G4Media.ro

Cea mai mică pensie în România, 100 de lei, cea mai mare…

Sursa foto: Facebook

Cea mai mică pensie în România, 100 de lei, cea mai mare pensie 79.000 de lei. O nouă lege a pensiilor bazată pe principiul contributivității va fi în Parlament până la finalul lui 2022

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că în baza asumării calendarului din Planul Național de Redresare și Reziliență, o nouă lege reformatoare pentru sistemul de pensii va fi prezentată în Parlament până la finele anului viitor.

„Prin PNRR ne-am asumat ca dupa trimiestrul al doilea al anului viitor, să prezentăm public proiectul de lege pentru pensii. Până la finalul lui 2022 mergem cu el în Parlament”, a comentat Turcan la Antena3.

Aceasta a explicat că în acest moment se lucrează pe mai multe paliere, pe de-o parte pentru introducerea tuturor celor 5 milioane de dosare de pensii în sistem electronic și pe de altă parte pentru stabilirea unui echilibru între pensii.

„Datele se introduc manual în sistem electronic. Scopul este să avem o arhivă preponderent electronică pentru întreg sistemul de pensii și totodata ca orice persoană să-și poată accesa propriul dosar de pensie, chiar dinainte de a ieși din activitate, așa cum se întâmplă în orice stat civilizat”, a spus Turcan.

Aceasta a mai adăugat că atâta timp cât nu funcționează principiul contributivității vor exista discrepanțe imense între pensii.

Cea mai mică pensie în România este de 100 de lei, iar cea mai mare (din categoria pensiilor speciale) este de 79.0000 de lei.

„Nu-i spun profesia sau numele celui care câștigă această pensie foarte mare, pentru că ne dorim să-i ținem aproape pe oameni, nu să-i antagonizăm unii impotriva celorlalți. (…) Este important să reducem inechitățile prin noua lege a pensiilor, să impunem principiul bazat pe contributivitate”, a spus Turcan.

Pensiile mari vor fi plafonate, astfel încât cele sub 1500 de lei să poată fi majorate.

În acest moment, există  2,7 milioane de pensionari care obțin sub pensia minimă, care este de 1500 de lei.

Turcan a mai arătat că în 2021 se înregistrează un deficit semnificativ în bugetul de pensii. Mai precis, bugetul de pensii a fost fixat în 2021 la 87,47 de miliarde, mai mare cu 7,7 miliarde de lei față de bugetul prevăzut în 2020.

Sursa foto: Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

39 comentarii

  1. De ce nu acum? Care-i problema? Are Citu congres si vrea sa dea bine printre baroni?

    Mi-e sila de minciunile PNL, din 2012 incoace.

    • Ar fi minciuna daca alande incaseaza 79.000 pe luna nu mai traieate pe Pământ si altu ii imputernicit pe contul bancar sa scoata banii.
      Tu iti dai seama ce vraiste e… unii platesc dar nu au feedback real – omule ti-e bine cu atâta BĂNET?!

    • Cat au de gand sa tergiverseze majorarea pensiilor bazate pe contributivitate si desfiintarea celor speciale si nesimtite ?
      Pana acum nu au facut nimic din ce au promis.
      Sa nu mai spuna ca nu ii lasa CCR. CCR nu are nicio atributiune in domeniul pensiilor speciale. Nu scrie nicaieri in Constitutie de pensii speciale. Nu sunt drepturi casigate, ci privilegii nemeritate si nesimtite. Le-a spus CJUE ca deciziile aberante ale CCR trebuie sa fie ignorate.
      Trebuie sa :
      – desfiinteze urgent sau sa impoziteze cu 90% pensiile speciale, nemeritate si nesimtite
      – desfiinteze urgent sau sa suspende finantarea partidelor de la buget
      – desfiinteze urgent indemnizatiile falsilor academicieni, de la falsele academii
      – desfiinteze urgent indemnizatiile falsilor revolutionari
      – desfiinteze urgent finantarea ilegala a asa-zisei case regale
      – desfiinteze urgent Institutul Tapului Levantin
      – desfiinteze urgent Institutul Revolutiei
      – sa reduca salariile nesimtite ale parlamentarilor, primarilor, consilierilor, celor de la ASF, ANRE, ANCOM etc
      – sa reduca sumele acordate prin programul PNDL, din care primarii fac cheltuieli inutile, doar pentru a lua comision si a plati clientela politica

  2. Să-l cheme Iohannis pe ăla cu 79.000 pensie lunara sa-i dea i medalie ceva…sa-l faca erou national

  3. Coardă jegoasă, finalul lui 2022 ! PNL = 1/2 USL.
    De ce sunt necesari 2 ani pentru a da o lege care să readucă corectitudinea în sistemul de pensii ?

  4. stim deja cine e pensionarul din justitia militara, fost comandant de „colonii penintenciare”.
    nu stim nicio democratie care are sa „ofere” un astfel de privilegiu, o astfel de pensie „de stat”, mai mare de N> 50 ori ecat o pensie medie, daca vom considera ca pensia meedie este de 1500 de ron, cu generozitate. fanariotii isi dadeau astfel de privilegii. la noi magistratii.absurd. aberant.

  5. Ce penală, finalul lui 2022 ! PNL = 1/2 USL.
    De ce sunt necesari 2 ani pentru a da o lege care să readucă corectitudinea în sistemul de pensii ?

    • Pentru că la cei cu pensiile astronomice nu se stabilea vechimea în munca. Se lua ultimul salariu la care se adăugau sporurile. La multi li se dădeau cate o funcție pentru câteva luni înainte de pensionare pentru a lua o pensie mai mare. Asta daca era băiat bun din nu fluieră in biserica.

  6. Cum a reușit Băsescu să taie 25 % la bugetari? 15 %la pensionari????

  7. PNL au promis că taie salariile la bugetari drastic, sporurile nesimtite, elimină pensiile speciale și a cumulul pensiei cu salariul de la stat, restructurarea aparatului de stat. Mare țeapă, acum ei nu mai vor să taie nimic. Doar la copiii noștri nu au bani sa respecte legea privind dublarea alocațiilor.

  8. BLA, BLA, BLA !
    BLA, BLA, BLA !
    BLA, BLA, BLA !

    CE S-A SCHIMBAT DE LA INTRAREA LUI dragnetti LA „facultate” ?

  9. La nivelul de trai de la noi 100 000 000 pensie pe lună ar fi de ajuns, dar ei câmpii când auzi de pensie de 800 de milioane pe lună?

  10. Asta nu are videochaturi de filmat? Ultimul era despre vaccinarea fecioarelor. Ciao!

  11. Încă câteva „succesuri” liberalo-useriste și salariile din Apaprod vor fi la nivelul pensiei minime sau pe acolo.Sunt curios dacă Turcanca are vreo idee cat e acum salariul acolo.

  12. mamaie, vaduva cu 5 copii, pensie de urmas veteran de razboi, cazut la odessa, a avut pensie 100 lei. am plecat din ro si traiesc cum multi nici nu pot visa. adio romania stati cu sobolanii.

  13. Ce nu intelegeti ??
    Nu se va da nici o lege importanta in primul sau al doilea an de guvernare.
    Legile numultumesc societatea sau parlamentul.
    Risca motiune de cenzura.
    Planul este sa-si pastreze guvernarea si vor da legile in anul 2023 pentru ca in 2024 va fi campanie pentru primarii , guvern si presedinte.
    Acolo e miza

  14. A uitat sa spuna ca sunt si multi fara pensie si ca ar trebui sa le ia pensiile celor care au pensie si sa le.o dea celor care nu au pensie sau macar sa imparta pensiile existente ca sa aiba toti, nu unii sa aiba si altii sa nu aiba

  15. Sudamerica plus balcani plus manelism egal stat mafiot

  16. Nu pot sa inteleg de ce-au schimbat-o pe Violeta Alexandru cu doamna Turcan. Botoxul o face necredibila pentru aceasta functie.
    Mai are un defect-pana acum nu a avut nici un job adevarat…sa ajungi la pensie doar facand politica este posibil doar in Romania….Si nici Orban nu-i departe!

  17. Cica: „există 2,7 milioane de pensionari care obțin sub pensia minimă”. Deci „minim” nu este minim.

  18. In 32 de ani am reusit sa distrugem tot… învățământ, economie, sisteme de valori, mentalități

  19. PNL este la putere de un an si jumatate. N-ati facut nimic ca sa stopati saracia. Cei cu pensii mici ar fi trebuit sa primeasca ajutoare de la stat pana la nivelul pensiei minime; pt asta nu trebuie sa astepte 3 ani pana „fabricati ” voi legea pensiilor. In Romania anului 2021 mii de copii merg flamanzi la scoala, nesimtitilor, imbuibatilor.

  20. Cei mai multi pensionari , vor fi oale si ulcele . Cu multa parere de rau ,dar multi dintre cei care vor avea de suferit , isi cam merita soarta cu actuala majotitate perlamentara , deoarece au permis Gaulei_erului klauSS , sa isi instaleze guvenul lui , care bineinteles este unul pentru cei bogati indiferent ca sunt din interior sau exterior .

  21. 100/79000…Intelligence-ul DSS a făcut posibil acest raport ireal!
    După ”89, încet dar sigur (pas cu pas cum ar zice un contemporan) timp de 30 de ani cercul a fost închis! Au acționat organizat având la dispoziție întreg STATUL iar resursele lui (umane și financiare) pe post de accesorii…Au aruncat în derizoriu partidele istorice și liber la cumpărat/construit o clasă politică docilă, dezgustătoare și toxică! Un plan grețos la care au participat voios toți președinții și „liderii” partidelor cu scopul și interesul obținerii unor privilegii nu de bunăstarea sau administrația statului…
    Azi„specialii”, au legi indestructibile și securizate privilegii inimaginabile!
    Game Over Romania!

  22. Eu nu pot sa cred că proasta asta de Turcan e chiar atât de proastă! Este imposibil! Asta înseamnă că, în plus, este și foarte ticaloasa apelând la interpretări politruce!
    Să le luăm pe rand:
    – acum, datele se introduc, manual spune ea, în sistem, că să le aibă pe toate în format electronic.
    Înțeleg că formularea aceea – „evaluarea dosarelor de pensie” – a fost de fapt o minciună.
    – cică dacă nu există principiul contributivitatii, există discrepante între pensii! Afirmație adevărată doar dacă compara sistemul public de pensii cu „sistemul” pensiilor speciale.
    În sistemul public sunt diferențe, dar nu din cauză că nu s-ar fi aplicat principiul contributivitate ci din cauza schimbării legii și a indicilor de corecție. Punctul de pensie demonstrează ca pensiile publice sunt pe baza contributivitate, iar Turcan aberează.
    – din declarația de mai sus observam și cât de hotărâți sunt PNL, Guvernul, Cîțu și Turcan în reformarea adevărată a sistemului de pensii publice! A început din 2020, se freacă menta tot anul 2021, la jumătatea anului 2022 vine cu proiectul de lege în Parlament, în cel mai bun caz în 2023 legea va fi votată, cu contestațiile la CCR mai trec 5-6 luni și am ajuns în 2024 – ultimul an de mandat, teoretic, al Guvernului!
    Legea 127/2019 a fost și este o lege care rezolva toate problemele pe care și le propune acum să le rezolve Turcan/PNL peste 3 ani. O singură eroare a avut acea lege – prevederea de creștere exagerată (cu 40%) și bruscă a valorii punctului de pensie pentru septembrie 2020, în rest este foarte bună și numai bună de aplicat!
    Dar, mai bine să ne dăm noi, liberalii, mai inteligenți și să încercăm să aburim populația, prin tragere nesimțită de timp și să nu recunoaștem că, de fapt, nu am urmărit altceva decât scăderea deficitului bugetar prin austeritatea mascată impusă chiar pensionarilor care au contribuit!
    Mă simt foarte nașpa că este permisă chiar atâta minciună instituțională în țara asta, iar autoritățile și presa sunt de căcat!

  23. Să-l tune și să-l fuljere bunu Dumnezo.., pă el și pă tăt niamu’ lui…

  24. „Până la finalul lui 2022 mergem cu el în Parlament” – 2024 Alegeri > 2023 = O nouă lege a pensiilor cu ajustarile de rigoare ( „100 lei in plus” ) functie de „scorul” din sondaje , vezi reteta psd . Totul se rezuma la calcule electorale de 2 lei resul e „BLA, BLA, BLA !”

  25. Dacă așa lucrați,voi din acest guvern ,ar trebui sa renuntati singuri la funcții și să donați salariile voastre pentru creșterea alocațiilor copiilor, până când va vor goni de la putere cetățeni .

  26. Comentati mai putin si mars la munca! Aveti de platit pensii,cacanarilor!

  27. Legea 127/ 2019, trebuie aplicata, este in vigiare se- si priduce efecte din sept 2019, iar marirea vu 40 % era prevazuta in lege si corecta pt cei care nu citesc legile, dosarele de pensii sunt in format electronic din anul 2001, in caz ca nu stiati d na ministru, ce i lipseste programului este faptul ca acei care opereaza datele sun simpli operatori de date si trebuie un informatician care sa dea posibilitatea din punct de vedere informatic sa fie introduse manual toate corectile de pe documentele anexate la dosarul de pensie, nu indicele de corectie aduce inechitati ci le corecteaza, dat fiind faptul ca treptat si uneori ad hoc a crescut varsta de pensionare la femei de la 57 apoi la 60 si apoi la 63 de ani cu diminuare pana in anul 2030, de aici si stadiul de cotizare creste de la 25 anila 30 ani apoi la 33 ani, deci si valoarea contributiva se imparte la mai multi ani si rezulta un punctaj mai mic de asta a trebuit un indice de corectie. Cititi, documentativa inainte de a veni pe post sa ne lamuriti, vakabil pt toti acei care ne dau sfaturi in neconostiinta de cauza.

  28. Ca de obicei unii politicieni induc in eroare cu buna stiinta:
    1.Referitor la pensia minima -este posibil sa fie 100 de lei, dar statul era obligat sa plateasca o indemnizatie astfel incat sa se ajunga la 800 lei (vezi https://www.pensiata.ro/pensii-publice/pensia-minima-in-2021/)
    2.Referitor la pensia maxima -adica 79.000 lei – sunt sigur ca este speciala (de exemplu judecator sau procuror). Atentie ca nu toate pensiile speciale se platesc din bugetul de asigurari sociale (adica acele pensii care le vede doamna Turcan) Si acolo solutia este simpla : sa interzica prin lege plata unor sporuri suplimentare in ultima luna de activitate (de exemplu daca ai ore suplimentare sa fie obligatoriu platite in fiecare luna nu doar in ultima luna). Astfel nu se ajunge la plata unui ultim salariu de 150% fata de media lunara a salariilor (daca nu stie judecatorii si procurorii primesc pensia egala cu ultimul salariu)

  29. Nu vă grăbiți ,aveți timp. Încă 1 an de furt din banii cetățenilor. Cred că este prima data când auziți de aceste sume . Ce-au făcut aceaste persoane pentru tara de merită o pensie așa de mare? Ce salar au avut ,cu cat au contribuit de merita o pensie așa de mare ?

  30. Se pare ca Raluca nu stie ce este un sistem electronic. Cum se emit cupoanele de pensii daca nu exista un sistem electronic? Se scriu la masina de scris? Cum s-au indexat pensiile fara sa existe un sistem electronic?

  31. @ Cozmin,
    Sunt de acord cu tine. Si nu doar atat. Pensiile muncitorilor necalificati sa inceapa de la 5.000 lei, iar ale celorlalti sa fie taiate de tot.

  32. Vreau să antreb, pe doamna ministru. Dacă pensionarii care au lucrat an acord global, vor mai beneficia de acel spor la pensie, pentru care sa plătit contribuție. Cat vor mai trai. Pentru ca păcăleală a fost și an actuala lege a pensiilor aprobata de parlament. Care spunea fosta ministra amunciica va întra an vigoare. De la 1septembrie 2021.O MINCIUNA.. IAR VOI CU VIITOAREA LEGE A PENSIILOR. O ALTA MINCIUNA. SPUNEȚI CA LA SFÂRȘITUL LUI 2023. VEȚI RECUNOAȘTE ACORDUL GLOBAL CA ȘI CONTRIBUTIE. PANA ATUNCI DUMNEZEU CU MILA. VA PLÂNGEȚI SI SPUNEȚI PESTE TOT CA SUNTETI AN DEFICIT. 16.MILIARDI. DATI SPECIALE PENSII FĂRĂ CONTRIBUTIVITATE. ȘI NU LE DAȚI DREPTUL CELOR CARE AU MUNCIT ȘI CONTRIBUIT LA FONDUL DE PENSII. PRIN MUNCA AN ACORD GLOBAL. UNDE ESTE LOGICA DOAMNA MINISTRU. A-MI PUTEȚI DA UN RĂSPUNS. VA ROG FRUMOS ȘI MULTUMESC ANTICIPAT.

  33. Bun, principal contributivitatii dar pana unde? Cand avem o pensie mínima de x suma trebuie o pensie máxima de x suma de y ori. Ex stare mai dezvoltate nu isi por permite sa dea pensii de stat de 18000€ indiferent de salariul si contributivitatii. Decí Romania la puterea si Saravia ei ni poate exista cu un sistema de pensii sustenabil de pensie mínima 300€ si máxima de 1000€. Testul cine vrea alte pensii exista fonduri private ce nu sunt garantate de stat si daca cotizeaza poate sa si Ia 25000€-30000€.

  34. Eu am pensie 15 lei. O cutie de paracetamol