G4Media.ro

BREAKING Legea avertizorului de integritate va fi modificată, după discuții tehnice cu…

Sursa foto: Unsplash/ Romain V

BREAKING Legea avertizorului de integritate va fi modificată, după discuții tehnice cu Bruxellesul, anunță Alina Gorghiu / Legea a mai trecut de două ori prin Parlament și PNL nu a ținut cont de criticile Comisiei Europene. Rezultatul: a doua plată de 3 miliarde de euro din PNRR este blocată

Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a anunțat, luni, că Legea avertizorului de integritate va fi modificată, după discuții tehnice cu Comisia Europeană. Este a treia oară când legea va trece prin Parlament, după ce în ultimul an legislativul nu a ținut cont de observațiile Bruxellesului legate de descurajarea raportărilor privind actele de corupție și încălcările legii. Nemulțumirile față de forma în care a fost adoptată legea au dus la blocarea celei de a doua plăți din PNRR, de 3 miliarde de euro.

Ministerul Justiției a trimis Senatului o informare privind necesitatea modificării Legii avertizorului de integritate, care este un jalon în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

G4Media.ro a scris că, potrivit unor surse guvernamentale, Legea avertizorului de integritate este în discuție chiar în această perioadă cu oficialii de la Bruxelles, care sunt nemulțumiți de forma în care aceasta a fost adoptată, pentru că descurajează semnalarea cazurilor de corupție sau de încălcări ale legii.

„La Biroul permanent ne-a venit o informare legată de un jalon din PNRR, şi anume jalonul 430, vorbim de legea avertizorilor de integritate. Vă informez că am luat act de această informare venită din partea ministrului Justiţiei şi vă comunic că suntem în contact, la nivel de Guvern, de ministere, cu Comisia Europeană şi vom găsi, în cel mai scurt timp soluţia tehnică, va fi agreată la nivel de coaliţie şi într-un termen rezonabil acest jalon din PNRR va deveni un punct bifat de către Parlamentul României”, a declarat Alina Gorghiu, luni, după ședința Biroului permanent al Senatului.

„România a fost una dintre cele 11 ţări, din 27 care au depus solicitări pentru prima tranşă, le-a şi obţinut. Avem 3 miliarde de euro, prima tranşă din PNRR, pentru că ne-am îndeplinit jaloanele pe care le aveam de îndeplinit și cererea a fost aprobată de Comisia Europeană. A fost depusă a doua solicitare pentru obținerea banilor. Știți că mai există câteva discuții cu Comisia Europeană, unul dintre puncte vi l-am și precizat astăzi, Legea avertizorilor de integritate, care în urma unui dialog tehnic cu Comisia, care va avea loc zilele următoare, va avea deznodământ rapid în Parlament și vom adopta legislația necesară astfel încât jalonul 430 să nu mai fie o problemă. Consider că suntem în grafic”, a spus Alina Gorghiu.

Întrebată despre faptul că, deși erau cunoscute observațiile Comisiei Europene, legea a fost „cosmetizată” în Parlament și acum s-a ajuns în situația de a fi blocată a doua plată din PNRR din această cauză, Alina Gorghiu a replicat că „este bine că se discută o lege până cădem de acord cu Comisia Europeană”.

Vorbim de un singur articol: acea expresie «indicii temeinice» din articolul referitor la denunțurile anonime și va fi găsită foarte repede soluția pe care Comisia Europeană și experții Guvernului să o agreeze. Probabil vom avea foarte repede adoptat un nou proiect de lege, pentru că altă soluție tehnică nu există”, a mai afirmat Gorghiu.

Context. Proiectul legii avertizorului de integritate a fost inițiat de Guvern în urmă cu aproape un an, a trecut o dată de Parlament, a fost atacat la Curtea Constituțională de USR, care l-a declarat constituțional și a fost întors de către președintele Klaus Iohannis în Parlament pentru reexaminare. Parlamentul l-a adoptat din nou și în 16 decembrie 2022 a fost promulgat de către Klaus Iohannis.

USR și mai multe ONG-uri au reclamat faptul că în forma adoptată legea descurajează raportările privind încălcări ale legii. Practic, nu mai pot fi făcute raportări anonime.

Astfel, legea prevede că „raportarea cuprinde, cel puțin, următoarele: numele și prenumele, datele de contact ale avertizorului în interes public, contextul profesional în care au fost obținute informațiile, persoana vizată, dacă este cunoscută, descrierea faptei susceptibile să constituie încălcare a legii în cadrul unei autorități, instituții publice, oricărei alte persoane juridice de drept public, precum și în cadrul persoanei juridice de drept privat, precum și, după caz, probele în susținerea raportării, data și semnătura, după caz”.

„Raportarea care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public se examinează și se soluționează în măsura în care conține indicii temeinice referitoare la încălcări ale legii”, mai stabilește legea.

Raportarea este clasată dacă „este transmisă anonim și nu conține suficiente informații referitoare la încălcări ale legii, care să permită analizarea și soluționarea raportării, iar persoana desemnată (să înregistreze raportările în cadrul instituției, n.red.) a solicitat completarea acesteia în termen de 15 zile, fără ca această obligație să fie îndeplinită”.

De asemenea, avertizorul de integritate nu poate divulga informații privind posibile încălcări ale legii direct presei, decât în anumite condiții, care pot fi interpretate:

Avertizorul în interes public care divulgă public informații privind încălcarea legii beneficiază de protecție în cazul în care este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

a) a raportat mai întâi intern și extern sau direct extern potrivit cap. III și IV, însă consideră că nu au fost dispuse măsuri corespunzătoare în termenul prevăzut la art. 17 alin. (6);

b) are motive întemeiate să considere că:
1. încălcarea poate constitui un pericol iminent sau evident pentru interesul public sau riscul unui prejudiciu care nu mai poate fi remediat; sau
2. în cazul raportării externe există un risc de represalii sau o probabilitate redusă ca încălcarea să fie remediată în mod eficace având în vedere circumstanțele specifice ale raportării.

(2) Sesizarea privind încălcarea legii prin divulgare publică se poate adresa presei, organizațiilor profesionale, sindicale sau patronale, organizațiilor neguvernamentale, comisiilor parlamentare, sau prin punerea la dispoziție în orice mod în spațiul public a informațiilor referitoare la încălcări ale legii.

Citește integral ANALIZĂ Modificări legislative în cascadă promovate în special de PNL lovesc în plin organizațiile neguvernamentale și descurajează protestele / Societatea civilă cere intervenția președintelui Iohannis

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...