G4Media.ro

Președinta Comisiei Europene „condamnă orice act de distrugere a infrastructurii esenţiale”, după…

Sursa foto: Luis Tato / AFP

Președinta Comisiei Europene „condamnă orice act de distrugere a infrastructurii esenţiale”, după scurgerea de gaz de la conducta care leagă Finlanda de Estonia

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi că „condamnă cu fermitate orice act de distrugere deliberată a infrastructurii esenţiale”, după deschiderea unei anchete privind o scurgere de gaz din conducta care leagă Finlanda de Estonia, scrie AFP, citată de Agerpres.

Helsinki a anunţat marţi că bănuieşte o activitate externă la originea acestei scurgeri şi a primit sprijinul NATO în investigaţiile sale.

„Ancheta se bazează pe ipoteza unui eventual act deliberat (…) Suntem pe deplin solidari cu Finlanda şi Estonia”, a subliniat Ursula von der Leyen într-un comunicat, după discuţii telefonice cu premierii celor două state.

Preşedintele finlandez, Sauli Niinisto, a anunţat marţi că un gazoduct şi un cablu de telecomunicaţii care conectează ambele Finlanda şi Estonia prin Marea Baltică au fost avariate.

Gazoductul Balticconnector, ultimul operaţional în Finlanda după ce această ţară a sistat importurile de gaz din Rusia, a fost închis duminică după ce o scădere de presiune a indicat o scurgere de gaz din această conductă ce are o lungime de 77 de kilometri. Operatorul finlandez al conductei, compania Gasgrid, estimează că reparaţiile vor dura mai multe luni. Această companie a anunţat că va elabora planuri de reparaţii şi un calendar al lucrărilor.

Gazoductul dintre localitatea finlandeză Inkoo şi cea estonă Paldiski traversează Golful Finlandei din Marea Baltică, golf faţă de care Finlanda se situează la nord şi Estonia la sud şi continuă către est până pe ţărmul oraşului rus Sankt Petersburg.

Conducta Balticconnect a fost inaugurată în decembrie 2019 pentru a oferi Finlandei şi celor trei state baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) mai multă flexibilitate în aprovizionarea cu gaz şi a le diminua dependenţa faţă de Rusia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Mi se pare clar, ca si in cazul Nord Stream, rusii, nu ? Pana acum au apucat sa evalueze toate agentiile de securitate din lume, contextul de la NS si nu au dat un raspuns clar.