Cum a rămas Iranul fără aliați în fața SUA și a Israelului

Liderii Iranului au descoperit că sunt pe cont propriu în fața avalanșei de atacuri lansate de Israel și Statele Unite în ultimele două săptămâni, fără rețeaua de miliții și aliați care le-a permis să își proiecteze puterea în Orientul Mijlociu și dincolo de această regiune. Mai mult, experții cred că raidurile efectuate de statul evreu și de americani sunt probabil acceptate, ba chiar aplaudate în privat de unii oficiali din zonă care de multă vreme consideră Iranul șiit drept principala amenințare la adresa stabilității regionale.

O schimbare dramatică

După decenii în care țările din regiune au fost blocate într-o stare de cooperare temporară, dar instabilă, întreaga ordine geopolitică a Orientului Mijlociu este în plină reorganizare, a scris Bloomberg într-un material recent.

Atacul Hamas împotriva Israelului la 7 octombrie 2023 a declanșat multiple conflicte și a pus la încercare alianțe construite în zeci de ani.

În plus, asaltul brutal care a provocat moartea a circa 1.200 de israelieni și rănirea altor câteva mii, la care s-au adaugat 250 de ostatici duși în Gaza, i-a oferit lui Donald Trump, revenit la putere anul acesta, ocazia de a face ceea ce niciun alt președinte înaintea lui nu a îndrăznit: să atace Iranul atât de agresiv și direct.

În contextul în care Republica Islamică s-a confruntat cu cel mai periculos moment din ultimele decenii – fiind atacată constant de forțele israeliene, în timp ce instalațiile sale nucleare au fost distruse de loviturile ordonate de președintele Trump -, Rusia și China au stat deoparte și au oferitr doar sprijin retoric, au afirmat comentatorii.

De asemenea, grupările de miliții pe care Iranul le-a înarmat și finanțat ani de zile – așa-numita Axă a Rezistenței din care fac parte grupul palestinian Hamas din Gaza, organizația Hezbollah din Liban, rebelii islamiști Houthi din Yemen, diferite grupări din Siria și Irak – au refuzat sau nu au fost capabile să intre în luptă pentru a-și susține protectorul.

Lipsa de sprijin a aliaților săi tradiționali a fost, cred analiștii citați de New York Times, unul dintre motivele pentru care Iranul a rămas aproape complet descoperit în fața valului de atacuri declanșate de Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) și a reacționat extrem de anemic la loviturile americane împotriva instalațiilor sale nucleare de la Fordow, Natanz și Isfahan.

Republica Islamică a trimis doar câteva rachete spre baza americană Al Udeid din Qatar, situată la aproximativ 30 de kilometri vest de capitala Doha, cu președintele Trump descriind atacul drept “foarte slab” și “previzibil.”

Cum a ajuns Iranul într-o astfel de situație, de neimaginat în urmă cu doar câțiva ani?

Iran fără aliați

Comentatorii afirmă că situația actuală delicată a regimului de la Teheran poate fi explicată prin mai mulți factori.

În primul rând, grupările Hamas, Hezbollah și Houthi au fost decimate constant de IDF și Mossad în cei aproape doi ani scurși de la atacul din 7 octombrie. Zecii de mii de luptători din aceste miliții au fost eliminați, iar rachete, armament și echipamente militare diverse au fost distruse.

Rusia, unul dintre aliații principali ai regimului ayatollahului Ali Khamenei, este angrenată de mai bine de trei ani într-un război devastator cu Ucraina, iar pierderile sale umane și materiale fac (aproape) imposibilă ajutorarea cu material a Iranului.

De partea ei, China a devenit, de la preluarea mandatului lui Trump, ținta principală a Administrației de la Washington, care o supune unei presiuni enorme, pe diferite fronturi: economice, comerciale, politice, militare etc.

Toată această combinație de factori a slăbit puterea și influența Iranului, care s-a văzut abandonat de aliații săi înntr-un moment important.

“În timp ce Iranul se confruntă cu cel mai important test militar din ultimele decenii, este puțin probabil ca Rusia sau China să ofere un ajutor concret,” au declarat analiștii Adam Farrar și Dina Esfandiary de la Bloomberg Economics. “Deși ambele mențin parteneriate strategice bilaterale cu Teheranul, nici Rusia, nici China nu sunt aliați militari oficiali și este improbabil să ofere sprijin militar sau economic semnificativ, din cauza propriilor limitări și a unor considerente strategice mai largi.”

Rusia

Iranul a semnat un tratat de cooperare strategică cu Rusia în ianuarie și a fost o sursă vitală de drone de luptă pentru Rusia după ce forțele lui Vladimir Putin au invadat Ucraina în februarie 2022.

Cu toate acestea, oficialii ruși au precizat clar că tratatul nu implică obligații de apărare reciprocă și că Moscova nu are intenția de a furniza arme Iranului, chiar dacă afirmă că Teheranul nici nu a solicitat vreunele.

O reacție mai vehementă a venit la ONU, unde Rusia a acuzat Statele Unite că au deschis “Cutia Pandorei” prin atacurile asupra instalațiilor nucleare ale Iranului și că se joacă cu “siguranța și bunăstarea întregii omeniri.”

În cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate, desfășurată duminică, ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, a declarat că Washingtonul “a demonstrat din nou disprețul total față de poziția comunității internaționale…Prin acțiunile lor, SUA au deschis Cutia Pandorei. Nimeni nu știe ce noi catastrofe și suferințe vor urma.”

De partea sa, președintele Putin a condamnat și el luni atacurile Statelor Unite și ale Israelului asupra Iranului, descriindu-le drept “complet neprovocate,” înaintea unei întâlniri cu principalul diplomat iranian. Țarul de la Kremlin s-a abținut însă de la a lua măsuri concrete pentru a sprijini aliatul regional al Rusiei, potrivit Washington Post.

Loviturile aeriene ale SUA și Israelului au evidențiat capacitatea tot mai redusă a lui Putin de a influența evenimentele din Orientul Mijlociu – un domeniu care fusese o componentă-cheie a politicii sale externe. Prăbușirea regimului Assad în Siria anul trecut, relațiile mai reci cu Israelul și eșecul de a-l convinge pe președintele Trump că Rusia ar putea media criza cu Iranul au slăbit și mai mult această influență, a scris publicația.

Putin a mai spus că implicarea Washingtonului este periculoasă și reprezintă o escaladare gravă. “Puteri non-regionale sunt atrase în conflict,” a declarat el, referindu-se la bombardamentele americane. “Toate acestea duc lumea într-un punct extrem de periculos.”

Potrivit Washington Post, conflictul dintre israelieni și iranieni a demonstrat limitele disponibilității Rusiei de a sprijini militar Iranul – în ciuda acordului strategic semnat în ianuarie între cele două țări, care însă nu include o clauză de apărare reciprocă.

Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a zburat luni la Moscova pentru a căuta sprijinul unuia dintre principalii aliați ai Iranului, iar purtătorul său de cuvânt, Esmaeil Baqaei, a declarat că se așteaptă ca Rusia să joace un rol activ în conflictul dintre Teheran și Washington. Însă, la finalul zilei, în afara condamnărilor adresate acțiunilor SUA și Israelului, rezultatele vizitei au fost neclare. “Agresiunea neprovocată împotriva Iranului nu are nicio bază și nicio justificare,” a declarat Putin în comentarii publice înaintea discuțiilor cu Araghchi. “Din partea noastră, facem eforturi pentru a sprijini poporul iranian.”

Araghchi i-a mulțumit lui Putin pentru condamnarea atacurilor, numindu-le o încălcare “complet ilegitimă” a dreptului internațional.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a evitat un răspuns direct la întrebarea dacă Rusia este dispusă să furnizeze arme Iranului, concentrându-se în schimb pe eforturile Moscovei de a promova o soluție diplomatică .

Hanna Notte, cercetător principal la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington, a scris pe X că “Rusia nu a avut niciodată intenția de a apăra militar Iranul, iar parteneriatul dintre Iran și Rusia a avut întotdeauna limite.”

Ea a adăugat că, deși Rusia a suferit o pierdere de imagine în fața dominației americane și israeliene în Orientul Mijlociu, atenția Moscovei rămâne concentrată pe obiectivul său strategic principal: înfrângerea Ucrainei și reconfigurarea balanței de securitate în Europa în favoarea sa. “Concluzia nu este că Rusia este un aliat nesigur, ci că își ține privirea fixată pe premiu: obiectivele sale în Europa,” a conchis Notte.

Aceasta este o diferență uriașă față de 2015, când Rusia s-a alăturat Iranului trimițând trupe în Siria pentru a salva regimul președintelui Bashar al-Assad, care a fost în cele din urmă răsturnat de rebeli anul trecut.

Analiștii Bloomberg sunt de părere că Moscova riscă să piardă un alt aliat-cheie în Orientul Mijlociu dacă regimul condus de Khamenei va fi înlăturat de la putere. Deși Kremlinul a condamnat atacurile Israelului și ale SUA, Putin este distras și copleșit – atât militar, cât și economic – de războiul din Ucraina, afirmă comentatorii.

China

De partea sa, regimul comunist de la Beijing a condamnat “cu fermitate” atacurile americane, considerându-le o încălcare a dreptului internațional. Însă China nu a oferit niciun ajutor Iranului, care își vinde circa 90% din exporturile de petrol către Beijing.

BRICS

Iranul nu primește niciun sprijin nici din partea grupului BRICS, compus din economii emergente care pretind că susțin o nouă ordine globală, lipsită de dominația occidentală. Organizația – înființată de Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, și în care Iranul a aderat la începutul lui 2024 – a păstrat tăcerea în legătură cu atacurile Israelului și ale SUA asupra Republicii Islamice.

Vecinii arabi

Vecinii Iranului din Golf au cerut reținere și au avertizat asupra posibilelor consecințe devastatoare pentru regiune dacă Iranul va riposta împotriva intereselor americane din Orientul Mijlociu.

Națiuni precum Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au petrecut luni de zile încercând să-și folosească influența geopolitică și economică pentru a sprijini negocierile nucleare dintre americani și Iran. În cele din urmă, aceste negocieri au fost eclipsate de forța militară.

De partea sa, Qatarul pare să fi jucat un rol activ în obținerea unei încetări a focului între Israel și Iran. Potrivit unui oficial implicat în negocieri, citat de Reuters, premierul Qatarului, șeicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, a obținut acordul Teheranului pentru propunerea de încetare a focului formulată de Statele Unite în conflictul dintre Israel și Iran, în urma unei convorbiri telefonice cu oficiali iranieni care a avut loc luni, după atacurile Iranului asupra unei baze aeriene americane din Qatar.

Apelul telefonic a avut loc după ce președintele Trump i-a spus emirului Qatarului că Israelul a fost de acord cu încetarea focului și i-a cerut ajutorul pentru a convinge Teheranul să accepte, la rândul său, acordul de încetare a ostilităților, a precizat oficialul.

Comentând pe marginea reținerii arătate de vecinii arabi ai Iranului, NBC News a scris că “dacă Iranul spera că vecinii săi îi vor sări în apărare în urma atacurilor fără precedent ale Statelor Unite și Israelului, acel moment pare să fi trecut,” adăugând că, foarte probabil, loviturile americane sunt “acceptate – ba chiar lăudate în privat – de oficialii din Orientul Mijlociu, care de multă vreme consideră Iranul drept principala amenințare.”

“Aceste țări sunt în secret încântate să vadă Iranul adus la dimensiuni rezonabile,” a declarat Firas Maksad, directorul general pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord al grupului Eurasia. “Însă obiectivul principal este să se protejeze împotriva repercusiunilor care i-ar putea viza.”

Declarațiile guvernelor Turciei și Arabiei Saudite, de exemplu, nu au condamnat atacurile americane asupra instalațiilor nucleare iraniene, exprimând în schimb doar îngrijorarea față de extinderea conflictului regional.

Declarația Qatarului și a Emiratelor Arabe Unite nici măcar nu a menționat Statele Unite pe nume. Comentariile recente contrastează puternic cu condamnările ferme ale acestor țări față de atacurile Israelului asupra Iranului din ultimele 10 zile.

“Acest lucru spune multe despre cât de atenți sunt să nu îl supere pe președintele Trump,” a spus Maksad. “Dar arată și o dorință profundă de a continua să joace rolul de facilitator și mediator.”

Potrivit experților, principala îngrijorare a liderilor arabi pe termen scurt este că Iranul ar putea decide să riposteze împotriva lor sau a uriașelor baze militare americane pe care le găzduiesc. Un atac iranian asupra aliaților bogați ai Americii din Golful Arab ar putea, de asemenea, să implice și mai mult SUA într-un război în Orientul Mijlociu, deoarece statele arabe s-ar putea aștepta ca America să le apere și să le asigure securitatea.

Grupările proxy

Comentatorii au remarcat că grupările militante proxy ale Iranului au fost în mare parte absente în confruntările din ultimele două săptămâni. Hezbollah din Liban, până de curând cel mai puternic membru al Axei Rezistenței coordonată de Teheran, a fost lovit dur de forțele israeliene anul trecut, la fel ca și Hamas.

Între timp, loviturile israeliene asupra armatei lui Assad din Siria au contribuit la prăbușirea guvernului său.

Hezbollah rămâne totuși o amenințare, iar duminică Statele Unite au ordonat evacuarea membrilor de familie și a personalului guvernamental neesențial din Liban. Totuși, gruparea nu a amenințat că va sprijini Iranul prin atacuri asupra Israelului, așa cum a făcut imediat după atacul Hamas din 2023.

O excepție sunt rebelii Houthii din Yemen, care, la câteva ore după atacurile americane asupra Iranului, au emis noi amenințări la adresa navelor comerciale și militare americane. Cu toate acestea, ei nu și-au pus în aplicare amenințările, se pare de teamă să nu provoace un nou bombardament american, similar celui ordonat de Trump înainte de armistițiul încheiat cu gruparea islamistă în luna mai.

Reamintim că, în martie, Trump a lansat “Operation Rough Rider,” cea mai mare operațiune militară a administrației sale împotriva rebelilor islamiști, în urma căreia sute de yemenți au fost uciși și mii de ținte au fost lovite. Aceasta în condițiile în care gruparea yemenită a început să atace rutele maritime după debutul războiului din Gaza, afirmând că sprijină palestinienii.

Europenii

Bloomberg a scris că, între timp, țările europene au devenit tot mai irelevante în ceea ce privește influențarea lui Trump, a Israelului și a Teheranului.

Aceasta după ce, timp de secole, Regatul Unit, Franța și Germania au jucat istoric un rol important în Orientul Mijlociu. Ele au reprezentat economiile dominante ale Europei. Primele două au fost puteri coloniale în regiune, iar în cazul Germaniei, trecutul nazist a alimentat o voce puternic pro-Israel. Acum însă, Europa se trezește marginalizată, cu puțin spațiu de manevră pentru a influența rezultatul crizei din regiune.

Comentatorii au afirmat că, atât Marea Britanie, cât și Franța au trebuit să gestioneze un electorat vocal pro-palestinian, ceea ce le-a complicat mesajele politice. Guvernele din cele două țări au avut dificultăți să găsească un echilibru între aceste poziții.

Cabinetul britanic actual este condus de Partidul Laburist, a cărui moștenire a fost afectată de decizia lui Tony Blair de a se alătura președintelui american George W. Bush în invadarea Irakului în 2003. Astfel, pentru premierul Keir Starmer, care a reușit în sfârșit să smulgă controlul țării din mâinile conservatorilor, nu există niciun câștig politic în susținerea unei intervenții militare americane. Trump nu a părut să aibă nevoie de acest sprijin, iar Marea Britanie s-a declarat mulțumită să stea deoparte, deși are o prezență regională suficientă pentru a fi fost utilă.

În ceea ce privește Franța, nici aceasta nu a exercitat o influență vizibilă în conflictul dintre Israel și Iran sau în ceea ce privește intervenția americană. La summitul G7 desfășurat recent în Alberta (Canada), Trump l-a pus la punct pe președintele Emmanuel Macron, pentru că a sugerat că SUA ar lucra la un acord de încetare a focului între Israel și Iran.

Liderul de la Casa Alba a scris atunci pe Truth Social: “Președintele francez în căutare de publicitate, Emmanuel Macron, a afirmat greșit că am plecat de la summitul G7 din Canada pentru a merge la Washington ca să lucrez la o ‘încetare a focului’ între Israel și Iran. Greșit!” Dupa care, Trump a adaugat criptic: “Nu are nicio idee de ce mă îndrept acum spre Washington, dar cu siguranță nu este pentru o încetare a focului. E ceva mult mai important. Fie din greșeală, fie intenționat, Emmanuel greșește mereu. Rămâneți pe recepție!”

Această muștruluială publică nu l-a oprit însă pe Macron să continue apelurile telefonice, dar realitatea dură este că Europa se confruntă cu propria criză existențială, mult mai aproape de casă, a scris Bloomberg.

Europa are nevoie ca Trump să participe măcar simbolic la summitul NATO de la Haga, marți și miercuri. Liderii organizației vor garanții că angajamentul SUA, asumat după Al Doilea Război Mondial de a opri expansiunea Rusiei, rămâne valabil.

Europa a oferit în trecut canale de comunicare indirectă cu Iranul. Însă într-un context în care Europa și SUA nu colaborează în privința Iranului, e posibil ca unele semnale diplomatice valoroase să se piardă. Aceasta este una dintre consecințele faptului că SUA acționează de una singură, iar Europa joacă un rol secundar, într-un moment de criză în Orientul Mijlociu, a concluzionat Bloomberg.

Surse: Bloomberg, New York Times, BBC, Newsweek, Washington Post, Reuters, NBC News, X