Comisarul parlamentar pentru forţele armate ale Germaniei, Eva Hoegl, a cerut marţi declanşarea unei investigaţii ample asupra acuzaţiilor formulate împotriva unor membri ai unei unităţi de elită a Bundeswehr-ului, aflată de mai multă vreme în vizor în legătură cu suspiciuni privind prezenţa unor extremişti de dreapta în rândurile sale, informează dpa. Unitatea militară germana de […]
Dragoljub Simonovic, fostul primar al Grocka, o periferie a Belgradului, a fost condamnat marţi în primă instanţă la patru ani şi trei luni de închisoare cu executare pentru că a ordonat să fie incendiată casa unui jurnalist, transmite AFP, citând un purtător de cuvânt al tribunalului responsabil de acest caz, relatează Agerpres. Asociaţiile sârbe şi […]
Guvernatorul statului american New Jersey, Phil Murphy, a semnat luni trei legi care practic aprobă consumul recreativ de marijuana în regiune pentru cei cu vârsta de peste 21 de ani, la trei luni după ce cetăţenii au votat masiv în favoarea unui amendament constituţional pe 3 noiembrie, relatează EFE. Legislaţia, care permite deţinerea de până […]
Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate anunţă înfiinţarea Consiliului Naţional al Siguranţei Pacientului (CNSP), printr-un ordin, care a fost publicat marţi în Monitorul Oficial. Conform unui comunicat transmis Agerpres, Consiliul este un organism de specialitate consultativ, fără personalitate juridică, neremunerat, condus de un preşedinte şi de un Birou Executiv, aleşi în Adunarea Generală. […]
Ucraina a angajat acţiuni la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) împotriva Rusiei pe care o acuză de comiterea unor ‘operaţiuni de asasinate ţintite împotriva unor presupuşi opozanţi’, a anunţat marţi CEDO într-un comunicat, citat de AFP, relatează Agerpres. Potrivit sesizării depuse vinerea trecută, aceste asasinate au fost comise ‘în Rusia şi pe teritoriul altor […]
România ar trebui să vină în curând cu un plan de renunţare totală la utilizarea cărbunelui pentru a produce energie, întrucât această resursă nu are niciun viitor, a declarat, marţi, Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, în cadrul unei conferinţe de specialitate. „Trebuie să fiu brutal de sincer: cărbunele nu are niciun viitor. De ce […]
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a revenit în teritoriul pozitiv în luna ianuarie 2021, în timp ce în Uniunea Europeană a crescut semnificativ, de la 0,3% până la 1,2%, ţările membre cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei fiind, la fel ca şi la finele anului trecut, Polonia, Ungaria, Cehia şi România, arată […]
Preşedintele executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a atras atenţia, marţi, la o dezbatere, privind numărul mare de sarcini în rândul adolescentelor din ţara noastră, transmite Agerpres. „Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la numărul mare de sarcini care continuă să fie la nivelul fetelor sub 15 ani şi la nivelul celor sub 19 […]
[carvertical] Este bine-cunoscut faptul că mașinile noi beneficiază de discount-uri în diverse perioade ale anului – vara, când clienții preferă să meargă în vacanțe, iarna, cu precădere luna decembrie, când urmează lansarea unui nou model sau când dealerul mai are puțin și își atinge target-ul de vânzări. Cum rămâne totuși cu mașinile la mâna a […]
Gospodăriile din Franţa au acumulat anul trecut economii în valoare de până la 120 de miliarde de euro, în condiţiile în care carantinele au limitat cheltuielile iar ajutoarele guvernamentale au permis gospodăriilor să îşi menţină veniturile, estimează Banca Centrală a Franţei, transmite Bloomberg. Momentul şi modul în care consumatorii francezi îşi vor cheltui rezervele vor […]
Fondul Proprietatea a avut în 2020 pierderi de 103 milioane lei, de la un profit de 3,12 miliarde lei în 2019, în timp ce capitalurile proprii au scăzut în 2020 la 10,26 miliarde lei, de la 11,87 miliarde lei în 2019, potrivit rezultatelor financiare publicate marţi, relatează News.ro. „Principalul factor care a contribuit la pierderea […]
Guvernul a transmis marți dimineață Parlamentului proiectul de buget pe anul în curs, potrivit unui anunț de presă al Executivului. Proiectul bugetului a fost aprobat în forma finală, cu avizul Consiliului Legislativ, în ședința de guvern de luni seară. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, liderul PNL, a afirmat anterior ședinței de guvern că, după adoptarea […]
Senatul, a adoptat, marţi, în plen, în calitate de primă Cameră parlamentară sesizată, proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2021. Au fost înregistrate 73 de voturi „pentru” şi 58 „împotrivă”. Actul normativ, intrat marţi în circuitul parlamentar, precede dezbaterea proiectului bugetului de stat pe anul 2021, adoptat […]