G4Media.ro

Cea mai mare organizație patronală din România: Defăimarea companiilor devine instrument ANPC.…

Sursa foto: G4Media.ro

Cea mai mare organizație patronală din România: Defăimarea companiilor devine instrument ANPC. Vrem să știm dacă aceasta este o politică deliberată și asumată de statul român față de mediul privat

Organizația patronală Concordia, care reunește organizații din 16 sectoare economice, a criticat luni comportamentul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) față de companiile controlate. Concordia, condusă de Dan Șucu, a reclamat faptul că ANPC, condusă de Horia Constantinescu (PSD), defăimează companiile private.

”Companiile pe care le reprezentăm doresc să știe dacă aceasta este o politică deliberată și asumată de statul român în raporturile sale cu mediul privat”, a arătat compania într-un comunicat de presă.

Reamintim că Horia Constantinescu e susținut de o facțiune din PSD pentru a candida la șefia Consiliului Județean Constanța.

Concordia a criticat ANPC și pentru că ar cere ”volume imense și nejustificate de documente doar pentru a pune presiune pe agenții economici, interpretează excesiv norme legale și adoptă o atitudine ostilă, nu una de colaborare și prevenție de exemplu când decide să facă public numele unor operatori economici sau să publice poze lipsite de context”.

Comunicatul integral Concordia:

Observăm de prea multă vreme comportamente ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pe care le considerăm disproporționate, nejustificate și contraproductive. Ne referim în primul rând la comunicarea publică în urma anumitor controale care se transformă într-un atac la reputația celor controlați. Identificarea unor abateri sau greșeli în anumite puncte de lucru nu poate fi generalizată la nivelul unor întregi companii care deservesc zilnic, cu succes, milioane de consumatori. Orice activitate umană este supusă erorii, atât a agenților economici, cât și inclusiv a ANPC. În ultimii ani am văzut acest tip de comunicare atunci când ANPC a făcut verificări în sectorul de retail, hotelier, al restaurantelor, bancar, al furnizorilor de energie sau, zilele trecute, în cazul celui mai mare lanț de benzinării din România.

Nu contestăm dreptul ANPC de a face verificări, de a aplica sancțiuni sau, în general, necesitatea unui control asupra activității economice în interesul consumatorilor, dar ne întrebăm care este scopul unei comunicări ostile sau defăimătoare și cui servește. Nicio activitate economică nu este perfectă, mai ales atunci când se desfășoară în mii de puncte de lucru pentru milioane de clienți, dar vrem să subliniem că firmele pe care le reprezentăm investesc constant pentru a-și deservi clienții la cele mai bune standarde. Abaterile sunt excepția, nu regula și de aceea sugestia că lucrurile ar sta altfel este nelalocul ei. Câteva repere necorespunzătoare sunt nesemnificative raportate la volumul vânzărilor din România și sunt rezultatul unor erori oneste, umane. ANPC pare să considere a priori că foarte multe companii din România au o politică deliberată de tratament incorect al consumatorilor, ceea ce este total neadevărat și tendențios.

Controalele ANPC nu sunt nici ele lipsite de probleme, iar noi semnalăm aceste lucruri de ani de zile. Am făcut-o până acum instituțional, nu public, pentru că din punctul nostru de vedere trebuie să existe un parteneriat între ANPC și mediul privat în interesul consumatorilor. Dar ANPC se substituie uneori altor organe de control cu atribuții clar definite și verifică lucruri unde nu are competențele necesare, fie că vorbim de metrologia sau starea anumitor aparate, siguranța alimentară, calitatea materiilor prime sau a unor produse financiare. ANPC solicită uneori volume imense și nejustificate de documente doar pentru a pune presiune pe agenții economici, interpretează excesiv norme legale și adoptă o atitudine ostilă, nu una de colaborare și prevenție de exemplu când decide să facă public numele unor operatori economici sau să publice poze lipsite de context. Cu toate acestea, nu am generalizat și nu o facem nici acum. ANPC este o autoritate a statului și plecăm de la premisa că își desfășoară activitatea cu bună-credință, iar când constatăm anumite abateri le comunicăm direct ANPC în speranța că ele vor fi îndreptate.

În toate întâlnirile și discuțiile pe care le avem cu reprezentanții Guvernului, ai Parlamentului sau ai coaliției de guvernare, ni se spune că statul român își dorește să îmbunătățească mediul de afaceri pentru a crește volumul investițiilor în economia privată. Suntem adesea întrebați ce poate face Guvernul pentru a stimula economia privată. Avem un dialog constant și în general productiv și asta se poate vedea și în rezultatele economice ale țării noastre din ultima decadă. Unul dintre obiectivele principale ale aderării la OCDE este ca România să dezvolte un mediu de afaceri care să încurajeze și mai mult inițiativa privată și investițiile în România. În măsura în care într-adevăr acesta este obiectivul statului român, este contraproductiv, dincolo de faptul că este și nejustificat, ca o autoritate a aceluiași stat să aibă o atitudine ostilă la adresa mediului privat. Vom continua dialogul instituțional însă având în vedere felul în care ANPC prezintă public anumite controale pe care le face și concluziile pe care le trage de acolo companiile pe care le reprezentăm doresc să știe dacă aceasta este o politică deliberată și asumată de statul român în raporturile sale cu mediul privat.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...