Apariție editorială: Analiza carierei politice a lui Nicolae Ceaușescu / ”Dictatorul ambiguu”

Profesorul Traian Sandu, autor al unei valoroase istorii a Gărzii de Fier, a publicat acum câteva zile la Paris o excepțională analiză a carierei politice a lui Nicoale Ceușescu, numit ”dictatorul ambiguu”. Dacă aserțiunea ”o fotografie valorează cât o mie de cuvinte” este într-adevăr valabilă, atunci coperta cărții sus amintite constituie o bună demonstrație a acestei butade. Suspiciune, dispreț, îngâmfare și aroganță, toate acestea se citesc în imaginea lui Ceaușescu de pe copertă.

Ceaușescu a fost un produs tipic al politicii de cadre a PCR. Incult, stăpânind cu greu limba romană, arivist, fanatic, șiret și manipulator, el și-a pus amprenta din plin pe istoria României în anii în care a fost la putere și dincolo de ei. Traian Sandu analizează la începutul volumului cariera lui Ceaușescu care a precedat luarea puterii, caracterizată de fanatism, obediență slugarnică față de liderii PCR și de URSS.

Această carieră a inclus crime, cum ar fi rolul său major în colectivizarea forțată care s-a concretizat în 80.000 de arestări și răspunderea sa directă în asasinatul de la 4 decembrie 1957 de la Vadul Roșca soldat cu 9 morți și 48 de răniți.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05:35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Profitând de controlul său absolut asupra aparatului de partid și de disensiunile dintre alți lideri comuniști de vârf, Ceaușescu va lua puterea în 1965 consolidând constant controlul său asupra partidului și țarii. El a diluat gradual puterea forurilor conducatoare ale PCR extinzând în paralel controlul politic al familiei sale și a unor lachei devotați lui personal. Ceaușescu a știut să utilizeze până și crimele regimului comunist, reabilitând selectiv pe unele din victimele sale nu dintr-un spirit de dreptate ci pentru a își intimida adversarii politici din conducerea partidului, fie ei reali sau închipuiți.

În materie de politică externă, Traian Sandu îl numește pe Ceaușescu un “dictator ambiguu”. Întâlnirile cu Richard Nixon și alți președinți ai Statelor Unite, cu Charles de Gaulle și alți lideri occidentali, recunoașterea de către România a Republicii Federale a Germaniei, ne-ruperea relațiilor diplomatice cu Israelul în 1967, condamnarea intervenției URSS în Cehoslovacia în 1968, încercarile sale de mediere între China și URSS, între Israel și țările arabe, între SUA și Vietnam și în special politica sa independentă față de Uniunea Sovietică justifică într-o oarecare măsură această caracterizare.

Traian Sandu descrie cu acuratețe “revoluția culturală” a lui Nicolae Ceaușescu, coordonată de detestabilul Dumitru Popescu-Dumnezeu, combinație de neostalinism și ultra-naționalism fascizant. Rolul major în aceast masacru al culturii române făcut în numele unei purități ideologice a revenit unor propagandiști demagogi cum ar fi Adrian Paunescu, Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor, personaje care apar cu pregnanță în volum. În același scop s-a procedat la recuperarea de către regimul Ceaușescu a unor ideologi legionari și cuzisti din țară sau de peste hotare. Toți aceștia vor determina prin scrierile și activitățile lor fluidizarea frontierei dintre comunism și fascism în practica și în definirea ideologiei regimului Ceaușescu.

Pentru poporul român puterea absolută a lui Ceaușescu a însemnat lacrimi și sânge. Teroarea Securității, arestările arbitrare, interzicerea avorturilor, industrializarea forțată, plata fără noimă a datoriei externe, favorizarea excesivă a exporturilor în defavoarea consumului intern, tăierea drastică a consumului domestic de gaze și electricitate, lipsa de alimente, interzicerea circulației automobilelor private, reducerea masivă a puterii de cumpărare a populației, toate acestea și multe altele au împins cetățenii României spre disperare și, în cele din urmă, spre revolta care i-a adus sfârșitul.

Ultimul capitol al volumului are ca titlu “Revanșa postumă a lui Ceaușescu” conotația sa fiind de-a dreptul tragică pentru istoria post-comunistă și prezentul României.

Sondaje recente indică o revalorizare a lui Nicolae Ceausescu dar și a lui Ion Antonescu la nivelul publicului românesc. În procente aproape egale care se apropie de 50%, ambii dictatori sunt evaluați pozitiv de cei sondați, cota lui Ceaușescu fiind în continuă creștere.

Pe langă amnezia colectivă a societații românești, la această situație au contribuit din plin forțele extremiste din România post-comunistă. Partide politice precum PRM și PSM, conduse de poeții de curte ai lui Ceaușescu – Corneliu Vadim Tudor și Adrian Păunescu – au acționat programatic pentru reabilitarea celor doi dictatori. Alături de PUNR, aceste partide politice care împreună însumau 15-20 % din electorat, au fost platforme militant antisemite și de negare a Holocaustului.

În dorința ameliorării credibilități externe a partidului, sfătuit de consilieri israelieni plătiți care au ignorat opiniile Institutului Yad Vashem și ale Federației Comunităților Evreiești din România care s-au opus acestei inițiative, în 2003 Corneliu Vadim Tudor a promis că renunță la antisemitism și negarea Holocaustului, construind la Brașov un monument în memoria lui Ytzak Rabin spre revolta familiei acestuia. Desigur, promisiunile lui Vadim Tudor nu s-au materializat, el continuând acțiunile sale antisemite și negaționiste până la decesul său.

Publicul său nu s-a disipat odată cu dispariția PRM ca partid politic. Analiștii politici arată la unison faptul că actualele forțe politice extremiste au moștenit electoratul PRM și o parte însemnată din retorica sa, cum ar fi glorificarea criminalilor de război, antisemitism și negarea Holocaustului la care se adaugă propaganda anti-UE cu accente filo-ruse.

În anumite cazuri ele copiaza fidel inițiative puse în practică de PRM. Așa cum se poate observa, forțele extremiste ale României de azi perpetuează moștenirea ceaușistă reciclată post-1989 de PRM și aliații săi, reutilizând întregul instrumentar al acestora – agresivitate, tentative de intimidare a instituțiilor statului, impertinență și incultură, readucerea huliganismului în viața publică.

O veste îngrijorătoare pentru viitorul politic al României.

NOTĂ: Acest text a fost scris de autor în capacitate privată și nu implică în nici un fel răspunderea unor instituții la care acesta este afiliat.