Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un electrician de 55 de ani de la Exploatarea Minieră (EM) Livezeni a suferit arsuri pe mâini şi pe faţă în urma unui accident de muncă ce a avut loc marţi în subteran, după ce în timpul unei intervenţii pentru remedierea unei defecţiuni, la locul acesteia s-a produs un arc electric.
„Electricianul a suferit arsuri de gradul III pe mâini. Pe faţă prezintă arsuri mai puţin grave. Bărbatul va fi transferat pentru îngrijiri medicale la Spitalul de Arşi din Bucureşti, deoarece vrem să fim siguri că nu i-au fost afectate şi căile respiratorii”, a declarat inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara, Adrian Bozdog, conform Agerpres.
Potrivit acestuia, bărbatul accidentat a ieşit singur din subteran şi a primit îngrijirile medicale necesare.
Accidentul de muncă va fi cercetat de o comisie abilitată de la Complexul Energetic Valea Jiului şi EM Livezeni.
Electricianul are o vechime în muncă de 31 de ani şi opt luni, iar la mina Livezeni lucrează de opt ani.
EM Livezeni face parte din CEVJ alături de minele Vulcan, Lonea şi Lupeni, la care se adaugă termocentrala de la Paroşeni.