, a cerut guvernului României eliberarea lui Toader din funcția de membru al Comisiei de la Veneția.

Perfect justificată este și critica dură lansată marți de președintele Klaus Iohannis la adresa Curții Constituționale, solicitând revizuirea deciziei și reformarea din temelii a CCR, plus observația că, după decizia CEDO, crediblitatea Curții este puternic zdruncinată. De notat însă că șeful statului, deși constată răul imens făcut României prin decizia CCR, nu a cerut nici o demisie.

Putea să o facă, mai ales că în urmă cu doi ani se ruga insistent de fosta șefă DNA să demisioneze, să facă ea pasul înapoi. Nu i-a adresat public aceste rugăminți, dar o demisie i-ar fi făcut viața infinit mai ușoară. Nu ar fi fost pus în poziția neplăcută de a semna decretul de revocare. Astfel, și-ar fi păstrat intactă imaginea de apărător al justiției și al luptei anticorupție.

Din aceste motive, președintele Iohannis a tot sperat că va pleca singură. În ciuda presiunilor imense exercitate atât de puterea de atunci, cât și de șeful statului, Kovesi nu a demisionat și bine a făcut. Ar fi pierdut dreptul de a se mai adresa CEDO și ocazia de a se face dreptate. O demisie însemna apoi recunoașterea capetelor de acuzare din ”ievaluarea” lui Tudorel Toader.

În cele din urmă, a venit decizia CCR care l-a obligat pe șeful statului să o revoce, așa că s-a prevalat de asta.

Faptul că fosta șefă DNA n-a demisionat la solicitarea președintelui Iohannis n-a picat bine deloc la Cotroceni. Dovada acestor nemulțumiri a fost modul cum a tratat-o la ieșirea din scenă în iulie 2018, total lipsit de eleganță și fără să-i recunoască o clipă rolul jucat în lupta anti-corupție.

Anunțul semnării decretului de revocare nu l-a făcut șeful statului, ci purtătorul de cuvânt de atunci, Mădălina Dobrovolschi. Umilitor. Klaus Iohannis nu a simțit nevoia să-i adreseze mulțumiri sau să-i ia apărarea în fața asaltului PSD/ ALDE/ UDMR, de supărare că Laura Codruța Kovesi nu l-a ascultat când i-a cerut să demisioneze.

Iar despre decizia CCR, înfierată azi de Klaus Iohannis după ce a fost desființată practic de CEDO, președinția spunea cu totul altceva în urmă cu doi ani.

• Într-un stat de drept, hotărârile Curții Constituționale trebuie, toate, respectate. Tocmai de aceea, judecătorilor constituționali le revine responsabilitatea uriașă ca, în asigurarea supremației Constituției, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradițiile democratice ale poporului român și pe idealurile Revoluției din Decembrie 1989. Însă, hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate și aplicate nu numai de către Președintele României, ci și de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept. Prin Decizia nr. 358/2018 Curtea Constituțională a decis, și citez aici: „Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kövesi.”

Putea să refuze acum doi ani semnarea decretului? Putea să o apere mai mult pe Kovesi în fața asaltului PSD/ ALDE/ UDMR? În absența deciziei CEDO era mai dificil. De subliniat, totuși, că a semnat decretul fără să spună câteva cuvinte de apreciere pentru activitatea DNA sub conducerea lui Kovesi sau să pună câtuși de puțin la îndoială decizia CCR despre care azi spune că trebuie revizuită.

Între timp, Laura Codruța Kovesi a ajuns șefa Parchetului European, pe forțe proprii, fără prea mare sprijin din partea statului român.  Dimpotrivă, statul român a căutat până în ultimul moment să o împiedice, câtă vreme a fost condus de Liviu Dragnea.

Secția specială i-a deschis dosar penal la sesizarea fugarului Sebastian Ghiță, aceeași secție specială pe care noul guvern a uitat între timp să o desființeze așa cum promitea în campanie. Noul procurorul general, Gabriela Scutea, a ajuns chiar să-i justifice activitatea, cu argumentul că atâta vreme cât instituția este prevăzută de lege ea trebuie să funcționeze și să facă performanță.

Decizia CEDO ne amintește de vremurile când politicienii se luptau cu DNA, cu Kovesi. Pe atunci, instituția încă făcea dosare și se lupta cu corupția în condiții politice și mediatice de ostilitate maximă. Îmi amintesc bine cum mai toată lumea din politică, inclusiv liderii și baronii PNL, pe atunci în opoziție, erau exasperați, sătui până peste cap de lupta anticorupție și de LCK. Adevărul e că toți au dorit atunci să scape de ea, nu doar PSD și Dragnea.

Azi avem de câteva luni bune noi procurori-șefi, dar niciun mare dosar. Achiziții scandaloase ies la iveală una după alta, dar procurorii se fac că nu le văd, deși ele ajung exemple de corupție în Washington Post. Lupta anticorupție, independența justiției nu mai sunt demult teme de campanie pentru Klaus Iohannis și PNL. Dimpotrivă, odată ajunși la putere, se folosesc și ei cum pot de moștenirea urâtă lăsată de PSD, vezi cazul secției speciale, legile justiției mutilate etc.

Toate astea trebuie cunoscute azi, când CEDO i-a făcut dreptate fostei șefe DNA, supusă în urmă cu doi ani unor presiuni politice infernale pentru a pleca din funcție.

Cei care ar fi trebuit și atunci, și acum, să demisioneze sunt alții: Tudorel Toader, Valer Dorneanu, Florin Iordache și toți cei care au contribuit masiv la torpilarea justiției.

Lor ar fi trebuit să le ceară azi șeful statului demisia, pentru a recupera puțin din lipsa de curaj politic de acum doi ani.