Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
China nu l-a felicitat încă pe Joe Biden pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din SUA, remarcă AFP. Beijingul a explicat luni că încă nu se cunoaşte rezultatul definitiv al scrutinului din 3 noiembrie.
‘Am luat notă că dl. Biden a fost declarat câştigătorul alegerilor. După câte ştim, rezultatul alegerilor va fi determinat de legile şi procedurile în vigoare în Statele Unite’, a declarat presei Wang Wenbin, purtător de cuvânt al ministerului de externe chinez.
În timp ce Biden a primit încă de sâmbătă mesaje de felicitare din întreaga lume, China, Rusia, Mexicul şi Brazilia s-au abţinut de la astfel de poziţii.
În 2016, când în SUA a fost ales Donald Trump, preşedintele chinez Xi Jinping l-a felicitat chiar a doua zi după scrutin.
Înfrângerea lui Trump ar putea fi considerată liniştitoare pentru China, apreciază AFP. Beijingul a avut de suferit din cauza conflictului comercial bilateral declanşat de liderul republican de la Casa Albă. Unii experţi apreciază însă că Biden, preşedintele ales al SUA, ar putea face presiuni mai puternice pentru respectarea drepturilor omului.
Întrebat despre acest punct de vedere, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze a avertizat că ţara sa este în continuare hotărâtă să îşi apere ‘suveranitatea, securitatea şi dezvoltarea’. ‘Sperăm că viitoarea administraţie americană va da dovadă că doreşte concilierea’, a adăugat el.
Nici macar o plecaciune????Oricum dosul i s-a cam iritat!
de acum inainte este clar totul . confirmarea a venit de unde nu ne asteptam
Se vede cu ochiul liber cine a dorit destramarea NATO si a aliantei UE- Amerrica .
Și- o vor lua curând, toate la vreme lor.
China nu e fericita ca a castigat Biden, sperau sa iasa Trump iar, ca sa-l foloseasca.
https://www.cnet.com/news/president-trump-tweets-defense-of-his-push-to-save-zte/
„My personal relationship with president Xi.”
…. altceva ii doare pe ei: acum , odata cu plecarea lui trumpica, occidentul poate stringe iarasi rindurile.
Cu plecarea lui Trump, Occidentul va primi China cu bratele deschise. Huawei e pe val.
E un mod elegant de a spune ,,ni se rupe de cine iese președinte la voi; am preluat noi ,,supremația economică” iar asta, da, ne interesează”.
Citeam deunăzi, tot în mass media, că China este singura țară din G20 care va încheia 2020 pe creștere econmică. Și nu are nevoie de mulți ani de supremație economică pentru-a o dobîndi și pe cea militară. Atunci noi toți vom vedea lumea cu ochi oblici.
Fix ca pe vremea lui Ceașcă: minciuni
Într-adevăr, China are și experiență în alegeri democratice, de aceea e și foarte importanta părerea lor…
Exact! Apropos, Rusia și- a deschis granița cu China?
China cunoaste cel mai bine hotia americana.
@Emil, @wer, @seb, @ion + șeful de departament @x-link sunt troli agitatori ruso-moldoveni plătiți în copeici de la RasPutin…