Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Peste 76% dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională în 2023 au luat medii peste 5, a anunțat Ministerul Educației miercuri, într-un comunicat de presă. Rezultatele sunt cele inițiale, înainte de contestații. Este treilea cel mai mare procent din ultimii 6 ani. Pe această rată are loc o scădere importantă față de rezultatele din 2022, de peste 6 puncte procentuale. Remarcabil este însă, faptul că în mediul rural rata mediilor sub 5 este de aproape 40%.
Rezultatele de la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate. Vezi listele cu notele și mediile elevilor, pe județe.
Statisticile oficiale arată că au fost 154.115 de absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți, din totalul absolvenților înscriși 161.652. În ultimii doi ani, rata de prezență a înregistrat următoarele valori: 93,9% în sesiunea 2021, respectiv 95,5% în sesiunea 2022. Asta face ca rata de participare în sesiunea 2023 a examenului să fie de 95,3%.
Dintre cei 154.115 elevi prezenți, 117.507 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 76,2%. Cu 6,1% mai mică decât anul trecut și egală cu cea din 2020.