G4Media.ro

Scenarii de război. Ce se întâmplă dacă liderii vestici care vizitează Ucraina…

sursa foto: Twitter/ Defence of Ukraine

Scenarii de război. Ce se întâmplă dacă liderii vestici care vizitează Ucraina sunt atacați de ruși?

Secretarul britanic al Apărării a abandonat săptămâna trecută o călătorie în sudul Ucrainei din “motive de securitate,” a declarat Ministerul Apărării de la Londra. Informația a fost dezvăluită la doar câteva zile după ce s-a aflat că semnalul GPS al unui avion al Royal Air Force (RAF) care îl transporta pe Grant Shapps între Regatul Unit și Polonia a fost bruiat în timp ce aeronava zbura aproape de teritoriul rus. Aceste incidente, și alte câteva similare, i-au făcut pe comentatori să se întrebe ce s-ar putea întâmpla în cazul în care forțele ruse îi vor lua la țintă și-i vor răni sau chiar omorî pe oficialii occidentali care vizitează Ucraina?

Incidente multiple

Incidentele în care securitatea oficialilor occidentali care vizitează Ucraina a fost vizată s-au înmulțit în ultima perioadă, în contextul în care poziția Rusiei în conflictul cu vecinul său din vest s-a îmbunătățit, iar forțele lui Vladimir Putin câștigă teren și acționează din ce în ce mai agresiv.

În cel mai recent eveniment de acest fel, Grant Shapps a abandonat săptămâna trecută o călătorie în sudul Ucrainei din “motive de securitate.”

Potrivit Ministerului Apărării din Marea Britanie, Shapps a trebuit să renunțe la vizita sa la Odesa, după ce serviciile de informații din regat l-ar fi avertizat că Rusia era la curent cu planurile sale de călătorie.

Shapps urma să călătorească la Odesa la doar o zi după ce o rachetă trasă de ruși a lovit orașul, în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski și premierul grec Kyriakos Mitsotakis au vizitat localitatea. Cinci persoane au murit în urma bombardamentului lansat de forțele lui Putin.

Potrivit informațiilor, Shapps a călătorit cu un tren de noapte din Polonia până în Ucraina, însoțit de șeful personalului Ministerului Apărării, amiralul Sir Tony Radakin, și de o mică echipă de oficiali britanici. Scopul călătoriei lor era să-i întâlnească pe președintele Zelenski și pe membri de rang înalt ai administrației de la Kiev.

Dar, după ce a ajuns la Kiev pe 7 martie, călătoria lui Shapps către Odesa a fost anulată brusc în ultimul moment, din cauza temerilor legate de siguranța lui.

Potrivit Sunday Times, călătoria delegației britanice a fost anulată după ce o actualizare a informațiilor a indicat că Kremlinul știa de planurile oficialilor de la Londra.

Potrivit publicației, atacul rușilor împotriva orașului Odesa din ziua precedentă a ridicat nivelul de amenințare la adresa siguranței lui Shapps de la substanțial la critic.

“Putin s-a dovedit a fi nesăbuit, nemilos și neglijent,” a declarat Shapps. “Faptul că el a fost periculos de aproape de asasinarea a doi lideri occidentali, nu contează dacă este în mod deliberat sau accidental. Ce naiba face și de ce naiba i-ar permite Occidentul să facă așa ceva?”

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Londra a declarat: “În timpul unei călătorii recente în Ucraina, secretarul apărării nu a făcut o vizită planificată la Odesa din motive de securitate. Marea Britanie continuă să ofere un sprijin puternic Ucrainei, iar vizita și angajamentele secretarului apărării au subliniat doar importanța acestui sprijin în fața agresiunii lui Putin.”

Informația privind abandonarea, de către Shapps, a vizitei la Odesa a venit la doar câteva zile după ce s-a aflat că transmisia radio a avionului RAF care-l transporta pe ministrul britanic între Regatul Unit și Polonia a fost bruiată în timp aparatul zbura aproape de teritoriul rus.

Potrivit informațiilor, aparatul se afla lângă Kalinigrad, enclava rusă din zona baltică, când semnalul satelitului a fost perturbat temporar în ambele etape ale călătoriei. Shapps a efectuat atunci o călătorie de o zi în Europa de Est pentru a se întâlni cu trupele britanice care participau la exercițiul Steadfast Defender.

O sursă de securitate a declarat pentru BBC că nu este neobișnuit ca interferențe să apară în spațiul aerian din apropierea regiunii. Sursa a precizat că bruiajul semnalului GPS – care este folosit pentru a determina locația – nu a pus în pericol siguranța aeronavei, iar avionul a fost nevoit să folosească metode alternative pentru a-și determina locația.

Bruierea semnalului GPS ar fi durat circa 30 de minute. Telefoanele mobile nu s-au putut conecta la internet în timpul interferenței, au relatat jurnaliștii care îl însoţeau pe Shapps în vizita sa în Polonia – unde el a discutat despre sprijinul pentru Ucraina cu omologul său polonez.

Un oficial occidental a declarat pentru BBC că Kaliningradul “are capabilități semnificative de război electronic” și “nu ar fi surprinzător, din păcate, dacă o aeronavă ar fi afectată într-un fel de interferențe.”

Un purtător de cuvânt din Downing Street a confirmat că avionul oficialului britanic “a fost afectat de blocarea GPS-ului când a zburat aproape de Kaliningrad,” adăugând că acest lucru “nu a amenințat siguranța aparatului și nu este neobișnuit ca aeronavele să experimenteze bruiaj GPS în apropiere de Kaliningrad, care este, desigur, teritoriu rus.”

Potrivit experților de la Institute for the Study of War (ISW), utilizarea de către Rusia a interferențelor GPS în Polonia și Marea Baltică a proliferat în ultimele luni. Scopul rușilor poate fi perturbarea exercițiilor militare NATO, dar utilizarea sistemelor electronice interferează și cu transportul comercial și cu aeronavele. Navele și aeronavele au alte mijloace de navigație, dar institutul a avertizat că astfel de bruiaj ar putea avea consecințe periculoase.

Lideri atacați

Poate cel mai grav incident de acest fel s-a petrecut însă la începutul lunii martie, când armata rusă a bombardat Odesa chiar în momentul în care președintele ucrainean Zelenski și premierul grec Mitsotakis vizitau acest port important din sudul Ucrainei.

“Am văzut această lovitură astăzi. Vedeți cu cine avem de-a face. Nu le pasă unde lovesc,” a declarat președintele Ucrainei în cadrul unei conferințe de presă comune cu Mitsotakis. “Nu cunosc încă toate detaliile specifice, dar știu că există victime, există morți și răniți. Condoleanțele mele pentru familie și prieteni,” a adăugat el.

Potrivit ziarului Protothema, care a citat surse din guvernul grec, racheta rusă a aterizat nu departe de locul în care se afla Zelenski în acel moment. Mitsotakis se afla la 150 de metri de locul de impact al rachetei, potrivit surselor citate.

Întâlnirea dintre Zelenski și Mitsotakis a decurs însă conform planului. Ambii lideri au susținut o conferință de presă care nu a fost transmisă în direct din motive de securitate.

Aparent şocat de cele întâmplate, Mitsotakis a vorbit despre “o experienţă impresionantă” sub bombardamentul rusesc.

“Am auzit sunetele sirenelor și exploziile care au avut loc în apropierea noastră. Nu am avut timp să ne adăpostim. Este foarte diferit să citești despre război în ziare și să-l auzi cu urechile tale, să-l vezi cu ochii tăi… Îmi exprim sincerele condoleanțe pentru bombardamentele dezgustătoare din Rusia care au avut loc recent. Astăzi, când am fost la Odesa și am condus prin oraș, am fost șocat. Este o imagine teribilă a distrugerii și, pe de altă parte, a invincibilității și a curajului ucrainenilor.”

Conform relatărilor din mass-media, explozii provocate de rachete sau drone au survenit în apropierea convoiului de vehicule blindated al celor două delegaţii. Premierul grec a indicat că atacul a început după ce el şi preşedintele ucrainean au părăsit portul Odesa, pe care l-au vizitat împreună.

Președintele Zelenski a acuzat Rusia că “nu-i pasă pe cine vizează,” spunând că Moscova “fie a înnebunit, fie nu controlează ceea ce face armata lor teroristă,”

Vizita lui Mitsotakis la Odesa nu a fost anunțată oficial, iar ea a avut loc în contextul în care, timp de două zile, armata rusă a lansat drone de atac împotriva teritoriului Ucrainei, inclusiv în direcția Odesa. Autoritățile locale au raportat că, în urma căderii resturilor de la dronele doborâte în regiunea Odesa, au fost avariate o instalație de agrement, o conductă de gaz și clădiri rezidențiale.

Atacul rusesc a provocat cinci morţi şi mai mulți răniţi, potrivit preşedintelui ucrainean, dar nimeni dintre oficialii delegaţiilor ucraineană şi elenă nu a avut de suferit.

A doua zi de la incident, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a declarat că atacul rusesc asupra oraşului Odesa din ziua precedentă nu a avut ca ţintă delegaţiile preşedintelui ucrainean şi premierului grec.

Reacţia lui Medvedev a venit după ce un consilier al preşedintelui ucrainean afirmase anterior că nu exclude posibilitatea ca bombardamentul rusesc să fi ţintit delegaţiile preşedintelui Zelenski şi ale premierului Mitsotakis, a cărui vizită la Odesa a fost păstrată secretă publicului până la scurt timp înainte de sosire.

Potrivit respectivului consilier prezidenţial Igor Jovka, în timp ce Zelenski şi Mitsotakis vizitau Odesa, port folosit pentru exportul cerealelor, o rachetă a lovit infrastructura portuară şi cei doi lideri erau foarte aproape de explozie. “A fost la mai puţin de 500 de metri de noi. Ce a fost asta ? Nu putem exclude să fi avut ca ţintă delegaţia preşedintelui meu şi delegaţia oaspetelui străin,” a afirmat oficialul ucrainean, citat de Reuters.

Igor Jovka a spus că racheta a fost lansată din Crimeea, peninsula ucraineană de la Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014. “Rachetei i-a luat mai puțin de trei minute pentru a ajunge la țintă, în portul Odesa,” a declarat Jovka, adăugând că “dacă Ucraina ar fi avut suficiente baterii de apărare antiaeriene, această rachetă balistică ar fi putut fi interceptată.”

În replică, Dmitri Medvedev a negat că Rusia ar fi încercat să atace delegaţiile prezente acolo în acel moment şi că este evident “pentru oricine” că nu acesta a fost obiectivul atacului.

Ministerul rus al Apărării a anunţat după atac că a ţintit “un hangar într-o zonă portuară comercială la Odesa în care drone navale erau pregătite pentru luptă de forţele armate ucrainene.”

Nu a fost imediat clar dacă Moscova se referea la aceleași explozii menționate de liderii ucrainean și grec. “Obiectivul a fost atins. Ținta a fost lovită,” a precizat ministerul rus într-un comunicat.

Agresivitatea rușilor

Așa cum am văzut, Rusia pare că își intensifică acțiunile agresive împotriva liderilor vestici atunci când aceștia merg în Ucraina. Lovitura cu rachetă care a avut loc în timpul vizitei premierului grec nu este un eveniment izolat – câțiva lideri ai NATO au fost amenințați de atacuri aeriene ale rușilor. Ce se întâmplă însă dacă vreun oficial străin este rănit sau chiar omorât în urma bombardamentelor lansate de forțele lui Putin?

Experții citați de Business Insider au declarat că incidentele reflectă dorința Rusiei de a provoca aliații Ucrainei.

Publicația a reamintit și ea că, în cei doi ani de când președintele Putin a lansat invazia la scară largă împotriva vecinului vestic, demnitarii aliați care călătoresc în Ucraina au fost “hărțuiți” de lovituri – și într-un caz, de o dronă – în orașele pe care le-au vizitat.

De exemplu, sirenele de raid aerian au fost declanșate în timpul vizitei președintelui Joe Biden la Kiev, în februarie anul trecut.

De asemenea, bombardamentele rusești au marcat vizitele în Ucraina ale șefului diplomației europene, Josep Borrell, cea a secretarului general al ONU, António Guterres, precum și vizita președintelui german Frank-Walter Steinmeier, acesta din urmă fiind nevoit să se întâlnească cu oficialii ucraineni într-un adăpost anti-aerian în condițiile în care rușii au lansat atacuri cu drone iraniene în zonă.

Ziariștii americani au scris că multe dintre aceste lovituri au ucis civili ucraineni, lucru care a devenit parte a modului în care operează trupele lui Putin în război.

Ca atare, nu este clar dacă toate aceste incidente indică o singură strategie – sau sunt, într-adevăr, intenționate, a declarat Cristian Nitoiou, lector la Loughborough University din Marea Britanie.

“Cu siguranță, cred că Rusia a încercat să fie destul de agresivă și să intimideze liderii occidentali,” a spus expertul, adăugând însă că se îndoiește că există un plan “de a ucide sau de a viza în mod specific un factori de decizie cheie din Uniunea Europeană sau din Statele Unite.”

Chiar și așa, există o amenințare clară, a scris Business Insider.

Publicația a reamintit că, în februarie, o dronă rusă a urmărit în mod amenințător delegația condusă de ministrul german al apărării, Annalena Baerbock, în orașul Mykolaiv, forțându-i pe membrii acesteia să plece rapid spre Moldova. Rusia folosește frecvent drone pentru a ajuta la efectuarea loviturilor de artilerie.

Atât Nitoiou, cât și Rafael Loss, bursier la European Council on Foreign Relations, au declarat că astfel de evenimente vor declanșa discuții diplomatice intense cu Moscova. Incidentele ca acestea semnalează, de asemenea, că Rusia este mult mai dispusă să escaladeze situația din Ucraina decât o fac aliații guvernului de la Kiev, a adăugat Loss.

Ce se întâmplă însă dacă unul dintre liderii străini este rănit/omorât de bombardamentele rușilor?

Principiul NATO de apărare colectivă – Articolul 5 – nu se aplică atacurilor armate în acest scenariu, deoarece acestea nu ar fi în spațiul NATO, a declarat Loss.

Dar atacurile ar putea declanșa Articolul 4, în care statele NATO se consultă reciproc cu privire la ce măsuri să ia ca răspuns. “Și din asta ar putea apărea un fel de răspuns diplomatic, politic, economic sau chiar militar,” a afirmat expertul.

Modul în care reacționează o țară afectată poate depinde de cât de agresivă este poziția ei față de Rusia, a adăugat Nitoiou.

De exemplu, țări precum Polonia și statele baltice – care avertizează constant în legătură cu posibilitatea unui conflict mai mare cu Moscova – au mai multe șanse să escaladeze situația prin acțiuni unilaterale, a spus el.

Dar scenariul cel mai probabil este că niciunul dintre aliații Ucrainei nu ar opta pentru o escaladare militară, a declarat Nitoiou.

Cât privește modul în care gândește și acționează Kremlinul, Loss s-a declarant convins că Rusia testează atitudinea NATO față de risc, iar incidentele care implică lideri străini care vizitează Ucraina pot fi interpretate ca parte a unei strategii mult mai ample de provocări.

“Orice criză conflictuală poate fi descrisă ca un fel de pantă alunecoasă spre escaladare, dar cred că în ultimii doi ani am văzut că Rusia unge în mod deliberat această pantă în multe feluri,” a spus el.

Expertul s-a referit la momentul în care s-a considerat că o rachetă rusă a intrat în spațiul aerian NATO trecând peste Polonia la sfârșitul lunii decembrie.

Anterior, în luna martie a anului trecut, un avion de luptă rus a interceptat o dronă americană Reaper deasupra Mării Negre și a provocat prăbușirea acesteia.

Acțiunile de genul acesta urmăresc să manipuleze atitudinea aliaților ucraineni față de risc, împiedicându-i să ajute guvernul de la Kiev din cauza temerilor că ar provoca o escaladare, a afirmat Loss.

“Rusia încearcă să modeleze acest lucru prin crearea acestor tipuri de riscuri și incertitudini în mintea factorilor de decizie din Occident,” a spus el.

Loss consideră că recenta sugestie a președintelui francez Emmanuel Macron conform căreia trupele NATO ar putea fi dislocate în Ucraina – deși într-o capacitate neletală – este un mijloc de a răspunde Moscovei.

Ar fi o modalitate de a-l face pe Putin să se gândească la potențialele escaladări ale conflictului dacă soldații francezi ar fi uciși, a spus el. Așa cum se prezintă lucrurile în acest moment, Rusia pare că este “foarte confortabilă” să ridice miza, în timp ce țările occidentale continuă să îndemne la reținere, a afirmat Loss.

Incidente precum cel cu premierul grec “indică cu siguranță o încredere tot mai mare din partea rusă că nu vor exista consecințe pentru astfel de acțiuni,” a adăugat el.

Surse: BBC, Sunday Times, Reuters, AP, New York Times, The Guardian, Politico, Business Insider, nato.int, X

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Imi asasinezi premierul, atunci ti-l voi asasina pe Putin! Asa ar trebui sa puna problema occidentalii.

  2. am dat scroll de mi-a picat mana ca pana la urma articolul sa mi confirme ce intuiam deja : nu s-ar intampla mai nimic, nu e teritoriu NATO, oamenii se duc acolo pe proprie raspundere.