Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Treisprezece milioane de olandezi sunt chemaţi miercuri la urne în cadrul unor alegeri legislative anticipate, la mai puţin de doi ani de la ultimul vot, 27 de partide disputându-şi cele 150 de locuri din Parlament, relatează dpa, transmite Agerpres.
Alegerile anticipate au fost organizate în Olanda după ce coaliţia de guvernare de dreapta, formată din patru partide, s-a prăbuşit în iunie, după doar 11 luni de mandat.
Populistul Geert Wilders, personalitate a extremei drepte, a fost cel care s-a aflat în spatele prăbuşirii guvernului în urma unei dispute privind legile asupra azilului. Formaţiunea sa politică, Partidul pentru Libertate (PVV), se alăturase pentru prima dată unei coaliţii la guvernare. În mod normal, în Olanda, parlamentele sunt alese pentru mandate de patru ani.
Sondajele de opinie indică o cursă strânsă între cinci partide.
Partidul antiislamist al lui Wilders, PVV, se află în fruntea sondajelor, fiind creditat cu aproape 20% din intenţiile de vot, însă perspectivele ca acesta să se alăture unui nou guvern par slabe, în condiţiile în care toate partidele importante au exclus cooperarea cu acesta.
Printre ceilalţi favoriţi se numără alianţa GreenLeft-Labour, Apelul Creştin Democrat (CDA), partidul progresist D66 şi Partidul conservator-liberal pentru Libertate şi Democraţie (VVD), principalul partid de guvernământ.
Sondajele arată că doar o coaliţie formată din aceste patru partide ar putea asigura o majoritate stabilă.