G4Media.ro

STUDIU Statul prea mult pe scaun sau canapea, cel mai nociv obicei…

Sursa foto: Pexels

STUDIU Statul prea mult pe scaun sau canapea, cel mai nociv obicei asociat cu sedentarismul / Cele mai bune metode de a-l înlocui includ mișcarea și chiar somnul

Statul prea mult pe scaun vă poate trimite la o moarte timpurie, probabil din cauza unor boli cronice precum obezitatea, diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare și altele, potrivit unor cercetări citate de CNN.

„Evident, soluția este să te ridici și să te miști. Bazându-se pe mai multe dovezi, o nouă analiză a arătat că cele mai mari beneficii pentru pierderea în greutate provin din activitatea fizică moderată până la intensă, cum ar fi alergarea, mersul rapid, mersul cu bicicleta, înotul sau chiar urcatul scărilor.

Un exercițiu este de intensitate moderată dacă poți vorbi, dar nu cânta în timp ce îl faci, spun experții. Exercițiile de intensitate viguroasă au loc atunci când nu poți spune mai mult de câteva cuvinte fără să te oprești să respiri”, transmite CNN.

Totuși, alte activități, mai puțin solicitante, pot ajuta și ele, a dezvăluit studiul publicat joi în publicația academică European Heart Journal, inclusiv una surprinzătoare: dormitul.

Doar înlocuire a 30 de minute de ședere cu 30 de minute de dormit în fiecare zi a arătat efecte în reducerea masei corporale, a arătat studiul.

Un beneficiu similar în pierderea în greutate și reducerea circumferinței taliei a fost observat pentru persoanele care au înlocuit 30 de minute de șezut cu o cantitate egală de stare în picioare sau activitate ușoară, cum ar fi mersul pe jos, a constatat studiul.

„Înlocuirea comportamentelor sedentare cu orice activitate poate îmbunătăți IMC (indicele de masă corporală), circumferința taliei, colesterolul și trigliceridele”, potrivit declarațiilor autorilor studiului.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...