G4Media.ro

Ziua educației cu școlile închise. De ce stau elevii acasă de ziua…

Ziua educației cu școlile închise. De ce stau elevii acasă de ziua internațională a profesorului

De Ziua Internațională a Profesorului, școlile din România și-au închis pentru al cincilea an consecutiv porțile în fața elevilor. Fiecare sărbătorește educația acasă la el! În țara cu cele mai slabe rezultate educaționale din toată UE, la testele PISA. În țara europeană cu cei mai puțini elevi cu vârste între 15-19 ani (sub 70%) înscriși într-o formă de învățământ (conform OCDE Education at a Glance). În țara al cărui Guvern nu a plătit niciodată OCDE pentru a afla nivelul de educație al părinților (a refuzat până acum testarea PIAAC), sindicatele și guvernul au decis că de Ziua Internațională a Profesorului copiii trebuie trimiși acasă, la fel și profesorii. 

Ce act stabilește închiderea școlilor în fiecare an pe 5 octombrie? Contractul Colectiv de Muncă încheiat în 2019 între sindicatele care îi reprezintă pe profesorii din preuniversitar (educatorii din creșe, grădinițe, profesorii din școlile primare, gimnaziale și liceale) și Ministerul Educației condus la acea vreme de Ecaterina Andronescu prevede data de 5 octombrie, când este Ziua internațională a educației, drept zi nelucrătoare pentru tot personalul din învățământul preuniversitar.

FOTO Articolul 28 din Contractul colectiv de muncă încheiat de sindicatele din educație cu Ministerul Educației, în 2019:

Întrebat de ce celebrăm școala prin lipsa de la școală, președintele Federației Sindicale din Educație Spiru Haret a răspuns: „pentru că ar trebui să o celebrăm prin altceva, dar cum guvernul nu a venit niciodată cu o recunoaștere financiară sau materială, atunci a venit prin această recompensare. Este singurul lucru pe care am putut să-l negociem prin contractul colectiv de muncă, pentru că legislația din România interzice negocierea unor drepturi cu caracter salarial“ (sursa: declarație acordată în 2020 de Marius Nistor pentru Edupedu.ro)

Ce nefericită bătălie dusă de sindicate! Le-au făcut cadou, în realitate, propriilor profesori încă un moment greu: acela de a-i anunța pe părinți, în fiecare an, să nu-și aducă copiii la școală de Ziua Educației, 5 octombrie, așa cum este marcată ziua în acte.

Efectele îndepărtării și mai mult a copiilor de școală, în țara aflată în top 5 în UE cu cele mai puține zile de școală? Încă o lovitură în relația școală-comunitate. Încă un „sacrificiu“ resimțit de părinți. Încă o ocazie „de-a vorbi de rău“ profesorii, în fața propriilor copii.

Paradoxal, la fel ca în pandemie, singurele locuri care mai furnizează educație de ziua internațională a profesorului/a educației sunt școlile particulare și after-school-urile. La fel ca în pandemie, educația vine de la alternative, nu de la serviciul de stat.

La începutul săptămânii, actorul Marius Manole anunța lansarea think-tank-ului cultural CultiVezi, cu următorul mesaj: „singura șansă să avem o viață mai bună în țara asta e CULTURA. Am spus și am să repet, lipsa culturii = sărăcie! Lipsa educației. Calitatea publicului a scăzut vizibil, oamenii vor la TV doar emisiuni ușurele, limba română se vorbește din ce în ce mai greșit. Vreau împreună cu colegii mei să facem lucrul ăsta. Să mergem, să vorbim, să jucăm prin sate. Să ajutăm cât putem“.

De remarcat că ziua liberă de 5 octombrie este înregistrată ca perioadă de vacanță în cel mai recent raport Eurydice al Comisiei Europene, care arată că de fapt România nu are 5 vacanțe școlare, ci 8. Toate aceste sărbători nou-inventate, punți, vacanțe însumează în anul școlar actual 120 de zile libere, ceea ce plasează România în top 5 al țărilor europene cu cele mai multe zile de vacanță (sursa).

Cu atât mai straniu este mesajul actualei ministre a Educației, care în ziua-vacanță transmite, pe pagina sa de Facebook, că „Educația este calea spre progres și spre descoperire, spre integrare și spre performanță. Este soluția pentru a combate violența și pentru a învăța toleranța. Este, cu adevărat, forța care schimbă lumea!“.

Și atunci, de ce îi trimite pe copii acasă, de ziua internațională a educației? De ce nu a schimbat contractul colectiv de muncă vara aceasta, atunci când l-a reactualizat împreună cu sindicatele după grevă, pentru a permite în mod concret progresul, descoperirea, integrarea și performanța de care vorbește mai sus?

Întreruperile au ajuns să fie resimțite ca un blocaj în propria activitate de tot mai mulți profesori, care ne semnalează că sunt în pericol de a nu-și mai putea preda întreaga materie. Se înmulțesc mesajele primite de Edupedu.ro în care profesori spun că orele de fixare a cunoștințelor sunt pe cale de dispariție odată cu inventarea noii săptămâni Verzi în care școala clasică e interzisă, odată cu înmulțirea zilelor libere care ciuruiesc săptămânile de școală și așa scurtate de anul trecut prin implementarea a 5 module de învățare care au luat locul celor 2 semestre. Pe lângă toate aceste zile libere, școala este „sabotată“ de un nou tip de suspendare a cursurilor, care nu apare menționat în niciun raport oficial, dar despre care ne alertează tot mai multe cadre didactice: simulările organizate de inspectorate școlare județene ale examenelor de Bacalaureat sau Evaluare Naționale, care dublează sau triplează în unele cazuri simulările organizate oricum la nivel național de Ministerul Educației. Precizăm că inflația de zile libere nu a fost compensată prin prelungirea anului școlar, deci prin adăugarea de zile în care profesorii să le poată explica elevilor ceea ce aveau și înainte de inventarea de noi vacanțe.

Simulările „omoară“ aproape câte o săptămână de predare, școlile Altfel și Verde la fel, iar ziua de 5 octombrie în care profesorii sunt ținuți departe de proprii elevi chiar de Ziua Internațională a Profesorului arată, în mod simbolic, cum un câștig sindical și de PR pentru Guvern se transformă într-o daună pentru societate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Cu Regret va spun Doamna Pantazi : Ligia Dica este Copia Actualizata a DUamnei Ecaterina Andronescu

  2. De ziua profesorului mi se pare firesc sa nu functioneze scolile intr-o tara in care de foarte multi ani educatie este trasa pe linie moarta condusa numai de incompetenti politruci.

  3. Buna ziua!
    Asta cu ziua profesurului mai e cum mai e, dar ce ziceti de faptul ca incepand cu acest an, ziua de 27 Octombrie este la fel, libera, dascalii din Bucuresti (doar, deocamdata) celebrand ……sf.dumitru?

    • Corect!
      Bugetarii in ansamblu au si zile libere locale: ziua comunei, orasului, etc.
      Mai general vorbind, guvernantii nu au bani sa dea salarii decente profesorilor, dar le dau zile libere. In felul acesta indeplinesc doua scopuri: isi reduc cheltuielile acolo unde nu ii intereseaza si reduc si nivelul de educatie al noilor generatii… Ambele sunt importante pentru ei. Daca cetatenii ar fi educati, l-ar mai fi votat cineva pe „filosoful” Buzatu?

  4. Dar, ce?! Pe 1 Mai nu celebram munca prin lipsa de munca? :)))))

  5. RO n-are Bibliotecă Națională online ca Gallica a Franței. Profesorii sunt de vină. Iar Sala Palatului n-are lemn ca cea din Parc de la Villette.

  6. Mno, d-na Pantazi, nu uitati ca elevii din Bucuresti au liber si de Sf. Dumitru (ocrotitorul Bucurestiului) pentru a se putea dedica in acea zi bisericii, impreuna cu parintii.