G4Media.ro

Polonia anunţă că va candida pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2036

Sursa foto: Pixabay

Polonia anunţă că va candida pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2036

Polonia va candida pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2036, a anunţat, miercuri, preşedintele polonez Andrzej Duda. Polonia va intra astfel în ring cu alţi candidaţi, printre care Indonezia, Mexic şi India, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Polonia, care a găzduit în această vară Jocurile Europene la Cracovia şi Malopolska, nu a organizat niciodată o ediţie a Jocurilor Olimpice, nici de vară, nici de iarnă.

„Aş dori să anunţ, după consultări cu Comitetul Olimpic Polonez, cu ministrul Sportului şi cu guvernul, că ambiţia şi intenţia noastră este de a începe eforturile pentru a organiza Jocurile Olimpice de vară în 2036”, a declarat Andrzej Duda într-o conferinţă de presă la Zakopane, în sudul Poloniei.

Comitetul Internaţional Olimpic a atribuit organizarea JO din 2032 oraşului Brisbane, în timp ce există deja mai mulţi potenţiali candidaţi interesaţi pentru ediţia din 2036.

Mexic şi Indonezia şi-au exprimat oficial interesul, în timp ce o candidatură din partea Indiei pare aproape inevitabilă. Turcia, Ungaria şi oraşe din regiunea Golfului s-ar putea alătura, de asemenea.

Parisul va găzdui Jocurile Olimpice de vară de anul viitor, în timp ce Los Angeles va găzdui JO din 2028.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează