Adrian Ilincescu

Adrian Ilincescu

Este absolvent al Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, iar mai apoi al facultății de Jurnalism din Pitești. A debutat în presă în 2003 la publicația Schimbul Trei. A mai trecut în presa locală și pe la Radio Muntenia în 2006. A făcut mai apoi pasul în presa centrală la publicații precum Automarket și Curentul, înainte de a ajunge la HotNews.ro la începutul lui 2008.

A fost coordonatorul departamentului sport de la HotNews.ro preț de 16 ani (din 2008 și până în vara lui 2024), iar din octombrie 2024 se ocupă de secțiunea sport de la G4Media.ro.

Are multiple prezențe la Roland Garros și a văzut de la fața locului primul titlu de Grand Slam al Simonei Halep din 2018.

38 de sportivi italieni au fost testați pozitiv în ultimii ani cu acceași substanță precum Jannik Sinner, liderul ATP

24 oct. 2
Jannik Sinner, liderul ierarhiei ATP, se află în centrul unui scandal de dopaj, iar cazul ar putea fi soluționat la începutul anului viitor. Cazul sportivului antrenat de Darren Cahill nu este însă unul singular, alți 38 de atleți italieni fiind depistați pozitiv la aceeași substanță (clostebol) în perioada 2019-2023. Conform Tennis Majors, cazul lui Jannik […]
38 de sportivi italieni au fost testați pozitiv în ultimii ani cu acceași substanță precum Jannik Sinner, liderul ATP

Glasgow Rangers vs FCSB – Ora de start și cine transmite meciul din Europa League

24 oct.
După un start perfect de campanie (două victorii), pentru FCSB a venit ziua meciului cu Glasgow Rangers din Europa League. La gruparea scoțiană este legitimat și internaționalul român Ianis Hagi, dar el nu va putea fi folosit împotriva campioanei României (nu se află pe lista pentru cupele europene). Partida dintre Glasgow Rangers și FCSB va […]
Glasgow Rangers vs FCSB - Ora de start și cine transmite meciul din Europa League

Williams, una dintre echipele de tradiție din Formula 1, anunță că a vândut acțiuni în valoare de 100 de milioane de lire sterline

23 oct.
Williams a profitat de pauza competițională de trei săptămâni din Formula 1 și a reușit să vândă acțiuni în valoare de 100 de milioane de lire sterline, după cum informează RacingNews365. Echipa cu sediul la Grove a precizat că a vândut acțiunile în data de 11 octombrie, între Marele Premiu de la Singapore și cel […]
Williams, una dintre echipele de tradiție din Formula 1, anunță că a vândut acțiuni în valoare de 100 de milioane de lire sterline

Două absențe importante pentru Real Madrid înainte de marele duel cu FC Barcelona

23 oct.
Victoria fantastică cu Borussia Dortmund din Champions League (victorie cu 5-2 după ce nemții conduceau cu 2-0 la pauză) a lăsat urme în lotul celor de la Real Madrid, campioana Spaniei pierzându-i pe Thibaut Courtois și Rodrygo (accidentați) înainte de marele derby cu FC Barcelona. Thibaut Courtois și Rodrygo, accidentați după meciul cu Dortmund – […]
Două absențe importante pentru Real Madrid înainte de marele duel cu FC Barcelona

Forma slabă arătată de Lewis Hamilton, explicată de un personaj cu multă experiență în lumea Formulei 1

23 oct.
Lewis Hamilton a abandonat în Marele Premiu al SUA după doar trei tururi. A fost al doilea abandon din actualul sezon pentru britanic și doar al șaptelea din 2016 încoace. Alex Jacques, comentator și personaj implicat activ de ani de zile în lumea Marelui Circ, este de părere că lui Lewis nu-i mai stă mintea […]
Forma slabă arătată de Lewis Hamilton, explicată de un personaj cu multă experiență în lumea Formulei 1

Mesajul special al lui Roger Federer după retragerea lui Dominic Thiem din tenis

23 oct.
Roger Federer i-a transmis un mesaj pe rețelele sociale lui Dominic Thiem după retragerea austriacului din tenisul profesionist la vârsta de 31 de ani. Cei doi s-au intersectat de șapte ori în circuitul mondial, iar „Domi” și-a încheiat cariera cu avantaj în meciurile directe cu marele campion elvețian, scor 5-2. La 31 de ani, după […]
Mesajul special al lui Roger Federer după retragerea lui Dominic Thiem din tenis

Jaqueline Cristian, eliminată în optimile WTA Guangzhou

23 oct.
Parcursul jucătoarei Jaqueline Cristian la turneul WTA de la Guangzhou s-a oprit în optimi, sportiva noastră fiind învinsă de Lucia Bronzetti. Italianca, ocupantă a locului 84 WTA, a câștigat o partidă echilibrată, cu multe breakuri (7) și care s-a întins pe durata a două ore și 12 minute. A fost 7-6(5), 6-4 pentru Bronzetti. Aflată […]
Jaqueline Cristian, eliminată în optimile WTA Guangzhou

Jelena, soția lui Novak Djokovic, vorbește despre cea mai mare victorie din cariera sârbului: „ Să fie campionul poporului, al oamenilor obișnuiți”

23 oct.
Novak Djokovic deține cele mai importante recorduri din tenisul mondial, iar aurul cucerit la Jocurile Olimpice de la Paris a completat un CV impresionant. Ajuns la 37 de ani și jumătate, sârbul continuă să joace, iar Jelena, soția sa, a spus într-un interviu pentru La Nacion că cel mai important „trofeu” din cariera Djokerului este […]
Jelena, soția lui Novak Djokovic, vorbește despre cea mai mare victorie din cariera sârbului: „ Să fie campionul poporului, al oamenilor obișnuiți”

Barcelona vs Bayern, capul de afiș al zilei din Champions League – Ce meciuri sunt transmise miercuri la tv

23 oct.
Barcelona vs Bayern este de departe capul de afiș al zilei din Champions League, duelul de pe Stadionul Olimpic urmând să înceapă la ora 22:00. Alte întâlniri interesante ale zilei vor aduce față în față pe Leipzig cu Liverpool, pe Benfica cu Feyenoord și pe Atletico Madrid cu Lille. De la ora 19:45 Atalanta – […]
Barcelona vs Bayern, capul de afiș al zilei din Champions League - Ce meciuri sunt transmise miercuri la tv

VIDEO Despărțire emoționantă – Dominic Thiem a spus adio tenisului la 31 de ani

23 oct.
Dominic Thiem și-a luat la revedere de la cariera de sportiv profesionist la 31 de ani, fostul ocupant al locului trei ATP bifând acasă, la Viena, ultima partidă a carierei (înfrângere 6-7(6), 2-6 cu Luciano Darderi). Au fost momente emoționante, Domi agățând racheta în cui în fața fanilor care au realizat o atmosferă specială. Dominic […]
VIDEO Despărțire emoționantă - Dominic Thiem a spus adio tenisului la 31 de ani

Diego Forlan, fost important atacant de la Manchester United, își va face debutul în tenis la 45 de ani

22 oct.
Diego Forlan, fost atacant de legendă al Uruguayului, va debuta în tenisul profesionist cu ocazia unui turneu de categorie Challenger care va avea loc la Montevideo. În vârstă de 45 de ani, Diego este un fan împătimit al tenisului de câmp, iar luna viitoare va lua parte la Uruguay Open. Evenimentul face parte din categoria […]
Diego Forlan, fost important atacant de la Manchester United, își va face debutul în tenis la 45 de ani

Noul coechipier al lui Max Verstappen ar putea veni de la echipa satelit a lui RedBull din Formula 1

22 oct.
Sergio Perez are parte de un sezon modest, iar viitorul său în Formula 1 este incert. Tot mai multe surse din lumea Marelui Circ vorbesc despre o retragere din activitate pentru mexicanul în vârstă de 34 de ani. Honda, partener al celor de la RedBull, a venit cu o propunere pentru sezonul 2025: Yuki Tsunoda. […]
Noul coechipier al lui Max Verstappen ar putea veni de la echipa satelit a lui RedBull din Formula 1

Mai poate câștiga Novak Djokovic vreun Grand Slam? Rafael Nadal vorbește despre viitorul în tenis al marelui său rival

22 oct.
Rafael Nadal și-a anunțat retragerea din tenis la finalul acestui sezon, iar într-un interviu pentru jurnaliștii de la AS a vorbit despre viitorul tenisului, dar și despre șansele lui Novak Djokovic de a mai câștiga vreun Grand Slam. Presa din Serbia anunță că sezonul lui Novak Djokovic s-a încheiat La turneul final al Cupei Davis […]
Mai poate câștiga Novak Djokovic vreun Grand Slam? Rafael Nadal vorbește despre viitorul în tenis al marelui său rival

Presa din Serbia anunță că sezonul lui Novak Djokovic s-a încheiat

22 oct.
Știrea zilei din tenis îl are ca subiect principal pe Novak Djokovic, presa din Serbia anunțând că fostul lider ATP nu va participa la Mastersul de la Paris. Mai mult decât atât, Sport Klub mai precizează că Nole nu va putea fi văzut nici la Turneul Campionilor. Învingător în meciul demonstrativ cu Rafael Nadal de […]
Presa din Serbia anunță că sezonul lui Novak Djokovic s-a încheiat

Novak Djokovic explică ce îl motivează încă la 37 de ani să joace în circuitul ATP

21 oct. 2
A câștigat în vara acestui an ultimul trofeul important care-i lipsea din impresionantul CV, iar după ce a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris multă lume l-a întrebat de ce nu se retrage. Novak Djokovic le răspunde, într-un interviu acordat La Nacion, contestatarilor săi și le transmite că-l vor mai vedea […]
Novak Djokovic explică ce îl motivează încă la 37 de ani să joace în circuitul ATP

„Stejarii” nu vor mai putea juca pe Stadionul Arcul de Triumf până când Federația Română de Rugby nu-și achită datoriile

21 oct.
Radu Popa, directorul Complexului Sportiv Național Arcul de Triumf, a precizat într-o postare pe rețelele sociale că Federația Română de Rugby nu și-a achitat datoriile și că nu va mai avea acces pe arena bucureșteană. Directorul CSN „Arcul de Triumf” a adăugat că se va adresa instanței pentru recuperarea prejudiciului cauzat de Federația Română de […]
„Stejarii” nu vor mai putea juca pe Stadionul Arcul de Triumf până când Federația Română de Rugby nu-și achită datoriile

VIDEO FC Barcelona, recital ofensiv cu Sevilla – Avansul catalanilor față de Real Madrid înainte de El Clasico

21 oct.
FC Barcelona a câștigat categoric, scor 5-1, meciul cu FC Sevilla contând pentru etapa a zecea din LaLiga. În urma acestui succes, catalanii își mențin avantajul de trei puncte față de Real Madrid, marele rival. Etapa viitoare va avea loc El Clasico pe Santiago Bernabeu. În doar 15 minute catalanii au reușit să rezolve practic […]
VIDEO FC Barcelona, recital ofensiv cu Sevilla - Avansul catalanilor față de Real Madrid înainte de El Clasico

Cum arată clasamentul piloților din Formula 1 după MP al SUA – Max Verstappen și-a mărit avansul față de Lando Norris

21 oct.
Max Verstappen și-a mărit avansul față de Lando Norris, rivalul la câștigarea titlului mondial din Formula 1, în urma desfășurării Marelui Premiu din SUA, de pe circuitul de la Austin. Grație cursei Sprint, dar și a faptului că Lando Norris a primit o penalizare (de cinci secunde) la Grand Prixul din SUA, Verstappen și-a mărit […]
Cum arată clasamentul piloților din Formula 1 după MP al SUA - Max Verstappen și-a mărit avansul față de Lando Norris

Clasamentul WTA are o nouă lideră – Urcare pentru Simona Halep, cu toate că nu a evoluat la vreun turneu

21 oct.
Aryna Sabalenka este începând de luni noua lideră a ierarhiei WTA, sportiva din Belarus detronând-o pe Iga Swiatek. Diferența dintre cele două mari rivale este de doar 41 de puncte. Cu toate că nu a mai evoluat la vreun turneu, Simona Halep a urcat șapte locuri în clasamentul mondial și se găsește acum pe locul […]
Clasamentul WTA are o nouă lideră - Urcare pentru Simona Halep, cu toate că nu a evoluat la vreun turneu

Bernadette Szocs, medalie de argint la Campionatul European de tenis de masă, la dublu

20 oct.
Perechea Bernadette Szocs / Sofia Polcanova (România / Austria) a pierdut, duminică, finala de dublu din cadrul Campionatului European Individual 2024, cele două primind medaliile de argint. Szocs și Polcanova au fost depășite după un meci spectaculos de echipa Hana Matelova (Cehia) / Barbora Balazova (Slovacia), scor 3-2 (11-7, 7-11, 11-9, 7-11, 11-6). Colege la […]
Bernadette Szocs, medalie de argint la Campionatul European de tenis de masă, la dublu

Cât valorează racheta de aur pe care Rafael Nadal a primit-o cadou la retragere din partea șeicilor saudiți

20 oct.
Rafael Nadal a pierdut meciul pentru locul trei din cadrul turneului demonstrativ de la Riad (Six Kings Slam), iar la finalul partidei șeicii saudiți i-au oferit ibericului în semn de recunoștință pentru întreaga carieră o rachetă de aur. La finalul partidei cu Novak Djokovic (6-2, 7-6(5) pentru Djoker), Nadal a primit din partea organizatorilor în […]
Cât valorează racheta de aur pe care Rafael Nadal a primit-o cadou la retragere din partea șeicilor saudiți