G4Media.ro

Eco friendly vs. turism: Un oraș din Italia cunoscut pentru pârtiile de…

sursa foto: Unsplash/ Mattias Olsson

Eco friendly vs. turism: Un oraș din Italia cunoscut pentru pârtiile de schi vrea să revină la gloria de odinioară cu zăpadă artificială/ De ce se opun ecologiștii

Multe țări din lume care obișnuiau să se bucure de un turism de iarnă profitabil și înfloritor au fost puternic afectate de schimbările climatice în ultimii ani, până la punctul în care stațiuni de schi cândva populare rămân fără zăpadă și sunt nevoite să-și închidă porțile. În fața acestei situații, unele zone recurg la o soluție eficientă, dar și riscantă: zăpada artificială.

Unul dintre cele mai recente și controversate exemple se găsește în Italia, unde a fost înaintat un proiect de peste cinci milioane de euro pentru construirea unei stațiuni de schi bazată în totalitate pe zăpada artificială pe muntele Monte San Primo, arată un reportaj CNN.

Monte San Primo era cândva o destinație populară pentru pasionații de schi, dar sporturile de iarnă au devenit practic imposibile pe munte din cauza creșterii temperaturii și subțierii straturilor de zăpadă. Astfel de activități nu mai sunt practicate în zonă de peste zece ani.

Dar, de când orașul Bellagio, aflat la baza muntelui, a obținut anul trecut sprijinul guvernului național și regional pentru a finanța un proiect de creare a unei zone de schi, au apărut noi speranțe, dar și îngrijorări, în rândul comunității. 

Planul, evaluat la 5 milioane de euro (aproximativ 5,4 milioane de dolari), ar prevedea construirea unei parcări mari, a unor piste de tobogan și a unor noi lifturi, precum și înlocuirea zăpezii naturale cu cea artificială.

Deși există un sprijin local considerabil din partea celor care cred că revitalizarea infrastructurii de schi a muntelui va aduce mulți bani din turism, planurile au fost primite cu mai puțină căldură de către organizațiile de mediu și sportive.

Un consorțiu format din 33 de grupuri, inclusiv World Wildlife Fund și Clubul Alpin Italian, care se autointitulează „Să salvăm Monte Primo”, a încercat să oprească proiectul și să sensibilizeze opinia publică cu privire la fragilitatea ecologică a muntelui.

Roberto Fumagalli, un purtător de cuvânt al grupului, insistă că există modalități mai bune de a injecta 5 milioane de euro în zonă care să aducă în continuare venituri din turism. El spune că grupul a încercat în zadar să se angajeze în discuții cu susținătorii proiectului, inclusiv cu 31 de consilii locale.

„Nu vrem să așteptăm până când vom ieși să protestăm împotriva buldozerelor”, a declarat Fumagalli pentru CNN. „Ar fi mai productiv să ne așezăm la masă acum”.

Grupul are o serie de preocupări logistice și de mediu cu privire la planurile propuse. În loc să renoveze parcarea, membrii săi insistă că ar fi mai ecologic să se investească în transportul public; în loc să refacă artificial zonele cu zăpadă, ei ar dori să vadă traseele de drumeție îmbunătățite, deoarece iernile mai scurte înseamnă un sezon de drumeții mai lung.

De asemenea, ei sunt îngrijorați de consumul de energie al mașinilor de făcut zăpadă, de daunele provocate muntelui de aducerea de echipamente grele și de faptul că, având în vedere proximitatea unor zone de schi mai bune, investiția ar putea deveni în cele din urmă o povară pentru contribuabilii locali dacă proiectul nu va ajunge profitabil.

Fumagalli a declarat că grupul de protest ar putea fi dispus să găsească un compromis, dar numai dacă susținătorii proiectului sunt dispuși la dialog.

Dincolo de aceste considerații, trebuie amintit și faptul că zăpada artificială, deși folosită din ce în ce mai des în scopuri turistice, prezintă încă anumite riscuri pentru mediu. Asociația Americană de Chimie avertizează că efectele acesteia asupra mediului și sănătății umane nu sunt încă pe deplin înțelese, dar este cunoscut faptul că zăpada artificială, care se topește mult mai lent decât cea naturală, are potențialul de a distruge flora și a afecta biodiversitatea ecosistemelor în care este folosită. 

În orice caz, avantajele zăpezii artificiale s-au dovedit a fi atractive pentru multe zone turistice din lume care sunt afectate de schimbarea climei – în Republica Cehă, de exemplu, stațiunile de schi au început să recurgă la această soluție după câțiva ani la rând de ierni călduroase, scrie Radio Prague International.

Zăpada artificială a devenit indispensabilă și pentru diverse evenimente în sezonul sărbătorilor în partea de sud a statului american California, raportează Los Angeles Times.  

Ea a ajuns să fie folosită chiar și în România în ultimii ani. Trei pârtii de schi din Mădăraș, Harghita, au fost acoperite cu un strat de zăpadă artificială de 30 de centimetri la finalul lui 2022, conform G4Media. În martie 2023, autoritățile din Poiana Brașov au recurs la instalații de producerea a zăpezii pentru a îngroșa stratul deja existent în anumite zone

Asemenea măsuri pot ajunge la costuri semnificative, în funcție de circumstanțe. De exemplu, pentru Jocurile de Iarnă de la Beijing, din 2022, autoritățile chineze au avut nevoie de aproximativ 200 de milioane de litri de apă pentru a crea zăpada necesară pentru desfășurarea probelor sportive – o investiție semnificativă pentru o zonă metropolitană care se confruntă deja cu probleme serioase în ceea ce privește alimentarea cu apă.

În final, zăpada artificială este o soluție pe care industria turistică pare să o ia în considerare, însă aduce o serie de costuri și provocări cu totul noi. 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...