Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În cinstea eliberării Hersonului, ucrainenii lansează bilete pentru primele trenuri care vor ajunge în orașele ucrainene ce vor fi eliberate de sub ocupația rusă, anunță Concert.ua.
”Cumpărați un „bilet” pentru primele trei trenuri de la Kiev către cinci orașe: Herson deja eliberat, dar și Mariupol, Donețk, Luhansk și Simferopol, aflate acum sub ocupație. Zborurile vor fi operate de legendarul „Tren către Victorie”, ale cărui mașini pictate sunt dedicate faptelor oamenilor din teritoriile ocupate temporar”, se precizează în anunț.
Proiectul „Bilete spre Victorie” simbolizează speranța ucrainenilor pentru eliberarea rapidă a orașelor ucrainene, credința lor în Forțele Armate și că toată Ucraina va fi eliberată. Biletul poate fi achiziționat chiar de acum, păstrat ca simbol și folosit imediat după eliberarea orașelor.
”Suntem bucuroși să lansăm acest proiect, știind că biletele Kiev-Herson vor putea fi folosite în viitorul apropiat.
Rutele sunt deschise după eliberarea unui oraș sau a unei regiuni de sub ocupația temporară. Cu 12 ore înainte de plecare, informații despre vagon, locul, data și ora plecării trenului vor fi trimise la adresa de e-mail pe care o specificați la emiterea biletului”, mai scrie în anunț.
In viitorul apropiat ( sper că vara viitoare) voi face un concediu pe plajele superbe din Crimeea.
Cred ca glumesti, cel mai probabil sunt pline de mine si vor fi asa cativa ani buni.
Un concediu printre bombe și drone
Mișto