Cel puţin 15 persoane au murit în sudul SUA, potrivit autorităţilor citate de media, după trecerea unor tornade puternice care au lovit statele Texas, Oklahoma şi Arkansas în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, notează AFP, citată de Agerpres. Salvatorii au continuat căutările duminică pentru a încerca să găsească şi să localizeze posibili supravieţuitori în […]
Zece persoane au murit şi alte 40 au fost rănite, dintre care nouă grav, duminică într-un accident de autocar la Mersin, în sudul Turciei, au anunţat autorităţile turce, notează AFP, citată de Agerpres. „Un autocar care circula de la Diyarbakir la Istanbul s-a ciocnit cu două maşini şi un camion pe autostradă în districtul Yenice, […]
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se va întâlni, luni, la Madrid, cu premierul spaniol Pedro Sanchez, a anunţat guvernul Spaniei, potrivit Reuters, transmite News.ro. Cei doi lideri vor susţine o conferinţă de presă după întâlnire, la ora locală 12.00, la Madrid, a precizat guvernul spaniol. Zelenski se va întâlni cu regele Felipe al VI-lea al Spaniei […]
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a lovit luni arhipelagul Tonga din Pacificul de Sud, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS), transmite News.ro. Seismul a avut loc la o adâncime de aproximativ 112 kilometri, la mai puţin de 200 de kilometri nord de Nuku’alofa, capitala arhipelagului Tonga. Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific, cu […]
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie – prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii, transmite Agerpres. Pe 14 iunie se vor afişa listele copiilor înscrişi şi locurile libere după prima etapă de înscriere. Cea de-a doua etapă de înscriere este cuprinsă între 17 iunie […]
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a comentat, duminică, la o întâlnire cu alegătorii, competiţia electorală dintre liberali şi social-democraţi pentru Primăria Slatina şi a spus că „se mai hârjoneşte omul şi în familie”, însă nu au fost depăşite liniile de acceptare şi s-a reuşit asigurarea stabilităţii politice, transmite Agerpres. Liderul PNL a arătat că liberalii au […]
Formaţia Universitatea Craiova a învins echipa Universitatea Cluj, duminică, scor 6-5 în urma loviturilor de departajare, şi va evolua în turul doi preliminar al Conference League, transmite News.ro. Universitatea Cluj a ajuns în finala barajului învingând în semifinală, scor 2-0, formaţia Oţelul Galaţi. Universitatea Craiova a încheiat play-off-ul Superligii pe locul trei, care i-a dat […]
Preşedintele rus Vladimir Putin, aflat la a treia deplasare externă de la realegerea sa în martie, a sosit duminică în Uzbekistan şi s-a întâlnit cu omologul său Shavkat Mirziyoyev înainte de începerea discuţiilor oficiale, relatează Reuters, citată de News.ro. Agenţiile de presă din Rusia anunţă că Mirziyoyev s-a întâlnit cu Putin la sosirea liderului de […]
Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, tendințele în recrutare se transformă și ele, fiind tot mai des orientate spre diversitate și inovație. Candidații care provin din diferite medii sau industrii aduc cu ei o perspectivă nouă asupra proiectelor pentru care vin să lucreze. În același timp însă, există pe piață și o tendință de revenire […]
Arabia Saudită a anunţat duminică numirea unui nou ambasador la Damasc, primul după mai bine de un deceniu de ruptură ca urmare a izbucnirii războiului civil în Siria, notează AFP, citată de Agerpres. Potrivit agenţiei oficiale de presă saudită, guvernul l-a numit pe Faisal bin Saud Al-Mejfel ca nou ambasador în Siria. Noul reprezentant diplomatic […]
Galatasaray şi-a făcut datoria în partida cu formaţia Konyaspor, scor 3-1, duminică, în ultima etapă a sezonului, şi a obţinut al 24-lea titlu de campioană a Turciei din istoria sa, transmite News.ro. Echipa din Istanbul a încheiat sezonul cu 102 puncte, 33 de victorii, trei remize şi doar două înfrângeri. Pe locul doi a terminat […]