
Biblioteca din Oradea, modernizată la cel mai înalt nivel / Împrumuți și restitui cărți 24/7, inclusiv ebooks și audiobooks, ai cafenea, studio podcast, scannere și imprimante 3D
Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai din Oradea a devenit nu doar cea mai modernă din România, ci una dintre cele mai tehnologizate din Europa, în urma unui proiect prin care instituția a devenit aproape de nerecunoscut și cu funcțiuni pe măsura epocii digitale. „Este unica bibliotecă din țară gândită pentru cititor, nu pentru bibliotecar”, a mărturisit un specialist de la o firmă internațională angajată să revoluționeze, practic, instituția, dotată cu tot ce își poate dori cel mai pretențios și updatat cititor, relatează ebihoreanul.ro
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Cine intră, începând de luni, în sediul Bibliotecii Județene are o surpriză de proporții. Din afară, nimic nu te lasă să ghicești că instituția a devenit una dintre cele mai confortabile, dar și ultra-tehnologizate. Totuși, începi să intuiești acest lucru de la intrarea în hol, unde au fost montate lockere precum cele de tip easy box și cititoare RFID ca acelea din magazine.
Folosindu-le pe primele, cititorii își pot primi – la orice oră din zi sau din noapte – cărțile pe care în prealabil le rezervă de pe site-ul bibliotecii sau dintr-o aplicație anume creată, accesibilă de pe laptopuri și de pe smartphone-uri (indiferent de sistemul de operare), pentru ca ulterior să le poată lăsa tot aici, tot în orice moment, iar cititoarele RFID au rolul de a permite ieșirea din clădire doar cu cărțile împrumutate, deoarece toate volumele destinate împrumutării au fost etichetate cu cipuri ce folosesc unde radio pe o frecvență specială (înaltă frecvență de 13,56 MHz), folosită anume la nivel mondial în instituțiile de cultură.
Dincolo de hol, se deschide un atrium luminos, cu ferestre uriașe, înălțat pe toate cele trei niveluri ale clădirii. La parter se află un amfiteatru și o ludotecă, cu spații de joacă, mobilier confortabil și rafturi cu cărți pentru copii, spațiu pus la dispoziția creșelor și grădinițelor, inclusiv pentru serbări. Tot la primul nivel este zona de împrumutare a cărților pentru școlarii mici, o librărie Humanitas cu cafenea și două terase exterioare, unde cei care doresc vor putea citi cu o cafea sau o gustare în față, ba vor putea chiar și fuma, și tot de la parter pornește un ascensor silențios din sticlă și o scară somptuoasă spre următoarele niveluri ale clădirii. Toți pereții sunt „tapetați” cu cărți, Biblioteca Județeană din Oradea fiind singura reconfigurată după conceptul open space.
Atât la primul, cât și la al doilea etaj se află spații de lectură cu mese și fotolii confortabile, iar pe pereți cărțile sunt accesibile fără a mai fi necesară interacțiunea cu un bibliotecar, fiind organizate, desigur, după domenii. De asemenea, la fiecare nivel există stații de autoservire, așa încât, după ce cititorul ia cărțile de pe rafturi, să poată înregistra împrumutarea lor fie prin scanarea cu dispozitivele special amplasate, fie, pur și simplu, prin apropierea telefonului de carte, astfel asigurându-se citirea RFID.
De asemenea, Biblioteca a fost dotată cu un studio de podcast, unde vor fi intervievate personalitățile care vor fi invitate aici, iar asta fiindcă, prin parteneriatul cu Humanitas, prestigioasa editură s-a angajat să aducă la Oradea câte un autor de importanță națională în fiecare lună, iar o dată pe an, o personalitate culturală de nivel internațional. Studioul va putea, însă, și să fie închiriat de cei interesați.
Nu în ultimul rând, Biblioteca are și un atelier unde pasionații pot folosi mașini digitale de cusut și de brodat, precum și un spațiu unde au fost instalate trei imprimante 3D ce vor fi puse la dispoziția în special a elevilor, două fiind achiziționate prin proiectul finanțat cu fonduri PNRR și din banii CJ Bihor, iar unul printr-un proiect câștigat de instituție din fondurile instituite de National Geographic la nivel internațional. Citește mai mult pe ebihoreanul.ro
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.