
Aproximativ 26% dintre membrii personalului din educaţie, mobilizaţi joi în Franţa pentru o grevă / Guvernul francez anunţă că 6,42% dintre profesori protestează
Aproximativ 27% dintre cadrele de la colegii şi licee se află în grevă joi, în cadrul unei noi zile de mobilizare vizând să influenţeze politica bugetară a noului premier francez Sebastien Lecornu., anunţă Snes-FSU, primul sindicat din învăţământul secundar, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În total, ”27% dintre personalul din învăţământ, educaţie, PsyEN (psihologi ai educaţiei) AED (asistenţi de educaţie) şi AESH (însoţitori de elevi cu dizabilităţi) se află în grevă în cadrul unui apel la mibilizare în favoarea justiţiei fiscale, sociale şi împotriva austerităţii”, anunţă într-un comunicat postat pe Faceboook Snes-FSU.
”Totul arată că acest început de an şcolar a fost cel puţin inedit, prin mai multe aciuni, inclusiv greva. Există un soclu solid al colegiilor mobilizate, în contextul în care anul şcolar începe în septembrie şi se intră în contact cu elevii şi familiile”, afirmă sindicatul.
Date comunicate de către Ministerul Educţaiei sunt însă inferioare celor ale sindicatelor.
La nivel naţional, participarea medie ponderată la grevă se ridică la 5,51%, cu un nivel de 6.13% în ciclul secundar şi de 6,95% în cel primar.
În colegii, el atinge 7,38%, şi scade la 4,95% în liceele generale şi tehnice şi la 4,5% în liceele profesionale.
La grădiniţă şi în şcolile primare nivelul participării la grevă este de 6.96%, potrivit ministerului.
În paralel, viaţa şcolară pare deosebit de afectată, cu un nivel de participare de 12,18%.
Săptămâna trecută, la ziua de mobilizare de la 18 septembrie, Snes-FSU estima la 45% nivelul participării la grevă în colegii şi licee.
Ministerul Educaţiei anunţa atunci un nivel de 17.08% al profesorilor grevişti, dintre care 17,48% în ciclul primar şi 16,78% în colegii şi licee.
FSU-Snuipp, primul sindicat în ciclul primar, anunţa marţi că mizează pe 10% dintre cadrele din ciclul primar (grădiniţe şi şcoli elementare) la greva de joi, în scădere faţă de săptămâna trecută.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.