G4Media.ro

Alexandru Rafila, despre începutul anului şcolar: Trebuie măsuri flexibile, nu există două…

sursa foto: UNICEF

Alexandru Rafila, despre începutul anului şcolar: Trebuie măsuri flexibile, nu există două şcoli la fel/ Ar trebui să le dăm două – patru variante/ Copiii trebuie să fie cât mai aproape de viaţa lor şcolară reală care presupune şi interacţiune

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că trebuie pregătite mai multe variante pentru începutul anului şcolar, întrucât nu toate şcolile şi nu toate clasele sunt la fel. Rafila consideră că şcolile cu număr mic de elev ar putea să desfăşoare orele normal, cu respectarea măsurilor de protecţie, transmite News.ro.

În schimb, şcolile cu număr mare de elevi ar putea să facă ore inclusiv online. ”Aceşti copii trebuie să fie cât mai aproape de viaţa lor şcolară reală care presupune şi interacţiunea cu ceilalţi copii, adică să nu încercăm să îi transformăm în nişte cititori de tablete”, a precizat medicul.

”Trebuie măsuri flexibile, nu există două şcoli la fel. Riscul epidemiologic nu e similar. Am şcoli unde am 15 elevi într-o clasă, am şcoli unde am 40 de elevi într-o clasă. Deci fiecare şcoală ar trebui să poată să îşi organizeze un program de învăţământ care să fie corelat cu posibilităţile şi cu evaluarea de riscuri din şcoala respectivă. Ar trebui să le dăm două – trei – patru variante, iar una dintre ele să fie adoptată de o anumită şcoală”, a declarat, vineri seară, la Digi 24, Alexandru Rafila, întrebat despre nceperea anului şcolar.

Acesta a explicat cum vede derularea cursurilor: ”Cred că o clasă ar trebui să aibă 15 elevi. Băncile sau mesele la care sunt aşezaţi aceşti elevi ar trebui să fie undeva la 1,5 metri una de cealaltă. Cred că este important să limităm, cât este posibil, interacţiunea copiilor din clase diferite, pentru că dacă apare într-o clasă un caz, să nu mai avem niciun fel de problemă. Copiii pot să iasă din clasă, dar să găsim o soluţie de decalare a pauzelor şi lucrul acesta cred că este perfect posibil, nu este o problemă, iar variantele ar trebui să existe cel puţin trei variante din punctul meu de vedere, să fie flexibil şi să adaptăm programul şcolar în funcţie de riscul, de modul de funcţionare şi de adresabilitatea din fiecare şcoală. Şcolile care au un număr mic de elevi şi pot să respecte aceste condiţii, pot să îşi desfăşoare programul normal fără niciun alt fel de probleme, în afară de igienă, distanţă, mască. Sigur, cadrele didactice trebuie să poartă mască. Copiii permanent sau doar în pauză. Bineînţeles triajul epidemiologic la intrarea în şcoală”.

Potrivit acestuia, există şi varianta orelor online.

”Evident este varianta să ai învăţământ online, o săptămână sau 2-3 zile, 2-3 zile cu prezenţa în şcoală sau există alte şcoli care îşi pot prelungi programul şi pot separa elevii. În orice caz, aceste clase mari cu 30 – 35 – 40 de elevi, cu siguranţă nu vor putea funcţiona în această structură. Aceşti copii trebuie să fie cât mai aproape de viaţa lor şcolară reală care presupune şi interacţiunea cu ceilalţi copii, adică să nu încercăm să îi transformăm în nişte cititori de tablete. Ei trebuie să interacţioneze unul cu celălalt. O să mai limităm, nu o să interacţioneze cu colegii din alt an, spre exemplu, dar copii din aceeaşi clasă trebuie să fie colegi, să discute unul cu celălalt”, a mai declarat medicul Alexandru Rafila.

Acesta consideră că lucrurile trebuie pregătite încă de pe acum.

În anul şcolar 2019 – 2020, cursurile au fost suspendate încă din 11 martie.

sursa foto: UNICEF

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Im sfarsit o pozitie rationala privind desfasurarea activitatii scolare.
    Ideea de scoala online este pur si simplu stupida. Copiii nu invata mai nimic, pentru ca nu exista interactiune reala. In plus trebuie supravegheati continuu.
    Ce facem noi, parintii cu copii si job?! Cum sa stam acasa sa-i supraveghem si sa si lucram? E absurd!

  2. Cum adica – ar trebui sa le dam ? Cine adica sa le dam ? Poate s-a dorit sa se spuna , ne vom consulta , vom cere parerea , ne vom intelege pentru a … ? Si cum adica sa limitam accesul unor copii , ce facem punem , paznic la fiecare usa de clasa sau de closet ? Adica cum sa nu ii transformam in niste cititori de tablete ? Ce , doar nu mai crede cineva in aceasta lume , ca tabletele sunt citite , sunt citite informatiile accesate cu ajutorul tabletelor , texte despre multiplele probleme de peste tot in lume , texte literare , texte de orice fel . Ma bulverseaza acest mod de exprimare . O sa mai limitam zice textul , cum o sa mai limitam ? Pot separa elevii zice textul ? dar ce sunt acesti ellevi de trebuie separati si ce principii stau la baza separarii ?Doamne fereste de asa ceva .Nu va inchiputi, nu va imaginati , ce probleme de comportament- teribile – vor declansa in mintea copiilor astfel de actiuni .Nici vorba de asa ceva . Parintii si copii nu vor accepta astfel de masuri .

  3. Asa este! Toata povestea cu scoala online a fost un fiasco, un circ total ineficient! A fost initiat din motive populiste, pentru a nu se revolta parintii! Pentru ca in caz contrar, anul scolar trebuia inghetat.

    Insa nu trebuie sa minimizam riscurile, daca cursurile se reiau normal. Nu avem infrastructura necesara pentru a avea masuri de protectie eficiente, nici n-o sa o avem pana-n sept, nu suntem nici pe departe capabili sa aplicam ceea ce pot aplica tarile dezvoltate.

    Solutia e sa reducem riscurile prin respectarea de catre populatie a tuturor acestor simple masuri de protectie. Incepand de azi, daca se poate! Dar oare se poate? Daca propagarea epidemiei se va face masiv in comunitati, atunci e absurd sa redeschizi scolile si universitatile. Nu faci altceva decat sa raspandesti boala si mai mult.

    De fapt treaba e cam asa: deschiderea scolilor depinde de cat de responsabila este populatia acestei tari!

  4. De cand s-a anuntat posibila candidatura a d-lui Rafila la primaria Capitalei din partea d-lui V Ponta, domnia-sa este prezent zilnic pe toate posturile tv. Indiferent ce bazaconii spune, isi face astfel campanie electorala.

    • Uite asa se poate distruge sau autodistruge imaginea cuiva , o imagine de compententa strict pe subiectul cunoscut .

  5. Daca se va dori aplicarea sau impunerea unor astfel de solutii ,copii nu vor veni deloc la clasa si se vor orienta cu totii catre invatamintul online de calitate . Profesorii ce nu pot tine pasul se vor regandi si reprofila spre alte domenii .

  6. Ma asteptam la mai mult de la Rafila. Comparatiile cu ce se intampla in tarile dezvoltate nu-si au rostul. La noi e foarte greu, daca nu cumva imposibil, sa respecti in scoli si universitati reguli si masuri de protectie sanitara adecvata.

    E adevarat, inv online nu va fi niciodata la fel de eficient ca cel face to face. Oricine spune altceva, nu stie ce vorbeste! Online, doar o mica parte dintre discipoli pricep, si numai chestiuni minimale. Cei putini, geniali, oricum n-au mare nevoie de profesor. Ce-a fost la noi, a fost un fiasco populist. Nu si-au permis sa blocheze anul, ca sa nu urle parintii, ca pierd odraslele un an, profesorii, ca nu-si iau salariile, PSD-ul ca nu mai stiu ce, etc Oricum, a fost relativ bine, cu chiu cu vai, anul scolar s-a incheiat.

    Sa intelegem clar. Reluarea oricaror activitati aproape de normal, tine de cat de mult este in stare populatia sa respecte reguli, pentru ca nr de infectati sa scada, si o data cu el si riscurile de contaminare generala.

    Daca populatia nu intelege, atunci ne vom zbate mult timp, vom avea multi morti….morti cauzati de iresponsabilitatea unora……care ar trebui trasi la raspundere penal pentru ucidere din culpa!

  7. Bietii copilasi!!! Loviti din toate directiile de catre toti maturii.
    Alte cuvinte ar fi de prisos.
    Deplang situatia copiilor!

  8. Cat de actual este M.Twain ” nu lasa școală să-ți strice educatia”.
    Industrializarea educației nu este o idee bună.

  9. Observ ca toata lumea isi da cu parerea si face propuneri legat de cum sa vina copii la scoala. Oare nu ar fi mai bine sa vedem daca ei ar veni la scoala in locul copiilor sa stea asa cum zic ei cate 15 in clasa si sa vada cum este. Sa vada ca nu o sa fie conditiile minime de igienizare, de dezinfectie, de distantare sociala si toate cele ce zic toti sa fie. Avand in vedere ca sunt alegerile locale si este si nenorocita asta de campanie electorala toata lumea isi face campanie pe spinarea copiilor si in rest nimic din ce ar trebui facut ca sa previi si sa tii sub control aceasta boala. Toti cei care vor sa aduca copii la scoala realizeaza cat de periculos este in acest moment aducerea lor in scoli atat pentru copii cat si pentru profesori, parinti, frati/surori, bunici ca se poate face o explozie foarte mare de cazuri ca nici pe stadioane nu o sa ai unde sa mai pui. Daca se infecteza un copil raspund material si penal cei care solicita si aproba aducerea copiilor la scoala???In primul rand trebuie sa fie SANATATEA atat a copiilor, cat si a profesorilot, parintilor, bunicilor. In ziua de azi dupa cum se stie majoritatea copii sunt mult mai bine familiarizati cu calculatorul, tableta, etc.si le utilizeaza mai bine ca noi adultii. Cred ca nu ar fi un impediment daca scoala ar fi on-line si ar fi pregatita de pe acuma sa se desfasoare asa.

    • Asta e o viziune plina de frica si angoasa, de termen scurt.
      Nu te obliga nimeni sa-ti aduci copilul la scoala. Din partea mea poti sa-l tii pana dispare ultimul caz de Covid din tara.
      Rata de infectare la copii este mult mai mica fata de adulti. In plus, e evident ca astia mici sufera de la atata izolare (este si un articol aici pe G4.
      Solutia pe care o propun e ca parintii sa decida, fiecare in parte, daca isi aduc copilul la scoala, sau daca il tin acasa pentru online.