G4Media.ro

Care este legislația în România privind jocurile de noroc și care sunt…

FOTO: Unsplash.com

Care este legislația în România privind jocurile de noroc și care sunt reglementările de gambling din țări occidentale precum Germania, Franța și Belgia: interzisă publicitatea la televiziuni, la meciuri, și interdicții pentru influenceri în online

România a introdus abia după 9 ani noi taxe pentru jocurile de noroc în offline și online, dublându-le pe cele existente, din 2014, și a adoptat după alți 14 ani noi obligații pentru sălile de jocuri. G4Media, cu sprijinul jurnaliștilor din rețeaua proiectului ENTR a realizat o situație comparativă în privința reglementărilor din România, Germania, Franța și Belgia.

Noutățile din România:

Noile restricții, aprobate prin ordonanța de urgență din octombrie 2023 de Guvernul Ciolacu, sunt legate de interzicerea consumului de alcool și publicitatea stradală, precum și de introducerea unui registru al persoanelor indezirabile. Suplimentar, Parlamentul face încercări de a restrânge numărul sălilor de jocuri prin a le scoate cu totul în afara localităților. Propunerea legislativă a trecut cu unanimitate de voturi în Senat și se află pe final de circuit la Camera Deputaților, care dacă o va adopta în forma maximală propusă de PSD – partidul de guvernământ alături de PNL – ar reduce major sălile de jocuri, eliminându-le din orașe, dar și comune, și plasându-le imediat la periferie, la 50 m de limita teritorială, dar nu mai mult de 300 m de prima școală, spital sau locurile de joacă. În forma adoptată de Senat, s-au înlăturat propunerile de interdicții pentru publicitatea în audiovizual și în online, prin influenceri.

Cu o proliferare vizibilă a sălilor de jocuri și de pariuri în orașe, dar și a publicității din online, și cu o adicție a tinerilor care poate fi măsurată doar prin succesul înmulțirii sălilor de jocuri și a publicității în zona presei sportive și a influencerilor, în România domeniul a rămas timp de la mai mulți ani slab taxat și nereglementat cu măsuri specifice pentru ceea ce Organizația Mondială a Sănătății definește adicția pentru jocurile de noroc o problemă de sănătate mintală.

Din ultimele date disponibile, în 2021 funcționau în România 13.612 săli împărțite astfel: 11.820 de săli specializate jocuri de noroc, 1.771 de săli cu pariuri mutuale, 11 cluburi de poker, 7 săli de bingo, 3 cazinouri, ceea ce înseamnă 1 sală la aproximativ 1.100 de persoane adulte (apoximativ 15 milioane, cu vârsta peste 23 de ani). Datele au fost publicate de Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) în Raportul anual de activitate pentru anul 2020, și au fost citate de Ministerul Finanțelor într-un răspuns la o interpelare din mai 2023.

Germania:

Câți jucători sunt în Germania. Conform sondajului din 2021, 29,7% din populația Germaniei a participat la cel puțin un joc de noroc pentru bani în 2021. Conform ultimului studiu al BZgA din 2019, au fost cca. 229.000 de jucători cu probleme de joc și aprox. 200.000 de jucători patologici. Populația Germaniei numără peste 83 de milioane de persoane.

Publicitatea în audiovizual și online. Pentru jocurile cu sloturi virtuale, poker online și jocuri de cazinou online nu este permisă, în general, publicitatea la radio și pe internet între orele 6:00 și 21:00. La televiziuni, imediat înainte sau în timpul transmisiunii în direct a evenimentelor sportive, nu este permisă publicitatea pentru pariuri sportive la acest eveniment sportiv pe canalul de difuzare. În plus, nu este permisă publicitatea pentru pariuri sportive cu sportivi și oficiali activi.

Organizarea jocurilor de noroc în online. Doar companiile cu sediul în Germania pot solicita licențe de jocuri de noroc online pentru: loterie, cazinouri online, poker online, pariuri pe curse de cai, pariuri sportive, jocuri de sloturi virtuale.

Sălile de jocuri de noroc. Cazinourile, agențiile de pariuri sportive și de cai, loterie, precum și instalarea de aparate de jocuri de noroc sunt, de asemenea, eligibile pentru o licență. Cine funcționează fără licență germană este pasibil de urmărire penală.

Belgia:

Număr limitat de licențe. În Belgia există diferite licențe pentru jocurile de noroc online și offline, iar cele mai multe dintre acestea sunt limitate la un număr maxim de licențe. De exemplu, un cazinou necesită o licență „A” pentru a putea funcționa. Numărul maxim de „licențe A” acordate la un moment dat a fost de 9, acest lucru înseamnând că pot exista doar 9 cazinouri în Belgia: 4 în regiunea Flandra, 4 în regiunea Valonia și 1 la Bruxelles.

– Numărul de intalații de slot machine, păcănele, în care se introduc monede, este de maximum 180 în toată țara.

– Atât în Belgia, cât și în Olanda, jocurile de noroc și pariurile sunt permise dacă sunt autorizate corespunzător.

Franța:

– De câțiva ani, statul francez încearcă să controleze piața online din cauza problemelor de dependență (în special în rândul tinerilor) și a exceselor din sector.

Jocurile de noroc și pariurile în online. În Franța, pariurile pe curse de cai și sportive, precum și pokerul, sunt permise în online. Alte jocuri de cazinou sunt interzise online, precum și jocurile cu bilete de răzuit, care rămân monopolul La Française des Jeux (o companie de stat în proporție de 72%, precursorul loteriei naționale, care deține monopolul jocurilor de loterie și pariurilor sportive).

– O lege importantă adoptată în această vară interzice influencerilor să ofere sfaturi sau să facă predicții sportive. Promovarea jocurilor de noroc și a jocurilor de noroc este limitată la platformele care interzic din punct de vedere tehnic accesul minorilor la videoclip.

– Aproape simultan cu România, la 5 octombrie 2023, parlamentarii francezi au adoptat un amendament prin care Arcom (Autoritatea franceză de reglementare pentru comunicațiile audiovizuale și digitale) are sarcina de a se asigura că site-urile de jocuri de noroc, care sunt teoretic interzise minorilor, verifică vârsta utilizatorilor lor.

– Din 2020, Autoritatea Națională a Jocurilor de Noroc din Franța a acționat ca supraveghetor al jocurilor de noroc din țară.

România:

– Companiile de jocuri de noroc vor trebui să aibă un sediu fiscal în România. Majoritatea operatorilor de jocuri de noroc din online, (la distanță) erau localizate în Malta sau în alte state.

– Panourile publicitare stradale pentru jocuri de noroc, indiferent unde se află, vor avea dimensiuni maxime de 35 de metri pătrați, o mărime la limită pentru un mesh.

– În sălile de jocuri de noroc nu pot fi comercializate băuturi alcoolice.

– Afișarea în exteriorul sălilor de jocuri de valori de bonuri și jackpot-uri, respectiv de bunuri (spre exemplu mașini) pentru ademenirea jucătorilor este interzisă. Este interzisă prezentarea de câștiguri în spoturile de la televiziuni.

– La TV pot apărea reclame doar în anumite condiții: inserturile grafice (marcă, logo, simbol) pot apărea doar în timpul transmisiunilor sportive în direct, dar ele trebuie însoţite de mesajul „Fii responsabil!”. Durata unui insert nu poate depăşi 10 secunde.

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. Statul ne vrea cât mai proști, exploatați de toți și toate. Nu ne ia nimeni apărarea în afară de noi înșine. E vestul sălbatic, ori te descurci ori nu te descurci.

  2. O analiză necesară dar modestă a situației din țară. Ar trebui continuat – mai ales în interesul opiniei publice – implicațiile financiare, cu referire specială la spălarea de bani. Sunt multe semne indirecte ale unor interese la niveluri înalte ale întârzierii sau neluării unor măsuri severe. Nici nu mă mir, dacă sediile operatorilor online sunt înregistrate în paradise fiscale ( Malta amintită ). Asta spune totul.

  3. Încă ceva : Faptul că centrele de județ – în special centrul și arterele principale – dar și toate localitățile mai mici sunt împânzite cu jocuri de noroc – dau o impresie de lipsă de rigoare, o atmosferă de speluncă . Statistica oficială în mod sigur este denaturată și cosmetizată cu privire la numărul acestora. Au fost ani, când inventarierea și controlul acestor stabilimente era în competența direcțiilor de cultură din județe !!! Fără mijloacele umane, juridice și de forță necesare pentru control.

  4. Statului roman nu-i pasa de dependenti, indiferent de ce fel ar fii ei … in plus, mai ia si bani negri de la industria pacanelelor si a pariurilor