G4Media.ro

Primul declin din 2014 al preţurilor locuinţelor în UE / Eurostat: Prețurile…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Primul declin din 2014 al preţurilor locuinţelor în UE / Eurostat: Prețurile au scăzut cu 1,7% în zona euro / În primul trimestru au urcat cu 0,8 în UE

Preţurile locuinţelor au scăzut cu 1,7% în zona euro şi cu 1,1% în UE, în trimestrul doi din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, arată datele colectate prin Indicele preţurilor locuinţelor, publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citată de Agerpres.

Este prima scădere anuală din primul trimestru din 2014.

În primul trimestru din 2023, preţurile la locuinţe au urcat cu 0,4% în zona euro şi cu 0,8% în UE.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, nouă au raportat scăderi anuale ale preţurilor locuinţelor în trimestrul doi din 2023, iar 17 creşteri anuale. Cel mai sever declin a fost în Germania (minus 9,9%), Danemarca (minus 7,6%) şi Suedia (minus 6,8%), iar cea mai semnificativă creştere în Croaţia (13,7%), Bulgaria (10,7%) şi Lituania (9,4%). România a raportat un avans de 0,1% în trimestrul doi din 2023, după o creştere de 4,6% în primele trei luni din acest an.

Comparativ cu primul trimestru din 2023, preţurile locuinţelor au urcat cu 0,1% în zona euro şi cu 0,3% în UE, în perioada aprilie-iunie 2023. Preţurile au scăzut în 11 state membre UE şi au scăzut în 15 ţări membre UE.

Cel mai sever declin a fost în Slovacia (minus 3,9%), Luxemburg (minus 2,7%) şi Ungaria (minus 1,7%), iar cea mai semnificativă creştere în Letonia (5,1%), Bulgaria (4,3%) şi Estonia (3,8%). România a raportat un declin de 0,8% în trimestrul doi din 2023, după o scădere de 0,4% în primele trei luni din acest an.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...