Premierul japonez Fumio Kishida a dizolvat camera inferioară a Parlamentului joi, pregătind scena pentru alegerile generale din această lună, în timp ce încearcă să susțină sprijinul pentru noul său guvern, relatează CNN. Votul, care va avea loc pe 31 octombrie, va fi primul test major al lui Kishida după ce a câștigat alegerile pentru conducerea […]
Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat joi dimineaţa de la Sistemul Energetic Naţional, ca urmare a declanşării întrerupătoarelor de livrare a energiei în SEN, a anunţat Nuclearelectrica. Specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza care a condus la declanşarea întrerupătoarelor de livrare a energiei, fapt care a determinat deconectarea automată a Unităţii 2 de la […]
Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că a distribuit o nouă tranşă de Remdesivir în unităţile sanitare cu paturi care au în tratament pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, medicamentul ajungând în 49 spitale din toată ţara pentru bolnavii cu forme medii de boală, transmite Agerpres. Potrivit unei informări informări a Ministerului Sănătăţii transmisă AGERPRES, este vorba despre […]
Subsidiara Renault din Slovenia – Revoz – va renunţa până la finalul anului la 350 de angajaţi, sau aproximativ 14,5% din forţa sa de muncă, din cauza deficitului de componente electronice, transmite Xinhua, citată de Agerpres. „Producţia va fi redusă de la 650 la 490 de maşini pe zi”, a anunţat compania. „Condiţiile nesigure din […]
Compania United Airlines a anunţat miercuri că va concedia 232 de angajaţi care au decis să nu se vaccineze împotriva COVID-19, informează DPA. United Airlines este prima mare companie de transport aerian care face obligatorie vaccinarea anti-COVID-19 pentru angajaţii săi, după ordinul executiv dat de preşedintele SUA Joe Biden privind vaccinarea personalului angajat în firmele […]
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, speră ca, după ce extracția de petrol va ajunge la nivelul de dinaintea crizei, formatul OPEC+ să-și continue preocupările și să discute „agenda verde”, trasnmite Ria Novosti, citată de Rador. „Din punctul de vedere al extracției de petrol și al activității pe piețele mondiale, noi (Rusia – n. trad.) avem, după […]
Vatican- Albino Luciani, ales ca Ioan Paul I în Capela Sixtină la 26 august 1978 și care a murit după treizeci și trei de zile, în noaptea dintre 28 septembrie și 29 septembrie, având cel mai scurt pontificat din istoria modernă, va fi beatificat, scrie Corriere Della Sera, citată de Rador. Papa Francisc l-a primit […]
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova fac percheziții, joi 14 octombrie, în mai multe localități din județ, în special în zona rurală, într-un dosar privind vaccinări fictive, transmite Ziarul Incomod. Surse apropiate de anchetă au precizat că sunt vizate mai multe centre de vaccinare, iar peste 40 de persoane vor fi duse […]
Odată cu valul 4 al pandemiei a crescut și numărul celor care vor să se imunizeze, astfel că Primăria Brașov a luat decizia de a redeschide Centrul de vaccinare de la Căminul pentru persoane vârstnice din zona Noua, potrivit Rador. ,,Traversăm, din păcate, o situație critică în ceea ce privește pandemia. Avem în România cel […]