G4Media.ro

Companii din România, implicate într-un proiect finanțat cu 8,1 miliarde de euro…

Sursa foto: Pixabay

Companii din România, implicate într-un proiect finanțat cu 8,1 miliarde de euro în UE în microelectronică

Comisia Europeană a aprobat joi un sprijin public de până la 8,1 miliarde de euro acordat de paisprezece state membre, printre care și România, pentru un proiect major de interes european comun în domeniul microelectronicii și al tehnologiilor comunicațiilor, potrivit unui comunicat al executivului european.

Printre țările implicate în proiect se numără și România, companiile comunicate public de Comisia Europeană fiind Bosch Romania, Continental Romania, NXP, Analog Devices, IMT București.

Aprobarea proiectului vine după ce liderii UE au decis să crească investițiile în dezvoltarea de microcipuri, Europa fiind mult în urma Asiei și SUA la acest capitol.

Lipsa unei industrii europene a microcipurilor a dus la pierderi majore în ultimii trei ani din cauza scurtcircuitării lanțurilor de aprovizionare globale.

De asemenea, e posibil ca printre partenerii acestor companii să se numere și parteneri indirecți precum marile universități tehnice.

Proiectul, denumit „IPCEI ME/CT”, a fost pregătit și notificat în comun de paisprezece state membre: Austria, Cehia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Malta, Țările de Jos, Polonia, România, Slovacia și Spania.

Statele membre vor furniza până la 8,1 miliarde de euro sub formă de finanțare publică, care se așteaptă să deblocheze investiții private suplimentare de 13,7 miliarde de euro. În cadrul acestei IPCEI, 56 de întreprinderi, inclusiv întreprinderi mici și mijlocii și întreprinderi nou înființate, vor întreprinde 68 de proiecte.

Aceste proiecte au ca scop să permită transformarea digitală și ecologică prin: (i) crearea de soluții inovatoare în domeniul microelectronicii și al comunicațiilor și (ii) dezvoltarea de sisteme electronice și metode de fabricație eficiente din punct de vedere energetic și care să economisească resursele. Ele vor contribui la progresul tehnologic al multor sectoare, inclusiv al comunicațiilor (5G și 6G), al conducerii autonome, al inteligenței artificiale și al calculului cuantic. De asemenea, vor sprijini companiile active în domeniul generării, distribuției și utilizării energiei în tranziția lor ecologică.

Primele produse noi ar putea fi introduse pe piață încă din 2025, iar finalizarea proiectului global este planificată pentru 2032, termenele variind în funcție de proiect și de companiile implicate. Se preconizează că vor fi create aproximativ 8 700 de locuri de muncă directe și multe altele indirecte.

Toate cele 68 de proiecte care fac parte din IPCEI vizează dezvoltarea unor tehnologii care depășesc ceea ce oferă piața în prezent și vor permite îmbunătățiri majore, în special în domeniile senzorilor, procesoarelor de înaltă performanță, microprocesoarelor, inclusiv inteligenței artificiale și mijloacelor de comunicare pentru schimbul securizat de date.

IPCEI implică riscuri tehnologice și financiare semnificative. Prin urmare, Comisia Europeană a decis că este necesar un sprijin public pentru a oferi stimulente întreprinderilor pentru realizarea investiției.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează