
Când democrația este sub asediu, așa cum se întâmplă acum în toată lumea, universitățile trebuie să-și facă auzită vocea și să se pronunțe împotriva autoritarismului și ignoranței – avertismentul unor profesori americani
Fenomene care se fac simțite puternic inclusiv în România, precum dezinformarea, subminarea cunoașterii științifice, politizarea justiției și a structurilor militare sunt incluse de doi profesori americani printre semnele unui asediu concertat asupra democrației în lume, față de care se impune ca mediul universitar să ia poziție categorică și să pună capăt tăcerii pe care a preferat-o în ultimii ani. Învățământul superior “are obligația să se facă auzit” în fața tentativelor autoritariste, scriu profesorii William G. Tierney și William Groves într-un editorial publicat pe site-ul University World News.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
- William G. Tierney este profesor emerit și director fondator al Centrului Pullias pentru Învățământ Superior în cadrul Universității din California de Sud, autor al unei cărți pe tema rolului deținut de mediul universitar în apărarea democrației. William Groves este cancelar al Universității Antioch din SUA, cu o carieră construită în drept asociat învățământului superior și învățământului public.
Pornind de la exemple ce cuprind lumea democratică, de la cea americană, sub fostul președinte Donald Trump, la cea indiană – cea mai mare democrație a lumii -, cei doi profesori afirmă că democrația este sub asediu la nivel global, pe măsură ce masele sprijină lideri autoritari în speranța că aceștia le vor rezolva problemele.
Deși fenomenul se face simțit, inclusiv în America, de ani de zile, autorii editorialului notează că mediul universitar a păstrat în mare măsură tăcerea. Or, scriu ei, “democrația poate funcționa doar atunci când oamenii, având cunoștințele necesare, pot dezbate și ajunge la o înțelegere rațională. Dar învățământul superior într-o națiune democratică nu poate (…) sta pe margine, privind cum democrația este distrusă. Are obligația să se facă auzit. E timpul să dea alarma. Într-adevăr, nu există un rol mai esențial pentru aceia dintre noi care lucrăm în colegiile și universitățile națiunilor democratice, decât acela de a ieși în prima linie a apărării în fața mișcării către ignoranță și fascism”.
Citește articolul integral pe Edupedu.ro
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii