
Comuniştii ruşi mai fac un pas către reabilitarea lui Stalin
Comuniştii ruşi au făcut încă un pas către reabilitarea lui Iosif Stalin, condamnând criticile la adresa cultului personalităţii liderului sovietic în timpul istoricului Congres al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) din 1956, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Conform relatărilor din mass-media ruse de duminică, Partidul Comunist rus a aprobat cu o zi înainte o rezoluţie la congresul său în care a calificat raportul prezentat pe 25 februarie 1956 de către secretarul general de atunci, Nikita Hruşciov, ca fiind „eronat şi părtinitor din punct de vedere politic”.
Rezoluţia subliniază că raportul prezentat de Hruşciov conţinea „fapte manipulate şi acuzaţii false la adresa lui Stalin”, în timp ce „distorsiona adevărul despre activităţile sale de stat şi de partid”.
Numărul doi al comuniştilor ruşi, Dmitri Novikov, a explicat că obiectivul este restabilirea „dreptăţii istorice” în ceea ce-l priveşte pe omul care a condus URSS cu o mână de fier de la decesul lui Vladimir Lenin în 1924 şi până la propria sa moarte, în 1953.
La cel de-al XX-lea Congres al PCUS, Hruşciov l-a acuzat pe Stalin că a promovat un cult al personalităţii, că a încălcat principiul luării colective a deciziilor şi că era personal responsabil pentru represiunea şi deportarea a milioane de oameni.
Acel proces de „destalinizare” a fost finalizat la cel de-al XXII-lea Congres din 1961, când mumia lui Stalin a fost scoasă din mausoleul din Piaţa Roşie, iar statuile sale din întreaga ţară au fost îndepărtate.
Criticile la adresa represiunilor staliniste şi la adresa lui Stalin însuşi s-au intensificat în ultimii ani ai existenţei URSS – în timpul Perestroikăi lui Mihail Gorbaciov – şi în primul deceniu al Rusiei democratice.
În ultimii ani, preşedintele rus Vladimir Putin l-a apărat pe Stalin şi l-a criticat pe Lenin pentru că a pus bazele juridice pentru dezintegrarea Uniunii Sovietice.
De când Putin a ajuns la putere în anul 2000, circa 100 de monumente au fost ridicate în onoarea lui Stalin, o tendinţă care s-a accelerat de la anexarea ilegală de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea în 2014.
Recenta instalare a unui basorelief la una din staţiile de metrou din Moscova, inclusiv a unei statui de mari dimensiuni a dictatorului, a stârnit indignare în rândul opozanţilor şi activiştilor pentru drepturile omului.
În februarie, autorităţile din Kaliningrad, o exclavă rusă situată între Polonia şi Lituania, au respins instalarea unui monument dedicat lui Stalin la cererea comuniştilor locali, argumentând că o astfel de iniţiativă nu contribuie la unitatea societăţii.
Comuniştii ruşi, care l-au reales sâmbătă pe liderul lor octogenar, Ghenadi Ziuganov, sprijină campania militară din Ucraina, dar au respins referendumul constituţional din 2020 care i-ar permite lui Putin să rămână la Kremlin până în 2036.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.