Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
M-am alăturat luni seară, 15 iunie, unui grup de zece voluntari ai asociației Străzi pentru Oameni pentru o acțiune de clean-up comunitar pe Bulevardul Regina Elisabeta. Timp de o oră și jumătate, am parcurs bulevardul din alveolă în alveolă, cu clești, mănuși și saci de colectare, strângând gunoaiele – în principal chiștoace de țigară – adunate la baza arborilor plantați în urma proiectului „Coroană Verde pentru Regina Elisabeta”, câștigător al Bugetării Participative a Primăriei Capitalei din 2022.
Am participat la acțiunea de curățenie și din dorința de a vedea diferențele față de momentul în care am scris despre proiect, în urmă cu doi ani, când arborii erau încă niște „baby trees”. Am vrut să observ, totodată, cum sunt tratate aceste mici insule verzi de către trecători, cât de bine au fost întreținuți copacii de administrație și în ce măsură proiectul s-a apropiat de obiectivul său de a crea, în timp, o coroană verde pe Bulevardul Regina Elisabeta, pe măsură ce arborii vor crește, iar coroanele lor se vor uni deasupra bulevardului. Inițiativa este legată și de memoria activistului George Vasiliu, unul dintre cei care au susținut constant ideea unui București mai verde și mai prietenos cu pietonii.
Acțiunea nu a fost un plogging, în sensul clasic al termenului, pentru că nu am alergat. A fost mai degrabă o combinație între plimbare, socializare și grijă pentru spațiul public, în care am discutat despre oraș, proiecte civice și problemele spațiilor verzi, în timp ce adunam deșeurile aruncate în alveole.
Rezultatul a fost oarecum surprinzător: gunoaiele au fost mai puține decât m-aș fi așteptat pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Capitală, tranzitat în timpul școlii de elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, de studenții Universității din București și ai facultăților din zona Pod Izvor – Parcul Operei, precum Dreptul și Filosofia, dar și de numeroși turiști. Totuși, adunate puțin câte puțin din alveolele arborilor, deșeurile au umplut la final cinci saci.
Voluntarii spun că revin periodic, aproximativ o dată la șase luni, pentru astfel de intervenții, iar acest lucru se vede în starea relativ bună a spațiilor verzi de pe traseu. Față de vizitele anterioare pe bulevard, o schimbare vizibilă este apariția plantelor perene în jurul arborilor. În ultimele șase luni, noua administrație a Capitalei a completat vegetația din alveole și a înlocuit arborii care nu s-au prins după plantare cu exemplare de aceeași specie, vârstă și dimensiune, astfel încât aspectul ansamblului să rămână unitar. În prezent, majoritatea alveolelor sunt ocupate atât de arbori, cât și de vegetație joasă, ceea ce oferă bulevardului un aspect mai îngrijit decât în primii ani după implementarea proiectului.
Proiectul „Coroană Verde pentru Regina Elisabeta” a fost votat de 1.614 bucureșteni în programul Bugetării Participative din 2022 și a beneficiat de o investiție de aproximativ 500.000 de lei. După aproape doi ani de proceduri și implementare, în perioada 2024–2025 au fost plantați aproape 100 de arbori, în urma eliminării unor exemplare aflate în declin biologic și a lucrărilor de refacere a solului și a alveolelor.
Speciile alese au fost:
La momentul plantării, arborii aveau circumferințe cuprinse între 22 și 28 de centimetri, conform cerințelor Direcției de Mediu.
La patru ani de la câștigarea proiectului și la aproximativ doi ani de la plantările efective, copacii arată în general bine. Glădițele și arborii de gumă sunt probabil speciile care au înregistrat cea mai vizibilă dezvoltare, iar unele exemplare au început deja să ofere umbră pe trotuar. Cu toate acestea, „coroana verde” promisă de numele proiectului este încă în formare.
Arborii sunt încă prea mici pentru a forma o copertină vegetală continuă de-a lungul bulevardului. În multe zone, între exemplare există încă spații largi, iar pietonii traversează segmente întinse expuse complet soarelui. Va mai fi nevoie de ani de creștere până când coroanele se vor apropia suficient pentru a crea efectul de tunel verde imaginat de inițiatori.
Diferența este însă vizibilă față de situația documentată în 2022, când numeroase alveole erau goale, iar temperaturile măsurate pe suprafețele expuse ajungeau frecvent la 50 de grade Celsius și chiar depășeau 70 de grade pe anumite suprafețe asfaltate sau pavate.
Pe parcursul acțiunii, am discutat și despre alte proiecte de înverzire realizate în diferite cartiere ale Capitalei, despre dificultatea mobilizării comunităților și despre relația complicată dintre oameni. La finalul serii, cei câțiva saci cu deșeuri adunate din alveole au fost depozitați pentru ridicare, iar grupul s-a reunit în apropierea Parcului Cișmigiu pentru o fotografie de grup.
Acțiunea a fost una modestă ca dimensiune, dar relevantă pentru modul în care proiectele civice continuă să existe și după ce sunt inaugurate oficial. În cazul „Coroanei Verzi”, provocarea a depășit etapa plantării și a prinderii arborilor. Atenția se mută acum către creșterea și protejarea lor, astfel încât, într-o zi, coroanele să se unească deasupra unuia dintre cele mai cunoscute bulevarde ale Bucureștiului și să ofere umbra și continuitatea verde imaginate de inițiatorii proiectului.