G4Media.ro

Cum au ajuns constelaţiile de sateliţi de pe orbita terestră să perturbe…

Cum au ajuns constelaţiile de sateliţi de pe orbita terestră să perturbe puterninc observaţiile astronomice

Megaconstelaţiile de sateliţi aflate pe orbita terestră reprezintă o problemă din ce în ce mai gravă pentru astronomia secolului XXI din cauza poluării luminoase pe care o produc, impiedicând derularea de observaţii astronomice de mare precizie, condiţii în care sunt necesare noi norme care să-i protejeze pe astronomi pentru că reglementările existente au fost rapid depăşite de dezvoltările tehnologice din domeniul sateliţilor, conform unui nou raport, transmite vineri Space.com, citată de Agerpres.

Raportul, dat publicităţii săptămâna trecută de Societatea Astronomică Americană (American Astronomical Society – AAS), însumează concluziile unui workshop dedicat denumit SATCON 2, ce s-a desfăşurat în luna iulie a acestui an.

Conform concluziilor, industrializarea spaţiului, adusă de constelaţii formate din numeroşi sateliţi, mici şi ieftini, pentru transmiterea internetului, aşa cum este proiectul Starlink al companiei lui Elon Musk, SpaceX, se află în punctul dincolo de care va transforma complet cerul nopţii.

Chiar dacă majoritatea sateliţilor individuali sunt invizibili pentru ochiul liber, chiar şi cele mai simple telescoape îi identifică pe cer. În plus, strălucirea cerului nopţii a crescut cu un factor de doi sau chiar trei din cauza luminii solare reflectate de corpul acestor sateliţi, îngreunând foarte mult observaţiile astronomice, conform raportului.

Comunitatea astronomilor, care oricum era împinsă spre locaţii nelocuite de explozia de lumină a oraşelor moderne pe timpul nopţii, se confruntă acum cu o problemă nouă, care nu mai este limitată geografic la zonele locuite ale planetei.

„În urmă cu aproximativ 20 de ani, dezvoltarea rapidă a tehnologiei a dus la folosirea predilectă a diodelor care emit lumină (LED-uri) în sistemele de iluminare exterioară. Din raţiuni operaţionale şi economice, comunităţi din diverse părţi ale lumii au trecut de la sistemele de iluminare cu descărcare de gaz la LED-uri cu lumină albă. În timp, efectele secundare ale strălucirii mult mai intense a cerului şi ale distribuţiei spectrale a LED-urilor albe au devenit aparente”, se arată în raport.

Promovarea sistemelor LED pentru iluminarea la exterior s-a derulat atât de rapid, încât comunitatea astronomică nepregătită încearcă încă să se adapteze. Odată cu megaconstelaţiile, această comunitate are şansa de a influenţa viitorul curs al lucrurilor. Această „fereastră de oportunitate” se închide însă rapid, conform raportului.

„Ne aflăm în punctul dincolo de care vom modifica în mod fundamental o resursă naturală care, încă din cele mai vechi timpuri ale omenirii, a reprezentat o sursă de uimire, de admiraţie, care a influenţat mituri şi legende şi care se află la baza descoperirilor astronomice dar şi a înţelegerii originilor umanităţii. Această transformare se produce pe riscul nostru”, conform raportului.

De asemenea, documentul precizează că aproape toţi participanţii la SATCON 2 au precizat că au remarcat „o creştere dramatică a observaţiilor constelaţiilor de sateliţi” în ultimii doi ani, iar unii dintre participanţi au criticat „acţiunile neverificate ale unor actori (economici n.r.) din domeniul spaţial pe măsură ce colonizarea se extinde la o scară cosmică într-o perioadă de criză globală”.

În raport se mai precizează că „trebuie să considerăm cerul ca parte a mediului înconjurător, iar excepţia oferită în cadrul [U.S.] National Environmental Policy Act (NEPA) pentru industria constructoare de sateliţi trebuie să înceteze”.

Documentul face o serie de recomandări de bază pentru îmbunătăţirea cooperării dintre comunitatea astronomilor şi industrie şi abordează, de asemenea, importanţa de a dezvolta tehnologii care să poată proteja astronomia de interferenţele nedorite.

Pentru aceasta, vor fi necesare sisteme mai bune de monitorizare a sateliţilor, accesibilitatea informaţiilor cu privire la sateliţi în timp real şi dezvoltarea de sisteme software care să mascheze sau să elimine dârele luminoase lăsate de sateliţi din observaţiile astronomice.

Această problemă, conform raportului, nu este limitată la astronomia în spectrul optic, ci afectează toate lungimile de undă ale luminii în care sunt desfăşurate observaţii.

Iniţial, astronomii au fost luaţi prin surprindere de nivelul poluării luminoase produse de sateliţii Starlink, poluare ce a devenit evidentă la scurt timp după lansarea primului grup de sateliţi din cadrul acestei constelaţii, în 2019.

Diferite obiecte artificiale din spaţiul cosmic afectează deja observaţiile astronomice. Anul trecut, o echipă de cercetători din China a crezut că a descoperit o emisie de radiaţii gamma care ar fi avut legătură cu explozia unei stele în stadiul de supernovă, ce ar fi provenit de la cea mai veche galaxie cunoscută din Univers. Studii ulterioare au arătat că strălucirea intensă detectată de echipa de astronomi provenea de la o treaptă a unei rachete folosite la o lansare, şi rămasă pe orbită.

Uniunea Astronomică Internaţională a solicitat Organizaţiei Naţiunilor Unite în acest an să protejeze cerul nopţii ca pe o moştenire de neînlocuit a întregii umanităţi. Uniunea a anunţat în luna iunie a acestui an că intenţionează să înfiinţeze un Centru pentru Protecţia Cerului Întunecat de Interferenţa Constelaţiilor de Sateliţi, organizaţie ce se va concentra asupra limitării interferenţelor optice produse de constelaţiile de sateliţi de pe orbită. AGERPRES/(AS – autor: Codruţ Bălu, editor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

3 comentarii

  1. Foarte multe informatii gresite si lipsa in articolul acesta, desi apreciez faptul ca G4Media incearca sa abordeze astfel de subiecte. Ar fi bine sa nu dati copy-paste la niste articole scrise de astronomi amatori, si sa incercati sa analizati intreaga situatie, nu doar o parte.

    1. Satelitii Starlink sunt vizibili cu ochiul liber doar pentru cateva luni pana cand acestea se ridica si repozitioneaza pe orbitele lor corecte si la unghiurile lor corecte. Si doar intr-un anumit moment al zilei, dupa apus si inainte de rasarit de obicei, pentru ca ele au o inclinatie gresita imediat dupa lansarea lor, ce face ca soarele sa fie reflectat cu usurinta.

    2. De asemenea, astronomii profesionisti au optiunea in soft-urile lor de tracking pentru a ignora satelitii de pe orbita, si nu numai cei Starlink. Cei care sunt intr-adevar afectati, sunt astronomii amatori, in special cei care fac fotografie cu expunere lunga.

    3. SpaceX au micsorat nivelul de reflectivitate a satelitilor de cateva ori, iar ultimele versiuni au efectiv niste „umbrele” care opresc cat de mult pot reflexia Soarelui. Intr-un articol ca acesta, e frumos sa prezentati eforturile ambelor parti, altfel implicatia e ca nu a existat niciun efort.

    4. Starlink e absolut incredibil de folositor pentru cei care traiesc in afara oraselor, unde cablurile cu internet nu prea ajung si pentru tari foarte sarace cu infrastructura inexistenta. Pentru ca alternativele sunt de foarte proasta calitate si foarte scumpe (sateliti la 35.000 km vs sateliti Starlink la 500 km). Aici intra si avioane, barci, etc.

    Din nou apreciez ca incercati sa abordati astfel de subiecte, si sper sa nu fi fost doar o slaba incercare la niste click-uri furioase pentru ca niste astronomi amatori sunt suparati.
    Personal cred ca telescoapele sunt de 1000 de ori mai folositoare cand sunt in orbita oricum, iar Starship, noua racheta in constructie de catre SpaceX, o sa deschida drumul catre mult mai multe. Nu doar proiecte incredibil de scumpe ca James Webb, care a costat 10 miliarde de dolari si a durat o vesnicie sa fie lansat.

    • Salut,

      Astronom amator aici, dar m-am intersectat un pic si cu profesionistii (observatii de stele variabile pt AAVSO + scris un pic de soft pt EURONEAR, un proiect de detectie de asteroizi care se apropie de Pamant). Din pacate, nu pe noi amatorii ne deranjeaza Starlink, ci tocmai pe profesionisti. Sa explic:

      Modul de operare si la noi si la ei este indrepti un tub optic spre tzinta, iei X imagini, faci o medie ceva mai complicata intre ele (pentru a imbunatati raportul semnal-zgomot) si obtii rezultatul. Difera, bineinteles, marimea tubului, camera utilizata si numarul de expuneri.

      Pentru un astronom amator, tubul e relativ mic, fotonii prinsi sunt putini, camera e o chestie de maxim cateva mii de euro cu sensibilitate relativ proasta si care se comporta (sau chiar este :)) ) ca un aparat foto obisnuit, dar noi raspunzandu-ne doar noua ne permitem ce X ne dorim, si deja cand X e 30-40 de cadre (cam minimul necesar pt o imagine deep-sky cu echipament de amator) devine foarte usor sa elimini chestii care se misca de la cadru la cadru. Cum ne descurcam cu avioanele, ne descurcam si cu Starlink. No problemo.

      Profesionistii, in schimb, au scule care le permit sa scoata rezultate utilizabile dintr-un X mult mai mic, 3-5. Ce nu au, in schimb, este timp de frecat menta. Pentru telescoapele obisnuite, exista de cam 5 ori mai multa cerere de timp de observatzie decat oferta. Pentru vedetele cu oglinda de 10m+, nici nu mai vorbesc. Deci X trebuie sa fie minimul posibil, ceea ce inseamna ca 1 cadru stricat de o dara de satelit e o problema serioasa. Plus ca CCD-urile astronomice ultrasensibile au un pic alt mod de functionare ca echipamentul de amator; daca noua o sursa punctiforma de lumina prea stralucitoare ne arde un punct pe imagine, lor le arde o coloana intreaga pe senzor. Imaginat efectul unei dare de satelit ramane tema pt acasa 🙂

      Ai spus ca profesionistii stiu totusi unde-s satelitii si pot sa ii evite. Yup, de acord. Inainte de Starlink, erau cateva mii. Starlink si OneWeb vin cu cateva zeci de mii fiecare, ce-o sa mai urmeze dupa astea, naiba stie, si de aia se incearca obtinerea unor reglementari inainte sa scapam de tot iepurele cum am scapat-o cu LED-urile. Pentru ca devine de sute de ori mai greu de evitat, ba chiar imposibil pt telescoapele de survey gen ASAS-SN sau viitorul Vera Rubin, probabil cele mai afectate de puzderia de sateliti. Astea sunt setupuri de camp larg, care baleiaza tot cerul o data la cateva noptzi. Pe baza lor descoperim comete, monitorizam orbite de asteroizi (inclusiv cei potential periculosi), urmarim stele variabile si detectam evenimente interesante in suficient timp util ca sa tintim tunurile mari pe ele. Sunt santinelele noastre, si deja la nivelul curent de fiare in orbita au dificultati in a-si face treaba, daramite cand acesta va creste de sute de ori.

      Ai spus ca viitorul e in spatiu. Intr-adevar, spatiul ajuta, mai ales in afara spectrului vizibil (atmosfera noastra e relativ opaca la aproape orice nu vedem cu ochiul liber). Exista totusi niste probleme. In primul rand, cum ziceam mai sus, n-avem nici o cincime din cata sticla spre cer ne-ar trebui, deci nu putem renunta la ce avem acum pe pamant pt ce poate va fi candva in spatiu. In al doilea rand, noi oricum suntem la limita capacitatii tehnologice cand construim ce construim pe pamant, daca le construiesti pentru spatiu. James Webb nu a fost un proiect atat de scump si de lent pentru ca nu eram, ca specie, in stare sa punem 7 tone de material pe o racheta heavy-lift inainte sa ne arate Musk Calea. Hai sa zicem ca astea or sa mearga mai ieftin pe Starship, dar oricum costul de lansare e 1% din costul proiectului. James Webb e scump pentru ca e foarte dificil sa faci un telescop care sa functioneze in spatiu. 10 miliarde pentru un telescop de dimensiune medie (are oglinda de 6.5m, adica ce construiam pe pamant la mijlocul secolului trecut) are sens doar daca incerci sa faci observatii intr-o zona a spectrului blocata de atmosfera (in cazul JWST, https://en.wikipedia.org/wiki/Infrared_window). Cu o oglinda de 40m, ELT costa cam 1.5 miliarde de dolari, pe asta pur si simplu nu ai cum sa-l faci in spatiu la nivelul tehnologic actual, si, din nou, problema principala nu e cum ajunge acolo. Hai sa zicem ca mutam doar treburile de survey acolo ca astea oricum is mai mici, dar Vera Rubin tot are 8m nu 6, si a costat 3 tigari si-o guma Orbit in comparatie cu cat a costat JWST fara pretzul lansarii.

      Din nou, problema nu e cu Starlink in particular. Sunt de acord ca e un proiect megautil, desi mai degraba pentru zonele departe de civilizatie ale tarilor bogate decat pentru tarile foarte sarace (vazusem o analiza de costuri si beneficii acum ceva vreme, si, chiar cu subventiile majore practicate pt echipamentul Starlink acuma, nu iesea mai ieftin decat construitul de infrastructura traditionala in zonele mai populate din lumea a treia), plus ca personal recunosc ca ma apuca un pic de patriotism-la-nivel-de-specie cand vad cate un sirag de margaritare din astea indreptandu-se spre orbita. Problema e cu un cadru legal care permite oricui sa puna in orbita ce si cat vrea in orice conditii, si daca cu Musk ne-am mai inteles oarecum (vezi eforturile de mitigare pe care le-ai discutat – nu rezolva problema dar deja m-am lungit prea mult si daca e sa explic de ce fac in alt post daca e cineva interesat, dar e de apreciat deschiderea si efortul). Gen, daca vrea cineva sa puna 500 milioane de sateliti desenand reclame Coca Cola deasupra telescoapelor din Chile, pe moment nu-i opreste decat costul, si costul tot scade. Si aici ar fi bine sa existe cadrul ala legal, prioritizarea etc de care discuta AAS-ul, inainte ca costul sa scada suficient 😉

  2. Ruxandra Valcu, scrieti foarte bine. Unde putem sa va mai citim?